Perfect de imperfect

Nu cred în perfecţiune.Probabil nici nu există.Probabil nici Dumnezeu nu este perfect.Pentru că dacă ar fi perfect şi noi am fi perfecţi.Şi nu suntem.Aşa ne-a lăsat.Să ne chinuim să atingem perfecţiunea,să o mimăm,să o stimulăm.

În realitate perfecţiunea nu a binecuvântat pe nimeni.Ea există ca  mit,ca o chestiune pe care probabil unii şi-o doresc,unii nu.Alţii au impresia că au găsit-o.

Şi totuşi cred în lucruri care puse cap la cap dau o combinaţie reuşită.Nu cred în partenerul perfect,dar cred în compatibilităţi,în potriviri,în asemănări.
Nu am căutat niciodată bărbatul/partenerul perfect.Pentru că nu există şi pentru că nu-mi doresc.Nu-mi doresc un bărbat precum aţa; întins şi fără nici un capăt.Nu vreau să ştie totul despre mine fără puţin efort din partea amândurora.
Îmi doresc ca ‘bărbatul perfect’  să aibe destul tupeu încât să fie el însuşi indiferent de consecinţe.Să-şi accepte defectele,calităţile.Nu vreau un bărbat pe post de monument,cu care să-mi satisfac poftele fizice,cu care să ies în oraş pentru că „e iubitul meu” ,ci vreau ca El să-mi fie sursă de inspiraţie,îndemnul în viaţă,cel de la care am ce învăţa ,cel care îmi dă fiori ,cel care are mâna ‘perfectă’ pentru mine.
Şi….ar fi ‘perfect’ dacă mi-ar spune „iubito” …

N-am nevoie !

Urăsc faza când mă dezamăgesc unii oameni.Urăsc.
Urăsc faza când le eşti aproape doar la nevoia lor; la a ta sunt ocupaţi !
Îi urăsc pentru simplu motiv că nu se recunosc ca persoane.Îi vezi mieluşeli la început,cu principii de vază,solide,cu vorba dulce în stare să te ajute la nevoie,iar apoi se întorc după cum bate vântul.

La ziua lor de naştere îţi aduci aminte că le-ar prinde bine un „la mulţi ani”,dar când e ziua ta….sunt prea ocupaţi ca să-şi aducă aminte tocmai de ziua ta.Şi da,e o dezamăgire.E o dezamăgire să îl ştii pe un om într-un fel dar în situaţii limită să-l cunoşti cum e el de fapt.
Prefer ca un om să-mi arate de la început cum e el de fapt.Eşti prost?Da.Arată-mi. Nu eşti sociabil?Nu.Nu am nevoie să fii doar de aparenţă.
Eu nu vreau oameni falşi în jurul meu.Nu vă vreau !!!

Vreau să simt ,nu să aud

Cuvintele care nu transmit nimic nu au nici o valoare pentru mine.E ca un vânt obişnuit într-o zi de primăvară,ca atunci când te-ai obişnuit cu zăpada,când ceva trece pe lângă tine şi nu-i dai importanţă.E acolo,l-ai văzut dar …n-ai avut dorinţa să stai să-l priveşti.
Cuvintele pot spune multe,da ; cuvintele pot răni teribil şi pot să-ţi răsune în cap mult timp,cuvintele pot mângâia,pot alina şi să-ţi răsune în cap mult timp.Indiferent ce formă îmbracă,atunci când sunt din inimă,când sunt adevărate ele îşi ating ţinta ,fac ravagii .
De multe ori cuvintele sunt în plus.Ştii…ai o senzaţie de „ştiam,am simţit” .Asta pentru că simţirile tale ,gândurile nu pot să încapă în nişte banale cuvinte.Câte cuvinte poţi să rosteşti ca să-ţi exprimi ura? …sau dorul…sau aprecierea?
Faptele vor fi apreciate mai mult.Cuvintele pot fi rostite şi doar aşa….ca să fie,ca o scoatere de ochi „dar ţi-am zis”.Nu…arată-mi.
 Faptele vor rămâne impregnate în piele.Vei închide ochii şi-ţi vei aminti un sărut,vei simţi palma primită,o mâna caldă peste a ta,o privire înţepătoare.Nu-i aşa că transmit mai multe??
Vreau să simt,sunt sătulă să aud dar fără să primesc.
Vreau să simt,nu să aud.

Îmi caut viaţa

Cana asta de cafea îmi dă speranţă.Îi simt gustul  inconfundabil în timp ce urmăresc cum bătaia vântului flutură draperia mult prea banală.Fereasta e larg deschisă,tocmai ca să intre viaţa,să intre forfota de primăvară,forfota de cotidian,să simt vibraţiile unei vieţi normale,unei vieţi complete.
Caut cu privirea orizontul.Nu-l găsesc.E prea îndepărtat,e prea acoperit cu lucruri mărunte care adunate alcătuiesc o viaţă normală. Orizontul ăsta e plin de blocuri gri cu ferestrele închise parcă ermetic,draperii albe,fără sens.În rest…nici un zâmbet,nici o speranţă de care să mă agăţ,nici un ideal în care să cred,nici o bucurie deplină.
Mi-aş fi dorit o altfel de viaţă,aş fi putut să fac altceva,aş fi putut să fiu altcineva.Aş fi putut multe…
Orizontul meu ar fi putut arăta altfel.Cu siguranţă aş fi fost mai fericită.

Dar nu-s deprimată, sunt bine !nu sufăr,doar simt că aş fi meritat mai mult !
Momentan îmi caut rostul în viaţă,îmi caut viaţa,să văd ce găsesc.