Pasiunile mele

Conform DEX (pasiune=s. f. 1. Stare afectivă deosebit de intensă și durabilă pentru cineva sau pentru ceva; dragoste foarte puternică; manifestare, exteriorizare a unui astfel de sentiment. ◊ Loc. adv. Cu pasiune = înflăcărat, entuziast; intens. ◊ Ceea ce constituie obiectul, cauza unui astfel de sentiment. 2. Înclinație vie, însoțită de plăcere pentru obiectul studiat sau pentru profesia exercitată. ♦ Dorință, aspirație. 3. Viciu, patimă distrugătoare. 4. Compoziție muzicală bazată pe narațiunea evanghelică a patimilor Mântuitorului), ceea ce ar urma n-ar fi chiar pasiunile mele în adevăratul sens al cuvântului,însă sunt niște lucruri pe care le-am descoperit în timp la mine,mi le-am cultivat,le-am crescut,le-am udat bine bine și au răsărit timid,aproape pe nesimțite.

Așadar:

  • mirosul și gustul de cafea.
  • cărți și biblioteci
  • povești de viață ,bibliografii
  • flori
  • drame (mi se par fascinante)
  • marea și farmecul ei (vacanțele în general)
  • terase și iarbă verde sub tălpi
  • muzică în surdină
  • natură și liberate

Nu sunt chiar niște pasiuni,nu-i așa?Însă cred că pasiunile sunt cele care ne definesc și ne alcătuiesc întregul,ne pune literă mare la început  și punct la sfârșit de propoziție.

Când ești mamă și vrei să nu o iei razna

Deunăzi,îmi povestea cineva, o persoană cu care avea o întâlnire , nu o va mai onora cu prezența pentru că…o doare burta.
Nimic de condamnat ,nu? De câte ori nu te-a durut capul și n-ai avut chef de serviciu sau de dus gunoiul,de strâns masa sau chiar coborâtul până la chioșcul din colț după țigări?
De câte ori n-am zis: ”hai că fac mâine curat ,că azi mă doare spatele să mai stau aplecat/ă.”

Și de câte ori nu am lăsat ca durerea adevărată și neadevărată să pună stăpânire pe viețile noastre?
Îmi amintesc că eram prin clasa a 4-a și n-am avut chef de școală.Da da,n-aveam chef de școală,nu mă durea nimic.M-am rugat de mama foarte frumos să o convingă pe doamna să mă treacă motivat.M-a ascultat mama și ne-am dus împreună la școală ,culmea,să mă învoiască. (Pe vremea aia,telefoanele mobile nu existau nici în faza de proiect.)

Și uite așa ,doamna asta minunată ,nu a putut să-și onoreze întâlnirea din cauza unei dureri.Și persoana respectivă cu care îmi povestea zice că e necăsătorită și nu are copii.Păi da,nu știe cum e să te trezești de 5 milioane de ori pe noapte, să-ți scoți cheful de la naftalină și să liniștești o persoană care nu știe nici cum îl cheamă,darămite să spună ce îl doare.

Norocoasa,am zis eu cu voce tare.

Apoi m-am gândit.Nu neapărat că ce aș fi grăit ar fi avut sens 100 % ,însă un sâmbure de adevăr tot a existat .

sursa https://www.facebook.com/logopedMariaPetrea/

Și m-am gândit.Mi s-au derulat toate în cap toate momentele  ,clipele în care adultul din mine a trebuit să facă pe adultul.Câte stări de neliniște,câte momente de cumpănă,câte nopți nedormite și altele pe jumătate dormite ,câte dureri știute și neștiute am avut ,câte dumicate de mâncare duse nemestecate sau înghițite pe fugă,câte oase netrosnite am avut.Și câte și mai câte…

Nu zic că să fii căsătorită /mamă e foarte greu.Dar e …puțin greu.Nu ești mereu fresh și la 4 ace,mereu odihnit și mâncat,mereu distrat și scos în lume.Mereu ai câte ceva de făcut,mereu ți se pare că a trecut așa repede ziua și ție tot nu ți-a ajuns.
Uneori e atât de greu că vrei o pauză și zici: ”vreau să am 5 ani.”Ca să te joci o zi întreagă în loc să distrezi tu pe altul,sau vrei să te dea cineva în leagăn ,nu să dai tu pe cineva,sau să fii cărat în cârcă ,să te îmbrace altul,mâncare să îți fie servită la nas,să nu ai treabă cu alarma,cu bani,facturi,job,poliție.
Dar nu poți. PENTRU CĂ EȘTI ADULT.Și când ești adult ai tu grijă de alții.Și dacă ești mamă…te-ai aranjat pe viață.

Hai să aveți o zi și o noapte minunată. (Citând clasici în viață.)

Cum m-am apucat de citit

foto,proprietate personală

Cum m-am apucat de citit? Citind.
Când eram eu de vârsta fiică-mii (5 ani) ,nu aveam biblioteca pe care o are ea acum.Singurele cărți pe care le avea mama în bibliotecă erau acele cărți cu opere obligatorii în școală.
Nu știu dacă existau pe piață cărțile care sunt acum,colorate,cartonate,pozitive,vesele,animate,sau doar nu-și permiteau părinții să ni le cumpere.
Cert este că mama îmi cumpăra cărți la sfârșit de an școlar,la fel și învățătoarea .La vreun concurs organizat de școală ,primeam cărți în dar.Și îmi plăcea acest lucru,deși nu le devoram.Le răsfoiam,le admiram,aveam grijă de ele dar nu (cred) le-am citit pe toate.Unele dintre ele sunt SF,altele ghicitori,basme populare,volume de poezii,Eminescu,”Din lumea celor care nu cuvântă”.
Mama avea acest obicei de a nota data la care le primeam,zicea ea ”ca amintire” .
Mie mi se părea demodat acest lucru,însă acum țin în mână o carte primită ca premiu ,în clasa a doua în 97.

Și dacă e să amintesc de un moment,de acel click care m-a făcut să mă apuc de citit, deși nu am citit constant,a fost clasa a 5-a sau a 6-a,când diriginta ,profesoară de franceză,ne recomanda Jules Verne.De fapt,aproape ne obliga să citim Jules Verne,ca apoi la ora de diriginție să discutăm cartea.
Așadar ,aș putea zice că m-am apucat de citit datorită dirigintei și lui Jules Verne cu cartea ”Căpitan la 15 ani” și deși nu am rămas fanul lui,țin minte cum m-a captat acestă carte și m-a făcut să o citesc cu nesaț ,stând cu sufletul la gură.
Nu realizez dacă atunci am înțeles ceva din acestă carte,însă eram uimită cum un copil de 15 ani e capabil să treacă prin atâtea aventuri și să scape cu viață,mai mult, să ajungă conducător.

De atunci am luat-o ușurel ,am devenit fan al cărților de beletristică dar și a cărților pentru copii.Citesc carte clasică ,pe hârtie sau e-book,dau bani sau fac rate pentru cărți.Am mers la lansări de carte,am stat la coadă pentru autograf și poză cu autorul și visez la o bibliotecă mare cât un perete.
Pe măsură ce citesc,îmi doresc să citesc mai mult,să aflu mai multe,să visez mai mult.

”Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov”