Eu supergirl?

A mai trecut un an din viaţă.Şi uite că am ajuns să fac şi eu nişte ani la care se presupune că aş fi …altfel.Eu nu simt nimic.De fapt simt un gol,o pustietate ,e ca într-un parc solitar unde se strâng nostalgicii.
Ziua de 29 ianuarie a trecut destul de repede ,ca un tren printr-o gară prea mică pentru viteza şi importanţa lui.M-am simţit un pic „îmbătrânită” şi gata…s-a dus.

Îmi aduc aminte cu drag de aniversarea trecută ,de 21.Nu,n-am primit cadouri,nicidecum,nu m-am supărat şi nici nu m-a deranjat chestia asta.Dar am fost iubită de cineva care acum nu mai este lângă mine.Şi cel mai rău e că nu mai este lângă mine din cauza unei mari prostii inventate de sufletul şi mintea omului.Dar a fost frumos anul trecut…

E ok la 22,că mă tot întreabă lumea „cum e?cum e?”.
Mă simt degajată,mai curajoasă,mai sensibilă dar şi mai realistă,mai matură dar şi mai nervoasă,mai acră cum zice cineva,cu planuri pe care TREBUIE să le îndeplinesc la timpul potrivit.
Mi-am descoperit calităţi,laturi ascunse,sentimente amorţite şi mi-e bine aşa.
Acum încerc pe cât posibil să-mi găsesc o nouă sursă de inspiraţie ,că cea actuală se pierde…


Reamonn-Supergirl
Asculta mai multe audio Muzica

Marele 22

Pffff….cine ar fi crezut că aş putea să rezist până acum…eu nu.Adică….hey ciupeşte-mă.
Azi nu e deloc o zi specială,cică aşa ar fi trebuit,mda…dar nu-i,sau….mă rog,cum vrea,îmi este indiferent.
Şi…pregătisem ceva special pentru ziua asta,să mă dau mare că am devenit mai adultă,mai…cu multă carte :)) şi cu mai multe motive de a fi eu,însă…mahmureala nu mă lasă :))
Şi tocmai azi am un examen şi pregătesc altul pentru zilele ce vor urma ,shit TOCMAI azi.

Wtf…fac 22? Nu cred….mă duc să văd ce zice buletinul şi revin.Pa.


Asculta mai multe audio Muzica

Noaptea

Ce plăcut e să stai ameţit într-un parc noaptea la -9 grade .Pe o bancă rece plină cu zăpada leneşă şi pufoasă;un parc gol,fără priviri întrebătoare şi acuzatoare,unde gândurile tale prind viaţă şi curaj.Unde singurele zgomote sunt cele produse de izbirea fulgilor de nea pe geaca ta de fâş şi arderea hârtiei subţiri cu miros specific…
Acasă să te aştepte o măgura pufoasă şi glazurată…
Poate Dumnezeu să fie împotriva celor care îşi caută fericirea în lucrurile simple ?


E.M.I.L. – Noaptea
Asculta mai multe audio Muzica

„Noaptea-i pe tocuri, tu dansează cu ea, noaptea-i pe fugă tu spune-i să stea

Spune-i sângelui ce trebuie sa simtă, lasă-ţi ochii in voie să mintă
Arată-i mâinii ce mână să prindă, dansează până când cerul începe să se aprindă”
……….

Ce poţi găsi în geanta mea…

Mă întreba Corina că cică ce ascunde geanta mea şi…uite că am deschis geanta ca să arăt lumii ce am eu în ea 🙂

  • am portofel cu bani (mulţi )
  • şerveţele umede,uscate
  • plasturi ,că eu mă tai des şi curge sânge într-o veselie
  • încărcătorul de la telefon
  • pixuri (multeee),creioane
  • un pachet de ţigări început ce multtt
  • acte,buletin,abonamentul de transurb
  • un caiet cu informaţii confidenţiale :))
  • mai nou nişte hârţoage sub formă de cursuri de învăţat
  • mai aveam şi o carte pe care am cumpărat-o recent (şi personajului feminin îi creşte penis şi personajului masculin îi…iese vagin :))) )
  • am şi brichetă
  • tot felul de hârtiuţe…nu ştiu de ce le ţin…
  • pastile (fără nu se poate) de preferat antinevralgic,nurofen,nişte prafuri albe (adică aulin)
  • un pieptene pentru claia din cap ,dar nu-l folosesc
  • oglindă (spartă :)) )
  • chei
  • balsam de buze
  • cremă de mâini

