România e bătrână

Când spun bătrân nu mă refer neapărat la un număr de ani adunaţi în spate,la un număr de riduri de pe faţă sau la dinţii lipsă.Întotdeauna am crezut în faptul că atitudinea caracterizează un om,atitudinea te diferenţiază indiferent cine ai fi.Aerul pe care îl emani în jurul tău indiferent de vârstă.
Sunt persoane cărora eu nu pot să le ghicesc vârsta.Aspectul fizic nu le este deteriorat prea mult.Altora le dau prea mult pentru că sunt  încărcaţi în aspectul fizic.Când le aflu vârsta reală mă uimesc în sensul bun sau în sensul rău,depinde de ce am anticipat eu.

Când văd că se apropie un bătrân de magazin deja îmi pun mâinile în cap şi zic „nu intra,nu intra „.Uneori mă înşel,unii sunt mai drăguţi pe cât par.Şi da…am catalogat greşit,am generalizat,pentru că fără să vreau cataloghez persoanele bătrâne.Pentru că în general , când ajung la bătrâneţe unele persoane au tendinţa  ‘de a se lăsa pe o ureche’,de a deveni foarte plicticoşi doar pentru că ei sunt bătrâni.Pe mulţi dintre ei îi văd prost îmbrăcaţi,şi nu neapărat din cauza banilor,ci mai mult din cauza lipsei de bun-gust.
Femeile poartă batic pentru că ele-s „femei bătrâne” şi vor să ascundă sub baticul ăla părul alb;de fapt mai mult le îmbătrâneşte baticul….
Nu spun că ei o duc bine.Mai mult ca sigur viaţa şi greutăţile i-au îmbătrânit.Probabil pensiile nu le sunt destul de decente pentru zilele noastre.Dar văitându-te nu-ţi va creşte nici pensia şi nici nu vei întineri.Şi aşa de consolare nici tinerii nu o duc prea roz.E greu să găseşti loc de muncă decent,e derutant să nu ştii ce să alegi în viaţă ca să-ţi şi placă şi să-ţi duci şi traiul din asta.
Asta a fost categoria oameni bătrâni plictisiţi de viaţă care nu-i lasă pe alţii să trăiască .
Şi mi-am dat seama că o altă categorie de bătrâni sunt cei bătrâni în gândire,cu idei fixe şi învechite şi care nu accept ideea de alternativă.Au o înclinaţie deosebită în a da sfaturi „nu e bine să faci aia” , „nu face ce am făcut eu” .E de fapt o descurajare ,să nu încerci ceva ce el n-a încercat doar pentru faptul că el n-a avut parte de aşa ceva pe vremuri trecute.Sunt aceia care neapărat trebuie să se însoare/mărite la o anumită vârstă,neapărat copii că altfel „pentru ce mai trăieşti?”,aceia care neapărat îşi vor cumpăra o casă chiar de vor plăti pentru ea 30 de ani ,aceia care nu riscă ,nu încearcă.
Îi vezi că vor să le fie bine doar material,să aibe maşină ,casă ,telefoane,mâncare.Nu se gândesc la binele sufletului,la împlinire sufletească.
Dincolo de toate astea….văd atâtea feţe bătrâne pe stradă încât mi s-a acrit.Îi văd posomorâţi ,probabil cu gândul la ciorba de pe foc,la rechizitele celui mic,la televizor şi la dormit.

Sau poate cer eu prea mult….