Eu iubesc untul(P)

Îl mănânc pe baghetă crocantă,pe pâine de casă prăjită,cu gem de prune făcut de mine sau miere făcută…de albine,îl pun la final la rizzoto.Îl ador pe cel clasic,dulce dar și pe cel sărat.Îi ador consistența cremoasă,îmi place să fie moale,ușor de întins pe pâine sau de tăiat pentru a fi aruncat în tigaie la încins,pentru că da,cepei rumenite îi dă un gust divin untul.I-am dat cezarului ce-i al cezarului și am cumpărat pentru unt un suport transparent care dă bine pe raftul frigiderului.Bineînțeles că ambalajul nu l-am aruncat așa din prima;am uns tava și am răsturnat un chec în două culori .


Unul îmi amintește de pachețelele de grădiniță pe care mi le punea mama în rucsac.Pur și simplu ungea două felii de pâine cu unt,le punea un praf de sare și le împreuna pentru a face un frumos duet.Ușor de mâncat,simplu,gustos și chiar ieftin.Mama știa că untul e un necesar ,că are grăsimi sănătoase.Însă mama nu știa și nu avea unt Kerrygold,despre care eu am auzit numai de bine,iar de gustat ,am gustat de curând  la o prietenă ,care foarte mulțumită de ce avea în frigider,știind că sunt fan unt,mi-a prezentat bunătățile pe care le cumpărase.Era prima dată când gustasem unt sărat,ceea ce mi-a încântat papilele gustative pentru că unele alimente le ador ușor sărate,parcă le accentuează gustul.În supermarketele din orașul meu nu am văzut,aș vrea să fie și aici untul Kerrygold.

Cei de la Kerrygol spun că acest unt  poți să-l consumi imediat după ce îl scoți din frigider.Ceea ce e perfect pentru că dimineața,după ce mă dau jos din pat,somnoroasă ,pentru că am amânat alarma aia de 10 ori,mă duc la frigider să văd ce idei îmi vin pentru micul dejun al mofturoasei mele de 4 ani,care acuș întreabă „ce mi-ai pregătit pentru micul dejun?” Recunosc,untul m-a scos din dilemă de multe ori.Mai ales că nu durează mult să-l întinzi pe pâine.Iar după ce vine de la baie spălată și aranjată își înfige degetele ascuțite în unul meu apoi se linge lacom pe degete.Cum să nu fie asta drăguț?
Untul Kerygold este un unt fabricat în Irlanda,Europa de Vest,țară recunoscută pentru produsele agroalimentare, vitele, carnea de vită, produsele lactate,plumbul și aluminiu.Balanța comercială între exporturi (89,4 miliarde euro) și importuri (45,5 miliarde euro) avea ca rezultat un surplus anual de 43,9 miliarde de euro în 2010, cel mai mare excedent comercial relativ la PIB din toate țările membre UE.
Îmi place ambalajul,e simplu,discret,culori calde și plăcute ochiului.
Abia aștept să fie mai ușor de găsit și în Galați,să i-l prezint și fetei mele,garantat îi va plăcea.
Din ce am auzit la nutriționiști,untul este un aliment sănătos și nu trebuie evitat.
Este fratele mai deștept al margarinei.Iar noi nu îl evităm,îl iubim și îl consumăm des,e nelipsit din coșul de cumpărături.

Acesta este un articol folosit ca răspuns la întrebarea provocare inițiată de cei de la Kerrygold,
care m-au întrebat ce rol are untul în viața mea.

Infarctul miocardic văzut de aproape

Când am aflat de moartea lui Gyuri Pascu am avut o strângere de inimă.Tatăl meu murea de acceași afecțiune în urmă cu o lună.Subit și tăcut.

Nu am avut până acum curajul să vorbesc/scriu despre asta,să zic ? pentru că nu aș vrea să dau vreo informație eronată,să elimin vreun simptom de pe listă din greșeală,însă aș vrea să prezint cazul tatălui meu ,infarctul văzut de aproape.
Tatălui meu îi era rău deja de 24 h.Rău însemnând o stare generală proastă,nevoia de a sta așezat pe scaun sau întins în pat,munca lui desfășurându-se în picioare.A refuzat să meargă la spital mizând pe faptul că e doar o stare generală proastă provocată de stres și oboseală acumulată la serviciu,însă într-un final nerezistând sau mai bine zis în momentul în care inima nu-și mai îndeplinea funcțiile, a plecat la spital,însă mult prea târziu.
În noaptea în care a plecat la spital avea dureri în capul stomacului și înspre piept și transpira foarte tare.A ajuns la spital ,i s-a facut EKG ,s-a constatat starea în care era și l-au internat de urgență.A fost conștient o seară,îi era foame și sete,cunoștea lumea din jurul lui.A doua zi deja era și mai grav ,respira cu ajutorul aparatelor ,urmând să intre în comă .A mai durat o noapte,timp în care nu a făcut nici un progres dpdv medical.A decedat dimineața devreme ,în salonul de terapie intensivă, singur ,dar sper împăcat cu gândul că și-a văzut copiii,soția și câteva rude apropiate.

