Despre mine
Abonare Newsletter

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 63 de abonați

Comunitate
Arhive
Nod'n gât

În transmisiune directă de pe frontul de luptă

By on 9 ianuarie 2018

Oameni buni, transmit de pe frontul de luptă. Nu știu cum vă simțiți voi în momentele astea, dar eu așa mă simt.

La orice pas mă aștept să primesc un glonte în cap, un cuțit în spate, un pumnal în inimă.

„Siguranță și încredere.”

Ce ușor e să dai din gură. Ce ușor e să promiți lucruri pe care nici tu nu le crezi; ce ușor e să spui că totul va fi bine, chiar și atunci când nici nu știi de fapt ce înseamnă să faci bine.

„E ușor a scrie versuri când nu ai nimic a spune…”

E simplu și ieftin să promiți, să dai din gură ca un apucat, ca un om fără mine, ca un om care nu are morală și nici simțul penibilului.

E mișelesc și neloial să faci asta. Și mie îmi pare a front de luptă, a război. Când arunci cu grenade în stânga, în dreapta, oriunde și oricum, doar să-ți aperi tu spatele și confortul.

„Siguranță și încredere.”

Mă aștept să cumpăr carne verde, pe premiza că „nu am văzut, mă scuzați.”

Mă aștept de la oricine să fie infractor, mă aștept să mi se pună piedică în stația de autobuz ca să-mi ocupe locul pe scaun, mă aștept să-mi greșească la salariu, mă aștept să fiu furată la bancă și la „taxe și impozite”…

Orice pădure are uscăciuni, nu? De ce ar fi o surpriză? De ce ne mai mirăm că abuzul în serviciu e frecție la picior de lemn, că violul nu se mai declară infracțiune dacă nu se lasă cu sarcină?

„Siguranță și încredere.”

Grotescul e artă la noi. Ne întrecem în urât și falsitate, în absurd.

În absurd, oameni buni!!!

În ce lume trăim?

„Siguranță și încredere.”

În transmisiune directă de pe frontul de luptă vă comunic că ajunge cu bombardarea!

E rândul nostru să atacăm!

catalina
TAGS
RELATED POSTS

LEAVE A COMMENT

WordPress spam blocked by CleanTalk.