Moda trece, stilul rămâne (P)

Moda trece, stilul rămâne”, o replică celebră a celebrei creatoare de modă Coco Chanel. Cine a  auzit de Coco Chanel știe că ea este „inventatoarea” eleganței, a stilului clasic și a rochiei negre, celebra little black dress.

Un motto sănătos, pe care dacă decizi să-l urmezi, vei avea de câștigat. Atât prin economisire de bani cât și prin economisire de timp.

 

Dacă stăm să ne gândim de câte ori se schimbă moda, ne-ar trebui câteva salarii ca să arătăm după ultimul răcnet. Continuă lectura „Moda trece, stilul rămâne (P)”

Nu am timp!

 Nu am timp! Toată lumea e grăbită. Toată lumea își verifică ceasul din 5 în 5 minute. E ca o cursă nebună. Ca un rat race, ca o formula 1, ca o permanentă alergare contra cronometru.

Nu am timp!

Toată lumea aleargă. După bani, după dragoste, după faimă, după plăcere, după nevoi, după cumpărături.

Nu am timp!

Nimeni nu mai are timp. De gătit, de iubit, de citit, de plimbat, de așteptat. Toată lumea vrea totul ACUM! Nicio secundă în plus.

Nu am timp!

Nimeni nu mai are timp de privit natura, toată lumea e cu ochii în telefon. Verifică, citește sau trimite mesaje, sună sau este sunată.

Nu am timp!

Lume, unde te grăbești așa? Lume, tu nu știai că timpul ți-l poți „fabrica” și singură? Și că nu ai nevoie de mari „scule”? Că poți renunța la ce e nociv și inutil, la ce nu-ți aduce niciun folos, în detrimentul lucrurilor simple și frumoase?

Lume, unde te grăbești așa?

Paștele, așa cum mi-l amintesc eu

Paștele, când eram eu copil, era o poveste! De Paște, părinții noștri își vizitau părinții, făceam pregătiri cu toții, toată lumea participa. Era o muncă colectivă, un fel de clacă, pentru cine cunoaște termenul ăsta. Se muncea cu drag, de drag și cu simț de răspundere.

Bunica mea era

un fel de Maria Montessori, ne lăsa să ne băgăm nasurile peste tot, și considera că asta ne va ajuta să ne dezvoltăm abilitățile practice. De la frământat aluat, dat cu sapa, ajutat la bucătărie, până la șters geamuri și dat cu var, le-am făcut cu mare interes și curiozitate, mai ales că pe vremea aia, copiii erau mici și proști.

Se mergea la biserică, da! Nu ratam nicio Denie. Deși pentru noi era prilej de hlizeală și distracție.

Era… o poveste toată sărbătoarea. Aveam haine noi pe care le purtam la biserică și în ziua de duminică. Duminica aia, pe care o așteptam cu mare dor. Duminica aia în care abia așteptam să mâncăm cozonacul copt în cuptor de lut; ziua în care luam masa afară ascultând ciripit de păsărele și eram invadați cu miros de narcise și liliac.

Paștele era ziua în care toată lumea era fericită și zâmbea, dar nu pentru că era Paștele și toată lumea trebuia să fie mai bună. Nu! Pentru că eram cu toții, bunici și nepoți, copii și părinți, ne fusese dor unii de alții, pentru că era cald și soare, pentru că mâncam din bucatele pregătite cu mâinile noastre, nu ale altuia și pentru că…știam să căutăm fericirea în lucruri simple.

Și deși bunica făcea mâncăruri diverse și masa era bogată, nu ni s-a făcut rău niciodată de la prea multă mâncare. Ea avea un stil de gătit foarte echilibrat și chiar sănătos. Nu exista mâncare prea sărată, friptură în sânge sau prea arsă, desert prea dulce.

Mă chinui mereu să reproduc momentele astea memorabile din copilărie, să aduc puțin parfum de altă dată, să mă ung pe suflet cu amintiri. Bineînțeles, nu reușesc! Acum e…altceva. Și în bine dar și în rău…

 

 

 

 

Haine noi de primăvară pentru blog

La început de primăvară, cam toți ne dorim haine noi. Așa și-a dorit și blogul. Mă rog, mi-am dorit eu pentru el. Merita!
Mi-au dat o mână de ajutor cei de la thecon, care s-au ocupat ca blogul să arate mai bine, să fie mai practic și mai aerisit. Cu ocazia campaniei de susținere a bloggerilor  cei de la thecon s-au oferit să mă ajute cu haine noi pentru blog, gratis. Iar pentru acest lucru le mulțumesc foarte mult, a fost de un mare ajutor și vă recomand să-i căutați dacă aveți nevoie de servicii web design.

Mulțumesc, thecon!