Cât timp e ok să faci ceva?

Tot aud și citesc asta: ”cât timp e ok să îți alăptezi copilul?”

Dar nu am citit sau auzit :”cât timp e ok să locuiești cu părinții ,pe banii lor,în casa lor ,chiar dacă ești trecut de mult de 30 ani?”

De ce unora le place să se încadreze în niște tipare,standarde precise și sigur trasate,care uneori fac mai mult rău decât bine?
Trebuie să stai bine cu moralul,să nu înnebunești când auzi :”cât de repede trebuie să slăbești după naștere, cât trebuie să îți alăptezi copilul,cât trebuie să mănânci,câte kg trebuie să ai la 25 sau 37 ani,10 lucruri pe care să nu i le accepți bărbatului de lângă tine (de ce nu 12?). ”

Se vrea o educare a publicului prin accesul la informație ,însă cred că astfel de titluri nu ajută.Te face te simți inferior dacă nu ai atins acele ”vârfuri”.
Aceste standarde eu le percep ca fiind manipulare în masă,o uniformă pe care ar trebui să o purtăm.Dar nu suntem obligați să o facem.Asta pentru că oamenii sunt frumoși când sunt diferiți,pentru că e normal să nu fim la fel și să avem ritmuri diferiți de dezvoltare.Unii sunt mai grăsuți,unii sunt mai slăbănogi și deșirați,alții au ten perfect,alții au părul aspru,alții au nasul mare și urechi clăpăuge,alții au buzele subțiri.


E bine să avem repere,să ne ghidăm după ceva,însă e normal să fie doar pentru orientare ,așa cum e linia ce separă benzile de circulație ,ne ghidăm după ea,însă în lipsa ei nu ar trebui să intrăm pe contrasens.

Despre și pentru cei puternici (P)

Nu știu dacă sunt o persoană puternică.Știu doar că ce mi s-a întâmplat până acum în viață,au fost niște lecții pentru mine și m-au învățat multe.
Spun asta pentru că Stalinskaya are o provocare pentru mine.

Mi-am început viața iarna,al 3-lea copil,cel mai alintat,cel mai sensibil și poate cel mai atent la detalii dintre toți.Din păcate copilăria nu a fost foarte veselă,cu multe obstacole.S-a avut pretenții de la mine pentru că îmi plăcea cartea și nu se concepea ca eu să iau un 8.

La bac am avut cea mai mare notă la română și cea mai mare medie din clasă.
Am făcut facultatea pe banii mei.Am lucrat în paralel și învățam cu cartea în brațe.
M-am îndrăgostit și m-am mutat cu el după 6 luni.Și am făcut o alegere bună.După aia ne-am tot mutat de vreo 8 ori în 7 ani.



Am luat-o de la zero ,cu câte două furculițe și  două linguri.

Am trecut prin multe greutăți și neajunsuri.
Am spălat de mână cu burta la gură,ne-am căsătorit pe vreme geroasă,dar ningea ca în povești.
Am trecut de depresie post natală și acum ne ducem relația și viața la distanță.
Am ajuns până la Sighetul Marmației (din Galați) în vacanță.
Mă lupt cu ovarele polichistice și efectele acesteia.
Am reușit să ne luăm verighete și asta ne-a încântat teribil.
Am renunțat la job și ne descurcăm din jobul lui.
Mă gândesc la încă o facultate și  la al doilea copil.Dar nu știu dacă suntem suficient de puternici pentru asta…

Nu am fost mereu așa cum sunt acum,în mare parte sunt ceea ce sunt pentru că am avut alături un om căruia i-a plăcut ca eu să evoluez,ca eu să am parte de tot ce e bun,de tot ce îmi doresc.El mă face să vreau mai mult pentru că mă încurajează,mă motivează,mă flatează și mă iubește .El este dumnezeul meu pentru mine și eu pentru el.Sunt puternică pentru că el mă face să fiu puternică.

Iar oamenii puternici ,atunci când beau alcool,beau ceva tare .Stalinskaya e pentru cei puternici.

