Prima aplicație mobilă destinată adulților afectați de cancer (P)

Vrem, nu vrem, cancerul există! Vrem, nu vrem, el este incurabil și necruțător, nedrept și nemilos. Mulți oameni pier răpuși de cancer, unii chiar fără să aibă vreo șansă la tratament, unii fără posibilități materiale.

Ministerul sănătății le oferă acestor oameni, aflați la grea încercare,mult prea puține lucruri. În afară de tratamente medicamentoase, spitale curate și dotate, medici competenți, apți și cu chef de muncă, mai trebuie să le ofere și suport psihic, psiholog, mediu ambiant plăcut, empatic, prietenos. De cele mai multe ori, spitalul nu le oferă tot ce au nevoie. Hai să presupunem că spitalul este dotat și le oferă tot ce au nevoie tinerilor afectați de cancer, ca să treacă prin această boală și să se refacă, deși cunoaștem cu toții cel puțin 2-3 povești cu final nefericit din spitalele românești. Și e revoltător și nedrept să se întâmple asta, acum, în anul 2018. Anul de grație, cum îl mai numesc alții.

Mi-aș dori ca acești tineri, să poată trece mai ușor prin boală, să o suporte mai bine, să socializeze mai mult, să se integreze în societate. Pentru că pe lângă dreptul lor fundamental, cred că restul lumii are nevoie de oameni ca ei pentru a-și împărtăși poveștile. Ar da o lecție!

Sau să facă schimb de povești și durere cu alți tineri suferinzi de cancer. Pentru acest lucru, era și cazul ca prima aplicație mobilă destinată tinerilor afectați de cancer, să apară. Să aibă comunitatea lor. Să nu trebuiască să se ascundă sau să mintă, să facă schimb idei, păreri despre boala lor comună. Să adreseze ce întrebări le trec prin cap, despre tot felul de simptome, reacții adverse ale tratamentului…și multe alte. Un fel de facebook-ul lor.

Cancerul nu se depistează, și nici nu se tratează pe net, facebook sau forum-uri, însă o comunitate cu un punct comun, cancerul, poate fi o barcă de salvare pentru tinerii care au toată viața înainte și merită să se simtă sprijiniți.

 

 

Ilustrația coperteiAceastă aplicație se numește VIA, și este produsă de Asociația Little People, care ajută oamenii cu cancer încă din 96. Aplicația este gratuită, și se poate descărca de pe Google Play sau Appstore.

Poți ajuta și tu acești tineri, așa cum am făcut-o și eu. Poți să scrii un articol în care să dai acestă veste cu aplicația mai departe, să dai share articolului meu…sau să fii voluntar pentru Asociația Little People.

catalina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WordPress spam blocked by CleanTalk.