Atmosferă de vacanță cu rom de la Havana Club (p)

Havana in the street

Soare, cald, bronz, culori, petreceri, nebunie…mai bine zis vacanță.

Ce e mai frumos și mai memorabil decât o ieșire cu prietenii, acum vara? Un chef până dimineața, asta ca recompensă pentru multele ore de toceală, părințeală și muncă?

Vara este anotimpul cel mai potrivit pentru petreceri în aer liber, pentru festivaluri, concerte, flash-mob-uri, food festival și multe altele. De ce? Pentru că vremea e bună, pentru că e cald, pentru că ne îmbrăcăm colorat și suntem veseli, pentru că e perioada concediilor și a aventurilor, pentru că marea e superbă și caldă. 

Și pentru că e timpul pentru cele mai rafinate băuturi alcoolice. Cu rom.

Romul este o băutură fină, tare, ce se obține prin distilarea zaharului din trestie fermentat sau a melasei și a fost produs pentru prima dată în secolul al XVII-lea în insula Barbados, Caraibe.

Este asociat cu pirați, nave maritime ori marinari;cu aventură, libertate, muzică, distracție, spirit tânăr, nopți pierdute, vară și tutun.

Așa că, Havana Club (brand de rom), își propune să redeseneze orașul cubanez pe o „foaie” românească. Adică să aducă într-un oraș din România spiritul și farmecul din Cuba. Și nu oricum ci într-un mod de-a dreptul unic și fresh, ceva ce n-a văzut Parisul, sau Iașiul.

Havana in the street
Havana in the street

Asta pentru că artiștii de la Sweet Damage Crew (intrați pe pagina lor de facebook ca să vă surprindă) își propun să schimbe puțin mai mult un oraș prin stilul lor:graffiti. Invită și publicul larg să-și dea cu părerea și să contribuie la ilustrația finală prin episoade la fiecare două săptămâni.

Așa că  pasionații de graffiti, rom, artă și distracție pot continua episodul.

Ce e competitiv în asta? Ei bine, continui povestea ilustrației, alegi orașul pe care îl vrei câștigătorul unui super graffiti șiiii poți câștiga premii săptămânale. Vă mai zic de marele premiu? Vă zic doar că e în joc o vacanță de 5 zile în Havana, pentru două persoane.

Bineînțeles, orașul cu cele mai multe susțineri prin share-uri pe facebook, va câștiga.

Eu vreau să văd un gaffiti pe un mural din Iași. Cred că s-ar bucura și Eminescu, nu-i așa?

 

catalina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WordPress spam blocked by CleanTalk.