Preparată conform unei rețete tradiționale rusești, STALINSKAYA Vodka este recunoscută pentru tăria gustului, pentru rigoarea selecției materiilor prime și îmbunătățirea constantă a procesului de producție și a tehnologiei folosite. Încă de la lansare, sub sloganul „Pentru cei puternici”, STALINSKAYA este alături de cei care care au curajul să riște pentru a transforma orice încercare într-o victorie, de cei al căror succes este alimentat de tăria de caracter”. Marca aniversează anul acesta 20 de ani pe piața din România.


Sticla aniversară se prezintă astfel:

Un cadou vechi pentru Crăciun(P)

Când ești sigur de un lucru,nu mai stai pe gânduri.Vrei să-l ai,vrei să-l atingi,vrei să te răsfeți cu el,vrei să fii parte din viața lui.Asta am simțit eu atunci când soțul meu,care în urmă cu 6 ani era iubitul meu,după 6 luni de relație ,mi-a spus ”hai să ne mutăm împreună”.
Este ,cu siguranță, o decizie pe care am luat-o atât de ușor,atât de senin și sincer,încât chiar și acum nu regret nici o secundă că s-a întâmplat atât de repede.
El știe asta.Am grijă să-i amintesc ori de câte ori am ocazia,dispoziția necesară și ambientul potrivit.
Bineînțeles că ne certăm și noi,însă lucrurile care ne leagă ne fac puternici,invincibili,speciali.Suntem într-o continuă formare și ”specializare” și ne place asta.
De multe ori ne place să sărbătorim.Ce? Orice și nimic.Totul sau nimic.Bucuria sau eșecul.Trecutul și prezentul.

Uneori nu reușim să petrecem destul timp împreună.Micile capcane cotidiene ne fac viețile imposibile.Dar reușim să trecem mai ușor peste probleme dacă ne adunăm forțele,zâmbim și ne conectăm unul cu altul.Soțul meu adoră cinele romantice în doi.Face din asta o sărbătoare și mereu dar mereu preferă la o astfel de cină un vin roșu.

De exemplu,știu sigur că ar fi mai mult decât potrivit să-i fac cadou o sticlă de vin cu tradiție,un vin vechi,savuros și matur.Pentru că știu cât de mult își dorește să simtă pe gâtlej un gust deosebit și pentru că îi va aprecia gustul la adevărata valoare ar merita din plin un astfel de cadou.Un cadou pentru Crăciun,un cadou de împărțit cu soția lui,adică eu,un cadou memorabil.

Vincon (Vrancea),producător de vinuri,chiar cel mai mare producător de vinuri din România are un astfel de vin și de aceea mi-a atras atenția.Vinuri vechi,chiar și de 20 de ani,unele etichetate manual ,pe numele lor :Comoara Pivniței și Oenoteca.



Iar ca soiuri de vin ce se comercializează Vincon: Merlot,Cabernet Sauvignon,Pinot Noir,Fetească Albă,Tămâioasă românească,Sauvignon Blanc,Fetească Regală,Muscat Ottonel.

                                                                                                                                                                       Asiști la o întreaga istorie și la procesul de maturare și fabricare a vinului atunci când savurezi un pahar de vin din Comoara Pivniței.O mulțime de arome ce se împletesc armonios.Mi se lasă gura apă numai când mă gândesc la vanilie,migdale și cireșe amare într-un gust catifelat și armonios ,așa cum e Merlotul,potrivit pentru mușchi de vită sau porc la grătar,exact ce-i place omului meu.

Sau Tămâioasă Românească ,maturat în budane de stejar timp de 2 ani,apoi învechit în sticlă timp de 10 ani.Potrivit pentru deserturi sau foie gras.

Sau dacă doriți o masă cu fructe de mare puteți alege,conform specialistilor de la Vincon ,un vin cu parfum de flori de câmp și pere busuioace,pe numele său de alint Sauvignon Blanc.