Mirarea și supărarea noastră vine din faptul că nu suferea de vreo boală de inimă,în afară că avea hipertensiune arterială,pe care o trata și o ținea din scurt.Nu era fumător și nici alcoolist.Muncea de peste 30 de ani,urma peste 6 luni să iasă la pensie.Destinul i-a fost tragic și necruțător.
Avea 57 de ani și Gyuri Pascu 55.
Aveau oare vreo șansă?Mă întreb mereu.Avea oare vreo șansă dacă tatăl meu,pentru prima dată în viața lui asculta de cineva și suna la ambulanță mai devreme?De la primul simptom?Dacă știa despre ce e vorba?
Nu știu cum de am rezistat și nu m-am topit acolo lângă patul de spital,văzând un munte de om pus la pământ.Răceala mâinii lui și respirația prin aparate a înnegrit tabloul nostru de coșmar.Medicii nu i-au dat șanse mari,chiar aproape zero,dând vina pe faptul că a fost spitalizat prea tărziu,mult prea tărziu.

Din ce m-am documentat,am citit pe wikipedia și la Miruna blonda, semnele ale infarctului sunt : durerea bruscă de piept , dispneegrețuri, vomă, palpitații, transpirații și neliniște. Debutul simptomelor infarctului miocardic este, de obicei, gradual, pe parcursul a câteva minute, rareori fiind brusc.(cum a fost și în cazul tatălui meu),acea durere toracică ,care popular îi spune și gheară,durerea iradiază în brațul stâng .

Mi-aș dori ca în țara noastră să se facă campanii de informare a omului,efectiv să ne bombardeze cu informații corecte legate de infarct,la radio,la tv,să ne facă să învățăm simptomele pe de rost ,să le visăm noaptea.Să le mai dea la naiba pe crudele și anamariile de doi lei și să se facă emisiuni folositoare.Pentru că…ne mor oamenii dragi înainte ca ei să se poată apăra în fața bolilor și a morții .

Particip la superblog 2016

Doamne, n-am mai făcut așa ceva, dar va fi o experiență interesantă, antrenantă și plină de provocări, zic eu. Va fi micul meu proiect. Am așa emoții pentru că de obicei nu am foarte mare încredere în mine și în forțele mele. Particip pentru că…am nevoie de ceva, așa îmi place să cred.

Mi-a plăcut să sun la OPC.Mai fac

S-a mai întâmplat să fiu pusă în situații nasoale cu comercianți și aș fi avut motive să sun la protecția consumatorului;ba vreun aliment alterat, ba produs fără preț afisat, ci pus ad-hoc după față, cred, ba condiții necorespunzătoare de depozitare a alimentelor, nu îți trebuia facultate ca să îți dai seama de asta, ba chiar am „iertat”  când mi-a venit consortul acasă cu o carne de un verde-albastru sidefat de îți lua ochii, cumpărată de la magazinul în care noi aveam încredere, având  vânzare,considerând că având clienti, marfa nu stă pe raft. Evident ne-am înșelat. L-am trimis să le-o dacă înapoi sau mă duc eu…
„–E…cum să fie stricată? Haideti că v-o schimb dar nu știu cum s-a întâmplat așa ceva. „
Greșeală, trebuia să sun la OPC, cu mâncare nu-i de joacă.

Acum, după o altă experiență care m-a facut să apelez la OPC, știu că dacă sunam pentru carne, nu știu dacă se lua măsura care trebuia…gen un control. Se încearcă să se rezolve ” conflictul” amiabil, ceea ce nu mi se pare fair-play in ceea ce privește mancarea.
Ca vânzătoare, când iei un pachet de carne din frigider și e VERDE, nu-i mai dai omului. Nu e ceva ce ți-a scăpat, cau un termen de valabilitate…nu, e VERDE, la dracu.

