Permis de mers pe stradă

În legislaţie există o formă care îţi arată numeroasele  drepturi pe care le ai sau dându-ţi dreptul de a  accesa o comunitate sau să faci ceva : permisul/ carnetul.
Dacă stau să-mi amintesc avem aşa: permisul de a conduce autovehicule,permis de port-armă,permis de a pescui în apele statului,permis de a practica anumite profesii,permisul/carnetul de proprie răspundere(buletinul-14 ani) ,diplome de orice fel (până la urmă tot un fel de permise sunt),decizia de pensionare,care îţi dă dreptul,îţi permite să mergi cu autobuzul gratuit pe o linie,permisul de handicap şi etc  !!!
Eu propun să se inventeze/aprobe permisul de mers pe stradă.Să se dea un examen scris şi practic .Să se predea norme de conduită şi bun simţ pe stradă.Să existe probe practice de genul :cum ne comportăm la magazinul de pâine,la urcare în autobuz,la rând la alimentară.Cine nu acumuleză 100 pct din 100 pct nu are dreptul să iasă din casă nici măcar până la pâine sub nici o formă,nici dacă moare de foame,nici nici !
Pentru că e o întreagă aventură să mergi într-o piaţă aglomerată mai ales dimineaţa,lucru ce urăsc oricum.Arată ca după revoluţie,cu o lume înfometată,ca într-o junglă cu fiare ahtiate după carne.
De aceea ,pentru mine mersul în piaţă e ca atunci când mergi să te plimbi şi ajungi la o margine de pădure şi pe un copac scrie:atenţie urşi !
Partea bună cu permisul de mers pe stradă ar fi că am merge mult mai lejer în autobuz,fără babe rujate care se uită urât la tine că tu stai jos şi ele nu,mârlani prin piaţă care te îmbulzesc sau care îţi spun să te mişti mai repede sau idioţi care  pun monopol pe străzi de-o palmă,ei exersând mersul melcului.
Păi ori suntem civilizaţi ori nu?

Întrebări întrebătoare…

Faptul că nu pot avea mereu ce-mi doresc nu mai e demult un prime time ! Şi când spun „nu pot avea mereu ce-mi doresc” nu mă refer la minuni.Mă refer la lucrurile pe care mi le propun să le fac,lucruri palpabile şi posibile de care sunt capabilă.
Sincer….încep să mă plictisesc de aceeaşi placă : „asta e imposibil” ,”nu pot”, „nu este timp” ,”nu sunt suficienţi bani”…..
Încep să mă plictisesc ,pentru că încercarea asta pentru supravieţuire şi sănătate mintală nu dă roade.E o încercare anostă ca atunci când ,de exemplu vrei ceva de pe un dulap înalt; şi nu poţi pentru că eşti prea mic,nu ajungi,cei din jur te ajută dacă au chef,dacă sunt prin preajmă;iar pentru un scaun trebuie să treci prin apă şi foc; ajungi la concluzia că pentru a avea un lucru trebuie să faci un sacrificiu,iar pentru a face acel sacrificiu trebuie să mai faci încă unul şi apoi încă unul.
Şi totuşi se merită?Se merită să faci atâtea sacrificii,să stai cu grijă că nu vei putea să plăteşti ratele apartamentului ăla imens cu bucătăria cât sufrageria?
Se merită oare,dacă oricum la serviciu petrecem 10-12 ore pe zi ?
Se merită să facem toate lucrurile astea banale de zi cu zi ???