Acum am o geantă mai mică pentru că n-am găsit una pe placul meu dar vara trecută am avut (o mai am încă) o traistă şi încăpeau mai multe în ea.O vreau înapoi :((

Melodii preferate. 15 la număr ,cică


Am găsit pe cineva şi anume domnul ,care vorbea despre cele 15 melodii preferate ale lui şi…cică ar fi fain să le menţionez şi eu pe ale mele.Nu sunt în ordinea preferinţelor mele,sunt aleatoriu aşezate .

  1. Luna Amară-Somn
  2. Pearl Jam-Even flow
  3. Mettalica-The memory remains
  4. Viţa de Vie -Visare
  5. Iris-Lady in black
  6. Reamon-Supergirl
  7. Natasha Bedingfield-Soulmate
  8. Queen-We will rock you
  9. Taxi-Viaţă fără noi
  10. Celelalte Cuvinte-Despărţire
  11. Nightwish-End of all hope
  12. Omul cu şobolani-Copilul rebel
  13. Ayo-down on my knees
  14. Lenny Kravitz-I belong to you
  15. Within Temptention-Ice queen

Trebuiau doar 15 cu toate că se mai găseau câteva … 🙂
Dacă vrei şi tu să ţi le aminteşti ….eşti invitatul meu .

Acasă

Vreau să păşesc într-o cameră cu iz de intimitate,cu iz de refugiu.Pereţii mari şi albi tapetaţi cu amintiri din hârtie lucioasă,scrijeliţi cu citate din cărţi şi versuri de poezie să fie calzi şi primitori.Să fie un pat nu prea înalt,acoperit cu o cuvertură colorată în dungi,pufoasă şi caldă.O perdea simplă şi lungă până-n pământ gata oricând să te ascundă de nimicurile de afară.O podea la fel de caldă ca şi pereţii,un covor la fel de colorat ca şi cuvertura,pufos ,să ţină de cald.O măsuţă mică într-un colţ pe care să domnească 2 căni de cafea,scrumiera de sticlă şi ceva de mâncare.În alt colţ o altă masă mai mare pe care să lenevească un laptop din care se aude lin muzică,cărţi începute,cărţi terminate,cărţi vechi şi noi cu miros puternic inducându-ţi stare de nostalgie şi frenezie.
…Şi să fie o lumină difuză.O lumină care porneşte de la fereastră şi se revarsă peste materie cu pasiune ca şi cum ar mângâia obiectele şi tot ce-i răsare în cale.
Mirosul…să miroasă a primăvară şi a bujor şi frezie,a cafea proaspătă,a fericire şi linişte.Ştii cum miroase liniştea?Sau fericirea?Eu nu ştiu…dar o intuiesc şi mi-o imaginez.
Vreau să fie cald mereu,o căldură să-ţi permită să stai în cămaşă şi în picioarele goale tot timpul;caldura care-ţi permite să ai o stare de bine până ce-ţi vine să râzi fără să ştii de ce.De ce?Pentru că eşti acasă la tine,unde îţi este bine şi nu e nevoie să fii altcineva;caldura care îţi induce starea de nepăsare,părul să-l am ciufulit şi lung pe spate,cămaşa aia a lui,să fie singurul obiect de îmbrăcat de pe mine,piatra de la gât, mâini calde şi fine,unghii date în vişină putredă…
Să fie un El lângă mine,să iubească curbele pe care le poate forma un corp,să iubească ochii verzi-albaştri,să mă ţină strâns în braţe şi eu să fiu fermecată de mâna lui.
Acasă …să fie un refugiu.Când îmi vine să plâng să stau aici,când îmi vine să râd să stau tot aici,când vreau să aflu gustul fericirii tot aici,când sunt fără chef şi inspiraţie să fiu aici,când vreau să gust din El să fiu tot aici şi când am să vreau să zbor…să-mi iau zborul de aici…

Când mi se va împlini toate astea …am să-i zic „acasă”


scorpions COMING HOME
Asculta mai multe audio Muzica

E sesiune?


