Perfect de imperfect

Nu cred în perfecţiune.Probabil nici nu există.Probabil nici Dumnezeu nu este perfect.Pentru că dacă ar fi perfect şi noi am fi perfecţi.Şi nu suntem.Aşa ne-a lăsat.Să ne chinuim să atingem perfecţiunea,să o mimăm,să o stimulăm.

În realitate perfecţiunea nu a binecuvântat pe nimeni.Ea există ca  mit,ca o chestiune pe care probabil unii şi-o doresc,unii nu.Alţii au impresia că au găsit-o.

Şi totuşi cred în lucruri care puse cap la cap dau o combinaţie reuşită.Nu cred în partenerul perfect,dar cred în compatibilităţi,în potriviri,în asemănări.
Nu am căutat niciodată bărbatul/partenerul perfect.Pentru că nu există şi pentru că nu-mi doresc.Nu-mi doresc un bărbat precum aţa; întins şi fără nici un capăt.Nu vreau să ştie totul despre mine fără puţin efort din partea amândurora.
Îmi doresc ca ‘bărbatul perfect’  să aibe destul tupeu încât să fie el însuşi indiferent de consecinţe.Să-şi accepte defectele,calităţile.Nu vreau un bărbat pe post de monument,cu care să-mi satisfac poftele fizice,cu care să ies în oraş pentru că „e iubitul meu” ,ci vreau ca El să-mi fie sursă de inspiraţie,îndemnul în viaţă,cel de la care am ce învăţa ,cel care îmi dă fiori ,cel care are mâna ‘perfectă’ pentru mine.
Şi….ar fi ‘perfect’ dacă mi-ar spune „iubito” …

N-am nevoie !

Urăsc faza când mă dezamăgesc unii oameni.Urăsc.
Urăsc faza când le eşti aproape doar la nevoia lor; la a ta sunt ocupaţi !
Îi urăsc pentru simplu motiv că nu se recunosc ca persoane.Îi vezi mieluşeli la început,cu principii de vază,solide,cu vorba dulce în stare să te ajute la nevoie,iar apoi se întorc după cum bate vântul.

La ziua lor de naştere îţi aduci aminte că le-ar prinde bine un „la mulţi ani”,dar când e ziua ta….sunt prea ocupaţi ca să-şi aducă aminte tocmai de ziua ta.Şi da,e o dezamăgire.E o dezamăgire să îl ştii pe un om într-un fel dar în situaţii limită să-l cunoşti cum e el de fapt.
Prefer ca un om să-mi arate de la început cum e el de fapt.Eşti prost?Da.Arată-mi. Nu eşti sociabil?Nu.Nu am nevoie să fii doar de aparenţă.
Eu nu vreau oameni falşi în jurul meu.Nu vă vreau !!!

Vreau să simt ,nu să aud

Cuvintele care nu transmit nimic nu au nici o valoare pentru mine.E ca un vânt obişnuit într-o zi de primăvară,ca atunci când te-ai obişnuit cu zăpada,când ceva trece pe lângă tine şi nu-i dai importanţă.E acolo,l-ai văzut dar …n-ai avut dorinţa să stai să-l priveşti.
Cuvintele pot spune multe,da ; cuvintele pot răni teribil şi pot să-ţi răsune în cap mult timp,cuvintele pot mângâia,pot alina şi să-ţi răsune în cap mult timp.Indiferent ce formă îmbracă,atunci când sunt din inimă,când sunt adevărate ele îşi ating ţinta ,fac ravagii .
De multe ori cuvintele sunt în plus.Ştii…ai o senzaţie de „ştiam,am simţit” .Asta pentru că simţirile tale ,gândurile nu pot să încapă în nişte banale cuvinte.Câte cuvinte poţi să rosteşti ca să-ţi exprimi ura? …sau dorul…sau aprecierea?
Faptele vor fi apreciate mai mult.Cuvintele pot fi rostite şi doar aşa….ca să fie,ca o scoatere de ochi „dar ţi-am zis”.Nu…arată-mi.
 Faptele vor rămâne impregnate în piele.Vei închide ochii şi-ţi vei aminti un sărut,vei simţi palma primită,o mâna caldă peste a ta,o privire înţepătoare.Nu-i aşa că transmit mai multe??
Vreau să simt,sunt sătulă să aud dar fără să primesc.
Vreau să simt,nu să aud.

