Când vrem să fim și să facem de toate

Tocmai ce se încheiau la fix 12 ore de când eram plecată de acasă, cu treburi în oraș:drum, serviciu, facultate. Eram epuizată, trăgeam un copil epuizat după mine, gândindu-mă cum să pot trage de timp? Să-l lățesc, adică. Să-l lungesc sau să-l înmulțesc, să-l triplez. Să-l conving să se scurgă încet, lin, ca o picătură de apă pe un geam imens.

Îmi doream din suflet ca timpul să stea pe loc. Aici, acum. Să nu se mai facă dimineață niciodată, să rămână pe vecie, așa, seară. Pentru că seara suntem împreună. Și e liniște. Și e acasă, unde mă străduiesc din străfundul sufletului să ne vedem de lungul nasului, să ne iubim necondiționat și sincer.

 

sursa foto: shutterstock

Mă simțeam epuizată, insuficientă, absentă, ne-bună, iresponsabilă Încercasem o zi întreagă să vorbesc ce trebuie și când trebuie. Să vorbesc destul de tare dar să nu țip. Să fiu blândă și bună, dar totuși autoritară. Să fiu diplomată, să fiu demnă, să nu mă las jignită, umilită. Să fiu prezentabilă. Elegantă, chiar. Să fiu mereu pusă la punct. Să fiu jovială și serioasă în același timp. Să știu orice, oricând, oricum.

Presiunea care ni se pune zilnic în cârcă este cea care ne dă migrene și coșmaruri noaptea. Să fim nebuni după bani, să avem diplome multe, să deținem funcții înalte. Să spunem „dumneavoastră” și la găini.

Trebuie să știm multe, din orice domeniu. Să știm tot ce mișcă în lume, dar totuși foarte focalizați pe domeniul nostru.

Să ajungem rapid la destinație, dar fără să călcăm linia dublă continuă.

Să fim moderni dar nu prea moderni.

Să fim și să știm de toate!!! Să avem toate calitățile din lume!!!

Mă mir câteodată, că la câte avem pe umeri, nu „reușim” să înnebunim. Cum de nu vine o dubă neagră să ne ia în cămașă de forță, să ne închidă la nebuni câteva luni. Să ne dea drumul când om vrea să trăim cu adevărat. Când om vrea să ne bucurăm de soare și proprii copii. Când om zice: „sunt bucuros că am un serviciu”, când n-o să mai vrem să alergăm după diplome și grade, când  vom coborî de pe soclu, și ne vom da seama că suntem muritori, nu trăim veșnic!

 

catalina

2 comentarii la „Când vrem să fim și să facem de toate”

  1. cred ca timpul este cea mai pretioasa resursa a noastra, dupa sanatate. Nu nu mai ajunge pentru nimic si noi vrem tot mai mult. Cu cat avem mai mult, cu atat mai vrem. Nu stim sa ne oprim. Nu putem sa ne oprim. Aleg sa fac bani si, de ce am mai multi, de-aia arunc mai multi pe tampenii. Imi bat joc de timpul meu, de viata mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WordPress spam blocked by CleanTalk.