Și după câteva faze din astea „frumoase”, hai că pățim alta:nevoie marede un dulap, corp de bucătărie. Hai rapid să cumpăram. Ne decim asupra modelului… se negociaza și prețul, se bate palma pentru 440 lei, cu livrarea de la firmă in 2-3 zile ore. Nu numai că nu s-a respectat timpul de livrare, ci după ce am dat avans, ne sună un „agent de vânzări”  că s-a scumpit produsul, a venit sefa acum în depozit și a scumpit produsul. Say what???
Ce am facut?  Reclamatie la protecția consumatorului, online chiar. După câteva zile m-a sunat sefa magazinului. Explicația ei? Uneori, la produsele pe comandă se modifică ușor prețul. Dar eu luasem produsul direct din magazin, nu pe comanda.
Oricum… mi-a fost restituita suma de 20 lei, adusă chiar de un agajat direct în dinți. Ce drăguț, aproape că am plâns.
M-a contactat opc-ul să le confirm că mi-a fost restituită suma de bani, ceea ce înțeleg eu e că doar a somat firma, nu le-a făcut nici un control.
De genu ‘:”dacă nu îmi dai banii înapoi te spun lu’  opc. „

Copiii crescuți de cine?

Am fost surprinsă să văd câți bunici își duc/aduc nepoții la (de) școală,aceeși bunci care îi scot în parc,aceeși bunici care merg cu ei la festivitatea de deschidere a anului școlar (care apropo ,la școală la noi a ținut foaaartee puțin,comparativ cu alți ani),aceeși care merg la ședințele cu părinții și serbări la șfârșit de an.

Nu,nu e greșit,chiar ar fi mai ok cu bunicii decât cu o bonă,o persoană necunoscută sau Doamne ferește,cum am mai auzit, cu vreo vecină.Nu mi se pare greșit asta,însă sunt părinți ,cunosc cazuri ,care pleacă ambii la muncă în străinătate sau ambii au aici joburi care le mănâncă timp foarte mult ,ajung seara la 8 acasă,iar copilul în timpul acesta stă cu o bonă.Și parcă n-ar fi de ajuns în unele weekend-uri mai pleacă și amândoi în vacanțe.Sau mai sunt părinți care au un program mai lejer dar seara copilul tot la bunica doarme,pentru că e mai comod,pentru că și mama vrea să stea liniștită,că doar se vor vedea în weekend-uri,nu?
Copiii sunt făcuți de părinți,de mame și de tați,da?Creșterea lor tot de ei trebuie să fie făcută.
Știu ,sunt vremuri grele,banii nu ajung ,dar în momentul în care te-ai decis să faci un copil,să-l păstrezi,bine ar fi să îți asumi responsabilitățile care vor veni,sau cel puțin să fii pregătit pentru necunoscut.
Vorbesc în cunoștință de cauză,mă intersectez cu copii care sunt crescuți de bunici,în toate momentele  cheie (care au fost publice,bineînțeles) nu am văzut pe mama și tata.Cu siguranță,sunt tot felul de cazuri,dar oricum ar fi este o situație grea și asta mă întristează.
Asta e părerea mea și mi-o susțin:copiii trebuie să fie crescuți de părinții lor,în măsura care se poate.

Când nimic nu e ceea ce pare

 ”Nici mantia-mi întunecată,nici
Veștmântu-ndătinat de mare doliu,
Nici furtunosul răsuflării hohot
Nestăpânit,și nici izvorul plin
Al lacrimilor,nici mâhnirea feței
Cu fel și chip de semne-ale durerii
Nu-s în măsură să m-arate lumii
Așa cum sunt.Acestea pot să pară
Fățărnicii ce sunt la îndemâna
Oricărui om.Dar ce e-n minte-ntrece
Tot ce se vede.Celelalte-s doar
Găteli ale durerii și amăgiri. ”
 (Hamlet,William Shakespeare)

Hamlet e cartea ce o citesc în prezent,iar când am citit acest pasaj…m-am identificat.S-a spus aici suficient și destul de bine pentru situația mea actuală legată de tatăl meu.
M-am luptat cât am putut eu să demontez mituri ,să sparg controverse legate de doliu și tradiții,să arăt că sufletul și interiorul personal e mai important și mai valoros decât toate hainele negre la un loc .Că pomenirea unei persoane dragi o faci și altfel,personal,intrinsec.Pentru că nu mereu exteriorul arată precum interiorul și e normal să fie așa.
Recunosc:nu am putut,nu am reușit ;lupta mea este și va fi inutilă.De aceea am și renunțat.Ca o lașă am abandonat lupta.
Cât aș vrea să fim mai introvertiți…

Despre alăptat

Alăptarea naturală a copiilor  poate fi un mare aliat în viața beneficiarului direct, copilul, dar și a mamei. Este evident cel mai mare avantaj atunci când vorbim de mâncare de bebeluși.
Am observat că treaba cu alăptatul în public este considerată ori ciudată și nepotrivită, chiar am auzit și cuvântul „nesimțire”, ori foarte normală. Puțini sunt cei care sunt la mijloc, la fel cum sunt și eu. Consider că a alăptatul este un drept pe care ți-l rezervi, e bine să îi știi avantajele și dezavantajele și să iei decizia care te favorizează cel mai bine. E bine să nu pleci urechea la ce spun babele din popor că să nu iei copilul în brațe prea des, mai aes dacă ai făcut cezariană și să îl alăptezi la cerere, pentru că,în perioada în care copilul bea doar lapte, acesta îi ține loc și de apă, iar în zilele toride este esențial să te hidratezi, inclusiv bebelușii,că sunt și ei oameni. Este greu la început să ieși din casă cu un bebe, dar dacă psihicul tău depinde de o ieșire la plimbare, eu nu aș refuza, iar dacă copilului îi vine setea, îl refuzi? Lucrul acesta este esențial de înțeles. Nu cred că vreunei mame îi este plăcut să alăpteze pe stradă, de fapt nu este ceva de plăcut aici, este un fapt care trebuie împlinit, mai ales dacă până în casă drumul e lung.

Reacții pozitive:
De exemplu, tatăl meu era ușor pudic, considera că lenjeria e intimă, părțile intime ale fetelor lui erau intime, așa că atunci când unui dintre nepoții lui era alăptat, se intoarcea mai pe o partea, evita să se uite în direcția aia sau pur și simplu pleca din cameră și reintra când se termina cu alăptatul. A înțeles că e ceva intim dar în același timp ceva normal și natural.
Soțul meu consideră că e ceva normal să alăptezi, iar dacă se întâmplă să fie nevoie să alăptezi pe stradă, te retragi undeva și încerci să te acoperi ușor , nu îi pui plapuma pe cap copilului să nu poată respira.
Reacții negative :
De la un bărbat am auzit că cele care alăptează pe stradă sunt nesimțite, mai ales dacă sunt și grase, pesemne nevastă – sa a fost vreo silfidă după ce a născut. Că dacă ar vedea un fotomodel că alăptează li s-ar părea chiar frumos și sexi.

Bineînțeles, că aceste persoane nu au nimic împotriva bărbațiilor grași care umblă pe caniculă fără tricou, cu părul de la subraț la vedere sau celor care scuipă pe stradă.
E adevărat că unele femei refuză să caute locuri ferite și le se „oferă”  copiilor fără compromisuri însă, personal, mi se pare mai vulgară pornografia de pe străzi.
Trebuie pusă la zid vulgaritatea,violența împotriva oamenilor,copiilor,animalelor,aruncatului pe stradă a gunoiului,țigărilor,vorbitului urât .Să condamnăm adevăratele pericole pentru societate.

Aleg să nu îmi mint copilul

Paranteză:Din start spun că excepție este varianta cu Moș Crăciun,sunt în faza când încerc cu grijă să îi spun că nu toți oamenii de pe stradă îmbrăcați în moș sunt adevărații moși crăciuni.Închei paranteza.

Încă dinainte de a avea copil era sigură că nu îl voi minți când voi avea unul.Chiar dacă sunt minciuni din acelea mici și nevinovate care nu rănesc ,nu atentează la viața nimănui,nu chinuie sau judecă pe cineva,până la urmă tot minciună se numește.