Îmi caut viaţa

Cana asta de cafea îmi dă speranţă.Îi simt gustul  inconfundabil în timp ce urmăresc cum bătaia vântului flutură draperia mult prea banală.Fereasta e larg deschisă,tocmai ca să intre viaţa,să intre forfota de primăvară,forfota de cotidian,să simt vibraţiile unei vieţi normale,unei vieţi complete.
Caut cu privirea orizontul.Nu-l găsesc.E prea îndepărtat,e prea acoperit cu lucruri mărunte care adunate alcătuiesc o viaţă normală. Orizontul ăsta e plin de blocuri gri cu ferestrele închise parcă ermetic,draperii albe,fără sens.În rest…nici un zâmbet,nici o speranţă de care să mă agăţ,nici un ideal în care să cred,nici o bucurie deplină.
Mi-aş fi dorit o altfel de viaţă,aş fi putut să fac altceva,aş fi putut să fiu altcineva.Aş fi putut multe…
Orizontul meu ar fi putut arăta altfel.Cu siguranţă aş fi fost mai fericită.

Dar nu-s deprimată, sunt bine !nu sufăr,doar simt că aş fi meritat mai mult !
Momentan îmi caut rostul în viaţă,îmi caut viaţa,să văd ce găsesc.

Recomandată

E posibil să fiu răutăcioasă (din nou) cu ceea ce voi scrie în continuare.E posibil să fiu o bitch care nu vede în jur decât prostie şi prost-gust.E adevărat că văd destul de mult astea două,însă chiar sunt nemulţumită.Deja e arhi plictisitor să mai discutăm de problemele acestei ţări ,să le tot enumerăm.
Mai bine facem un fel de scrisorică ,un fel de rugăminte ,o recomandată.
Eu doresc să-i anunţ pe taximetrişti ,acum că va veni căldura,să-şi lase măcar tricoul pe ei.
Ştiu ,vă e cald…vă incomodează,vă…enervează.Ştiu că poate unii se vor simţi aiurea de ceea ce citesc acum.
Dar….credeţi-mă că e mai mult decât scârbos să te sui într-o maşină unde şoferul stă la peleul gol,cu picioarele pe bord,cu mărarul fără lesă.Personal nu mă deranjează că ai tatuaje,cercei,că asculţi manele în maşină la tine,dar te rog eu,când s-a urcat un client în maşină fii frate decent.Nu te oblig să asculţi aceeaşi muzică ca mine,poţi chiar să dai pe radio actualităţi,sau nu…dar  măcar să-ţi păstrezi tricoul pe tine,MĂCAR !
În caz contrar aţi pierdut un potenţial client.Pe mine !!!

Hai să ne mirăm !

Am fost întrebată săptămâna trecută dacă încă mă mir de prostia regăsită pe meleagurile noastre.
I-am răspuns clar şi răspicat că da.
Da,eu încă mă mir de prostie.Aşa sunt eu,n-am să mă schimb pentru că efectiv nu pot.
Încă mă mir dacă nu aud un „bună ziua” ,un „mulţumesc”,dar sincere ,din inimă şi cu toată gura ,adică cu voce tare ca să aud ,nu să intuiesc ce ai spus.Încă mă mir de gândiri îngrădite,de legi idioate,de mârlănie grosolană,de nesimţire,de lipsă de bun simţ pentru aproape.
Da ,încă mă mir de toate astea.Stau câteodată şi mă uit,mă mir,mă crucesc,mă enervez,mă amuz dar în acelaşi timp îmi este milă.
Şi asta ce ar însemna? Că nu m-am adaptat condiţiilor de viaţă printre aceşti pământeni?Că locul meu nu-i aici?Că-mi doresc mai mult?Că merit mai mult?Bine !!

