Despre mine
Abonare Newsletter

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 62 de abonați

Comunitate
Arhive
Vise colorate

Paștele, așa cum mi-l amintesc eu

By on 12 aprilie 2018

Paștele, când eram eu copil, era o poveste! De Paște, părinții noștri își vizitau părinții, făceam pregătiri cu toții, toată lumea participa. Era o muncă colectivă, un fel de clacă, pentru cine cunoaște termenul ăsta. Se muncea cu drag, de drag și cu simț de răspundere.

Bunica mea era

un fel de Maria Montessori, ne lăsa să ne băgăm nasurile peste tot, și considera că asta ne va ajuta să ne dezvoltăm abilitățile practice. De la frământat aluat, dat cu sapa, ajutat la bucătărie, până la șters geamuri și dat cu var, le-am făcut cu mare interes și curiozitate, mai ales că pe vremea aia, copiii erau mici și proști.

Se mergea la biserică, da! Nu ratam nicio Denie. Deși pentru noi era prilej de hlizeală și distracție.

Era… o poveste toată sărbătoarea. Aveam haine noi pe care le purtam la biserică și în ziua de duminică. Duminica aia, pe care o așteptam cu mare dor. Duminica aia în care abia așteptam să mâncăm cozonacul copt în cuptor de lut; ziua în care luam masa afară ascultând ciripit de păsărele și eram invadați cu miros de narcise și liliac.

Paștele era ziua în care toată lumea era fericită și zâmbea, dar nu pentru că era Paștele și toată lumea trebuia să fie mai bună. Nu! Pentru că eram cu toții, bunici și nepoți, copii și părinți, ne fusese dor unii de alții, pentru că era cald și soare, pentru că mâncam din bucatele pregătite cu mâinile noastre, nu ale altuia și pentru că…știam să căutăm fericirea în lucruri simple.

Și deși bunica făcea mâncăruri diverse și masa era bogată, nu ni s-a făcut rău niciodată de la prea multă mâncare. Ea avea un stil de gătit foarte echilibrat și chiar sănătos. Nu exista mâncare prea sărată, friptură în sânge sau prea arsă, desert prea dulce.

Mă chinui mereu să reproduc momentele astea memorabile din copilărie, să aduc puțin parfum de altă dată, să mă ung pe suflet cu amintiri. Bineînțeles, nu reușesc! Acum e…altceva. Și în bine dar și în rău…

 

 

 

 

catalina
TAGS
RELATED POSTS
Poftă !

1 aprilie 2011

Într-o altă viaţă

29 ianuarie 2011

Reacţii adverse

6 ianuarie 2011

Let it snow ….

27 decembrie 2010

Tânăr nu bătrân

19 decembrie 2010

Feedback

14 decembrie 2010

Când munca e şi plăcere

11 noiembrie 2010

Alb +negru

22 mai 2010

Bine ai venit acasă

21 aprilie 2010

LEAVE A COMMENT

WordPress spam blocked by CleanTalk.