Da ,ştiu că toată lumea vorbeşte de sesiune,se plânge de tona de materie de învăţat,că nu mai au timp de scris pe blog,nu mai există odihnă şi nici timp liber,adio cărţi de lectură vreo lună de zile,deci ar fi de-a dreptul aiurea să mă plâng şi eu acum că am sesiune.Deci…sunt în sesiune(teoretic),însă nu prea m-am omorât cu învăţatul,e de bine totuşi am avut şi parţiale ,nu ?:D
Şi dacă unora nu le mai stă mintea la citit şi alte activităţi menite să le recreeze creieraşul,uite că eu mi-am cumpărat o cărticică în plină sesiune(era să scriu criză),pe care am şi citit-o trei sferturi.Pentru că mie acum în sesiune îmi arde de lecturi,de compus texte ,de scris pe blog şi altele…
Mda…dar mâine mă paşte un examen frumos,despre finanţe şi imm-uri,o nebunie curată.Da…dar cine a luat azi la proiectul de investiţii nota 9? euuu 😀
Ne mai auzim…succes în stresiune.

Am un premiu


Am primit de la Lilee şi Monica un premiu ,ce-i drept nu mă gândeam că aş putea să fiu printre preferaţii cuiva,dar deh…se pare că m-am înşelat.Deci…în continuare avem nişte reguli pe care e musai să le respect,dar am şters chestia aia cu „mr link…” pentru că nu funcţiona.Şi…am hotărât să meargă mai departe la :Liz,Filthy,Cătălin,Adia şi Seherezada.Am încercat să evit persoanele de la care am primit acest „premiu” (nu că nu mi-aş fi dorit)ci că să fim fair-play.Cheers 🙂

1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali;
2. Fiecare S.S. trebuie să îşi creeze o legătură pe net la blogul (şi autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul;
3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post, care ne explica ce este cu premiul;
4. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.

Ghicitoare (+UPDATE)

e fierbinte…(numai când există „dorinţă”)
se poate face destul de rapid
e ca o pauză după o zi agitată…
se poate face din picioare,stând jos
după …e tare bine
…şi ai mai vrea

Şi acum să auzim (să citim de fapt) răspunsurile voastre 🙂
_________________________________________________________________________

Ştiu că v-am cam dus în eroare cu ghicitoarea asta,că ar fi mers şi altceva decât ceea ce m-am gândit eu,însă am „făcut” ghicitoarea cu gândul la DUŞ.
Pentru că cele mai bune idei îţi vin când eşti sub duş 😀 .E verificat.

Ce-aş face cu nişte bani…gratis

Pentru că şi-a cumpărat tata bilete la bingo metropolis şi el era la serviciu când se extrăgeau numerele (sau cum naiba să le zic…),am rămas la datorie eu şi mama să verificăm dacă câştigasem (mda…).Băi…pe lângă faptul că prezentatorii ăia sunt nişte idioţi fără margini(mai ales acea fătucă) ,mai sunt şi cei care trimit mesaje pe bara neagră de jos dar care sunt foarte distractivi.Am râs de m-am căcat pe ei :))Mă rog…
Idioţenia supremă la capitolul întrebări legate de un joc de noroc este să întrebi „ce veţi face cu banii?”
Căcat…n-am ce face cu banii ???Să-i câştig şi pe urmă îţi zic dacă nu poţi dormi noaptea de grija banilor mei câştigaţi.
Hmm…şi acum că tot m-am stârnit cu întrebarea asta,că ce am să fac cu banii pe care am să-i câştig răspunsul meu este: am să le cumpăr câte un DEX şi câte un manual de gramatică de clasa a v-a celor analfabeţilor care au trimis mesaje duminică la bingo metropolis pe bara aia neagră 😀 Şi nu,nu trebuie să-mi pupaţi picioarele…
Aaa…şi mi-aş cumpăra şi o bere şi nişte chipsuri că tare mi-e poftă 🙂

PS. Cică la jocul ăsta căcăcios a câştigat o tanti 10 miliarde de lei !!!!! Să mori tu ?:))