Dar dacă ar fi să plec…să ies ,să scap,să găsesc o altă civilizaţie cred că m-aş mira….din nou !
Mi s-ar părea ….(ciudat) prea normal să găsesc nişte lucruri ceva mai normale,ceva mai aşezate,ceva mai clare,ceva mai ….
Care-i soluţia ?

România e bătrână

Când spun bătrân nu mă refer neapărat la un număr de ani adunaţi în spate,la un număr de riduri de pe faţă sau la dinţii lipsă.Întotdeauna am crezut în faptul că atitudinea caracterizează un om,atitudinea te diferenţiază indiferent cine ai fi.Aerul pe care îl emani în jurul tău indiferent de vârstă.
Sunt persoane cărora eu nu pot să le ghicesc vârsta.Aspectul fizic nu le este deteriorat prea mult.Altora le dau prea mult pentru că sunt  încărcaţi în aspectul fizic.Când le aflu vârsta reală mă uimesc în sensul bun sau în sensul rău,depinde de ce am anticipat eu.

Când văd că se apropie un bătrân de magazin deja îmi pun mâinile în cap şi zic „nu intra,nu intra „.Uneori mă înşel,unii sunt mai drăguţi pe cât par.Şi da…am catalogat greşit,am generalizat,pentru că fără să vreau cataloghez persoanele bătrâne.Pentru că în general , când ajung la bătrâneţe unele persoane au tendinţa  ‘de a se lăsa pe o ureche’,de a deveni foarte plicticoşi doar pentru că ei sunt bătrâni.Pe mulţi dintre ei îi văd prost îmbrăcaţi,şi nu neapărat din cauza banilor,ci mai mult din cauza lipsei de bun-gust.
Femeile poartă batic pentru că ele-s „femei bătrâne” şi vor să ascundă sub baticul ăla părul alb;de fapt mai mult le îmbătrâneşte baticul….
Nu spun că ei o duc bine.Mai mult ca sigur viaţa şi greutăţile i-au îmbătrânit.Probabil pensiile nu le sunt destul de decente pentru zilele noastre.Dar văitându-te nu-ţi va creşte nici pensia şi nici nu vei întineri.Şi aşa de consolare nici tinerii nu o duc prea roz.E greu să găseşti loc de muncă decent,e derutant să nu ştii ce să alegi în viaţă ca să-ţi şi placă şi să-ţi duci şi traiul din asta.
Asta a fost categoria oameni bătrâni plictisiţi de viaţă care nu-i lasă pe alţii să trăiască .
Şi mi-am dat seama că o altă categorie de bătrâni sunt cei bătrâni în gândire,cu idei fixe şi învechite şi care nu accept ideea de alternativă.Au o înclinaţie deosebită în a da sfaturi „nu e bine să faci aia” , „nu face ce am făcut eu” .E de fapt o descurajare ,să nu încerci ceva ce el n-a încercat doar pentru faptul că el n-a avut parte de aşa ceva pe vremuri trecute.Sunt aceia care neapărat trebuie să se însoare/mărite la o anumită vârstă,neapărat copii că altfel „pentru ce mai trăieşti?”,aceia care neapărat îşi vor cumpăra o casă chiar de vor plăti pentru ea 30 de ani ,aceia care nu riscă ,nu încearcă.
Îi vezi că vor să le fie bine doar material,să aibe maşină ,casă ,telefoane,mâncare.Nu se gândesc la binele sufletului,la împlinire sufletească.
Dincolo de toate astea….văd atâtea feţe bătrâne pe stradă încât mi s-a acrit.Îi văd posomorâţi ,probabil cu gândul la ciorba de pe foc,la rechizitele celui mic,la televizor şi la dormit.

Sau poate cer eu prea mult….