Aceste vinuri nu sunt învechite pentru că cineva a uitat să tragă vinul din budane,sau a uitat sticlele în c
ămară;aceste vinuri sunt învechite intenționat.Pentru ca aceste sticle de vin să apară în comerț se alcătuiește o întreagă poveste.Nu orice soi de strugure ajunge vin vechi,nu orice condiție meteo ajută ,nu orice sol e bun pentru vița de vie ce urmează a fi transformată în regina vinului.
Se știe de dinainte de a sădi vița de vie ce se va face cu ea,așa că se alege solul,să fie permeabil dar pietros și nisipos,să nu stea apa la rădăcina butucului,se amenajează condiții pentru păstrarea vinului,iar cei de la Vincon maturează vinul în budane de stejar.

Cum ar fi să beau împreună cu alesul meu un Merlot din 1993 ?Am mai avea timp să vorbim despre noi?Am mai avea timp să ne mai privim în ochi sau am vorbi o seară întreagă despre gustul vinului?Despre cum e să deții o companie viticolă,despre cum e să vezi strugurii proaspăt culeși și să-ți imaginezi ce vin minunat va ieși.Despre cum culegeam și eu strugurii la bunici la țară și cât de migăloasă este munca asta dar cât este de satisfăcătoare după ce îți vezi roadele muncii,strugurii răspândind miros îmbietor.

Te invit să urmărești un clip cu aer retro a celor de la Vincon despre cum se etichetează sticlele din vin.
Sper să te fi convins că aceste vinuri pot fi o idee bună de codou pentru Crăciun,Moș Nicolae sau chiar zile de naștere a bărbaților din viața noastră.

Cheers !

Ce înseamnă pentru mine respectul

Observ că respectul nu mai e la modă,că încă se preferă brutalitatea,insolența,forțarea,cuvintele urâte,nerespectarea intimității .
Deși inițial aș fi vrut să scriu despre respectul față de copiii noștri,uite că sfera acestui subiect e mult mai larg.
Respectul față de ceilalți înseamnă mai mult decât un salut sau un „mulțumesc ”,e perfect valabil proverbul : ”ce ție nu-ți place altuia nu-i face.” E suma tuturor acțiunilor tale față de cel de lângă tine și mai ales dacă îți este prieten:

  • înseamnă să fii punctual,mai ales dacă el e punctual
  • să îl asculți,să nu îl întrerupi în timp ce vorbește
  • să întrebi ”tu ce mai faci?” ,nu să vorbești despre tine 2 ore
  • să îi înapoiezi lucrurile pe care ți le-a împrumutat
  • dacă e vorba de o persoană cu care locuiești în aceeași casă,bați la ușă înainte de a intra,chiar dacă e casa ta
  • dacă ești invitat la masă,acasă la cineva,politicos ar fi să nu pleci imediat ce ai terminat tu de mâncat
  • să nu aștepți mereu și mereu să fii sunat și căutat,apoi să te plângi că persoana respectivă nu te mai sună

Iar să-ți respecți copilul înseamnă ,pentru mine,să-l tratezi cu aceeași seriozitate cu care tratezi un adult,un prieten,să-l asculți când are nevoie,să nu-l bruschezi,să nu-i impui ce să mănânce (cu o limită),cu ce să se îmbrace,cum să se joace,cu cine să se joace,să alegi în locul lui atunci când poate și el,bine merci să o facă.
Oi fi eu nebună,însă pentru mine ,atunci când respect un om,înseamnă că mă respect pe mine ,iar pentru mine respectul de sine este foarte important.
Ar fi minunat să (ne) respectăm mai mult natura,pe noi înșine,pe ceilalți în trafic,pe stradă,la coadă la alimentară,pe scări la școală,la coadă la impozit,la locul de muncă.Nu ar fi ceva supra-omenesc,ar fi ceva natural,normal.

Scurt pe doi, ce mai facem noi

De când am dat vestea în sat ,că sunt pe pauză cu jobul,toată lumea a sărit ca arsă: ”că ce-o să faci toată ziua ? o să te plictisești și o să înnebunești de cap stând acasă ca o cloșcă.”

