Daviduțu, Alexuțu și alte diminutive

Știu, diminutivele vi se par drăguțe, amuzante, sunt legale și corecte din punct de vedere gramatical, dar sunt ale naibii de enervante atunci când sunt folosite de mai multe ori într-o singură frază.

De exemplu: „Daviduțu meu a făcut azi 3 lunițe. La mulți anișori, puișorul meu.” Cum să nu o iei razna? Cum poți să suporți așa ceva, până când dulcegăriile astea?

„Alexuțu al meu a făcut azi căcuță la oliță, apoi s-a spălat singurel pe mânuțe.”

Vă spun, criza mea este aproape, simt miros de nebuneală aici dacă mai aud diminutive cu carul într-o singură frază. E absolut groaznic să vorbești cu copilul așa. E inacceptabil să-l provoci să vorbească stâlcit, să-l duci, practic într-o prăpastie din care va ieși cu greu.

Să-i spui că trebuie să se spele pe mâini, nu pe mânuțe, nu e greșit sau inuman, nu te face un părinte mai prost, mai rău, mai agresiv. Chiar dacă mâinile lui sunt mici, asta nu înseamnă că are mereu mânuțe. Hai azi să avem mâini și în altă zi putem să avem mânuțe, nu trebuie să avem zilnic mânuțe, să facem căcuță, pipilică, năniță și alte activități mici zilnic.

Ca idee, când scriu, wordpress-ul mi-a subliniat cuvintele „căcuță, pipilică și năniță”. Semn că trebuiesc revizuită ortografia.

Știu că se mai practică să ți se reproșeze că îți alinți copilul dacă îl tot pupi și îmbrățișezi atunci când e supărat, nervos, trist, etc, dar mi se pare mai „alintătură” să vorbești despre/cu el cu diminutive până la intoxicare.

De aceea încă se asociază copilul cu ceva mic, nesemnificativ, cu o păpușă, cu ceva ușor de manevrat și influențat, dar se uită că un copil e tot un om, un om mai mic care acum se formează și captează informație. Așa că tot ce spui, tu ca adult, el percepe ca pe o informație utilă, pe care o stochează într-un sertar până va veni momentul să o folosească. Cum ar fi:„tati, ce puțulică mică ai.” Nu cred că va fi apreciată remarca, mai ales de cel în cauză, de musafiri și posibile admiratoare.

Așa că…aveți grijă ce scoateți pe gură pentru că tot ce veți spune va fi folosit împotriva voastră…la proces!

catalina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WordPress spam blocked by CleanTalk.