Am vrut să cresc un copil care să știe ce se va întâmplă dacă umblă la aragaz,la priză,la întrerupător,la vreun buton inofensiv; pentru ce există medicii și seringile acestora,că medicii nu îți vor face injecție dacă plângi după mama ta,că polițiștii nu te vor lua cu ei dacă țipi în parc,iar țiganii nu te prind și te duc acasă la ei dacă te plac (asta nu că n-ar fi exclus,o pot face și alți oameni de altă naționalitate,dar eu m-am referit la acea vorbă care ne-o spunea mamaie cu țiganii).
Am ales să îl nu mint pentru că într-un fel știam că aceste minciuni se vor întoarce împotriva mea,știam pentru că am văzut copii îngroziți de medici și de seringi,de polițiști,de câini,animale,frici induse de adulți,temeri nejusticate.Sunt părinți care își mint copiii să în iarbă sunt șerpi,că pisicile,câinii au purici și sub nici o formă să nu-i atingă,că vânzătoarea de la magazin e rea și îi va goni,că banii sunt murdari,că alergatul e de rău,că mama îi va aștepta 4 ore pe hol cât sunt ei la grădiniță,asta dacă intr-adevăr nu o faci,că tatăl său e la serviciu și vine diseară,când de fapt el va veni peste o lună.
Eu am ajutat-o pe fiică-mea să aibe o relație decentă cu medicul care o tratează,îi duceam flori,o încurajam să stea de vorbă cu el,să-l salute,să-l întrebe ce mai face,dacă are copii,etc,i-am spus adevărul despre seringă,că o va durea când îi va lua sânge,dar că este important să o facă,iar eu îi voi fi alături.Prima dată când i s-a recoltat sânge,exceptând când era bebe,s-a purtat admirabil și a cooperat.
Nu am mințit-o nici când bunicul ei a murit,spunând că e la lucru.Am îmbrăcat adevărul într-o poveste ușor de digerat pentru 4 ani.
Nu o mint și nu am mințit-o nici când plec la serviciu,îi spun că vin diseară sau când sunt de noapte,îi spun că ne vedem dimineață.
Nu am nimic de pierdut ,îi câștig încrederea ,o fac să se simtă importantă,pentru că așa și este.
Eu așa am ales să îmi cresc copilul,mi s-a părut varianta cea mai sinceră,cea mai corectă fată de el și chiar față de mine,nu vreau să risc să mă încurc în minciuni,îi ofer un model de urmat ,îl învăț să spună adevărul la rândul lui.

Salutări din junglă

… jungla unui oraș din provincie, da?
Același cartier, oraș în care m-am născut și crescut, revăzut după câțiva ani. Nu mi-a fost complet străin în acești ani , însă ajungeam mai rar și atunci intram în casa părinților, nu luam contact foarte mult cu exteriorul, deși stiam cam cum mai este. Însă acum sunt complet surprinsă, indignată și scârbită de ceea ce se întâmplă în acest cartier.
Noroc, deci noroc avem că nu se întâmplă infractiuni majore, atacuri, crime sau tâlhării, din ceea ce știm noi. In rest avem de toate. Mârlănia, tupeul, proasta creștere și kitsch-ul nu lipsește din peisaj.
Bineînțeles, de la adolescenți trecuți demult de adolescență, care trăiesc din -ei-stiu-ce sau pe banii si pensia părinților, lucru de altfel nu chiar greșit, (eu mi-aș fi dorit măcar în anii de studenție să stau pe banii părinților), nu prea am pretenții să păstreze liniștea la ora 03.00a.m pentru fraierii care au muncit de noapte sau care se vor trezi la 06.00 a.m. Nu ai cum să ai un neuron și pe ăla să îl folosești, că e păcat de el.

Ei in afară de manele, nu știu alte genuri, iar în afară de înjurăturile clasice, altele nu cunosc. Și e păcat, măi băieți.
Ăștia sunt veșnic prezenți în fața blocului, mai nou în parcurile de copii, se dau în leagăn, denjant pentru ochi sunt pitipoancele care au crescut și au copii,pe care îi chinuie. Îi cară după ele la terase, la întâlniri romantice, la clubul mămicilor care fumează, in clanul celor care înjură precum respiră, le cultivă răutatea și prostul gust în materie de modă. Acești copii sunt viitorii adolescenți și post adolescenți care vor  sta în fața blocului cu sămânța și penisul în gură.
Frecventez un anumit parc din cartier și în viața mea n-am văzut ceva mai groznic:în primul rând faptul că este aproape de o terasă /bar/cafenea sau ea este lângă parc, nu știu cine a fost primul, însă alăturarea nu ii face cinste parcului, pentru că în acea cafenea nu se adună metrosexualii pentru club de lectură în timp ce mai trage un as (de treflă), nu se comentează „ce a vrut să spună poetul”.
Se mănâncă numai junk și se bea fanta cu baxul, copiii sunt lăsați de izbeliște, să se tăvălească pe jos, să urle, să tragă de jucăriile altor copii, în timp ce ei/ele fac galerie de pe margine. Se scuipă pe jos, se înjură, se aruncă chiștoace, însă un lucru bun, nu se fumează în parc, ci imediat după gard. Chiar dacă parcul trebuie respectat, e important și imediat vecinătatea lui.
Blocul e la distanță mică de piață și tomberoane, iar dimineața te trezești într-un minunat peisaj urbanistic de gunoi și claxoane.
Câinii și pisicile spun și ei „prezent”  la lecțiile nocturne de vocalize.
Și totul ar fi monoton dacă n-ar suna fixu’ cu noaptea in cap cu mamaie la capătul firului să o întrebe pe fică-sa dacă e bine.