De obicei acești oameni sunt aceia nemulțumiți:nici la muncă ,nici acasă.
Eu una…am ce face acasă,zău.Pe lângă faptul că am o semi-adolescentă de 4 ani care jobul ei este să îți dea de treabă (e ca la patron,știi? trebuie mereu să faci ceva,să nu te vadă că stai degeaba) ,curățenia rămasă restantă din ultima săptămână în care ne-am mutat de două ori,  cursurile de balet a adolescentei,articole pe blog,o mulțime de cărți care urlă după mine să le citesc,rețete noi de biscuiți ,plus că se apropie Crăciunul ,iar anul acesta vreau o mega decorare a casei plus mâncare pe săturate.

Am zis anul trecut,al doilea revelion la serviciu nu mai fac.Am zis,mă țin de promisiune.

Lapte negru de Elif Shafak

polirom.ro

Am citit ”Lapte negru” exact în perioada în care eram în preaviz la locul de muncă.
Mi-am dat demisia ca să pot răzbate mai bine în ”lumea copiilor și a părinților.”
Am știut și simțit că nu pot face mai multe lucruri de-o dată și să iasă și bine.Am gândit pasul ăsta enorm de mult,am simțit că îmi iese fum din creier ori de câte ori mă gândeam la treaba asta.Mă simțeam ca un judecător la tribunal ,nehotărât în privința cedării custodiei copilului ,deși ambii părinți au referințe bune și fac treabă minunată pentru copil.

Am fost parcă presată să aleg ”acum ori niciodată”,am fost atât de măcinată de gânduri că până la urmă mă gândeam să iau o decizie bazată pe impuls și nervi și disperare.
N-am făcut așa,mai ales că nu suntem în poziția de a arunca cu bani pe fereastră.Am ales,forțată de alte împrejurări să iau decizia asta,fiind o altă poveste.Așa că …am ales copilul,cel puțin o perioadă până voi găsi ceva mai lejer ca program.

Cam așa decurge povestea din ”Lapte negru” de Elif Shafak.O carte reală ,întâmplări din viața autoarei turcă,o scriitoare de succes cu un mare apetit pentru scris.
Această carte vorbește despre cum s-a luptat ea cu forțele  interioare,de a fi scriitoare sau de a face copii.
Împotriva căsătoriei,nomadă,cosmopolită,scriitoare,crescută fără tată,dă de un blocaj atunci când cineva o întreabă dacă vrea să devină mamă.De atunci se tot chestionează și se analizează,dacă ar fi bună ca mamă și dacă ar mai putea să scrie în continuare sau ar putea să le facă bine pe amândouă în același timp.
Toate laturile personalității sale au primit câte un nume și are foarte des dialog cu ele,de fapt cu sine însuși,ceea ce unora li s-ar părea ușor schizofrenic ,mie îmi sugerează de fapt analizarea propriei persoane,ca atunci când luptăm pentru ceva și altă latură a noastră vine cu împotriviri.
Personal,aceste dialoguri mi s-au părut reale și reușite.

Devine mamă într-un moment al vieții în care este împăcată cu ea și nu își mai pune întrebări despre maternitate,o acceptă și chiar se descurcă bine.Nu intră în detalii amănunțite despre sarcină,ci vorbește despre cum se simte ea în raport cu sarcina,vorbește despre depresie și cum a depășit-o.

Deși are încărcătură emoțională ,are un limbaj ușor,o face ușor de citit și parcă uneori am avut senzația că are și un pic de ficțiune acolo,pentru că unele întâmplări sunt atât de faine ,dar cu siguranță mă înșel.

Eu am descoperit-o pe un alt blog,la Tomata și de atunci mi-am dorit să o citesc.Am citit-o în format pdf și nu regret deloc,aproape că am devorat-o,e savuroasă,e documentată,nu dă sfaturi,e antrenantă și reală.Are foarte multe pasaje dedicate altor femei și conceptului de feminism,toate despre scriitoare,despre iubirele lor și carierele lor în literatură.Și sunt chiar curioasă dacă a citit-o și bărbați,deși,personal,aș zice că ar putea să o citească,adică dacă au citit Sandra Brown,acestă carte e mult mai elevată.

P.S. Am căutat-o pe la librării online și se pare că e cam indisponibilă.