Primăvara începe cu tine și cu un iMărțișor

Imagini apocaliptice ce s-au turnat azi în oraș, de Bacovia ar fi fost invidios.

Cerul cu al său cenușiu, țurțurii ce pusese stăpânire pe orice obiect, copacii dezolați și goi, crivățul ce sufla amenințător prin orice ungher…vă spun sigur că Bacovia ar fi scris cel puțin un volum de poezii, inspirat de „frumusețea” și peisajul din oraș.

Slavă sfântului ghips că m-a ocolit, nu mi-a făcut farmece, nu m-a deocheat, nu m-a incantat, nu m-a strigat și mi-am văzut liniștită de drum și de treburi, nu mi-am rupt niciun oscior și am ajuns teafără și înjurând (în gând, normal) poleiul și pe mama lui.

E adevărat, doar o imagine cu mine în tricou și ochelarii de soare pe nas m-au salvat de la pierirea sufletului și a membrelor superioare și inferioare.

Nu cred că mi-am mai dorit vreodată atât de mult să vină primăvara, așa cum mi-am dorit-o zilele acestea. Atât frig și urât cât a fost iarna acesta, nu-mi mai amintesc să fi fost în ultimii ani.

Dar… după atâta iarnă grea și geroasă vine primăvara!

Primăvara este considerat anotimpul renașterii, cea mai spectaculoasă transformare a naturii, cea mai așteptată și cea mai iubită, când cenușiul cerului devine azur; când maroniul pământului devine verde crud, când când croncănitul ciorii devine grai de privighetoare.

Știu…mai este mult până atunci, dar întotdeauna, primăvara începe cu tine și cu un mărțișor, care vine timid, vesel, jovial, plăpând să-ți spună că în curând vine primăvara.

Precum porumbelul cu ramura de măslin, precum soarele și curcubeul după ploaie, așa vine mărțișorul.

iMărțișoare ne propune să #dăruim primăvara.

Ne propune mărțișoare simbol, care să vestească că Primăvara a învins-o pe Zâna Iarnă. Așa că, iată învingătorii:

Nu uitați că farmecul mărțișorului e simplitatea, bunul-gust, e un simbol frumos, cu tradiție. Și dacă vă plac mărțișoarele din imagine, aruncați un ochi pe imartisoare.ro, unde oferta este mult mai bogată.

Vă aveți o primăvară frumoasă! Atunci când va veni!

catalina

4 comentarii la „Primăvara începe cu tine și cu un iMărțișor”

  1. in general ofer martisoare ieftine pentru ca nu imi place sa arunc o groaza de bani pe ceva ce va fi purtat cateva zile sau deloc, tinand cont ca toate doamnele si domnisoarele primesc foarte multe. Ceva cu potcoava sau cosar voi cumpara anul acesta.

  2. Brosele sunt favoritele mele si, asa cum ai zis si tu acum ceva vreme, niciodata n-am destule ^_^. Imi place sa primesc brose si cu ocazia martisorului, pentru ca sunt genul de accesorii pe care le pot purta tot anul, deci sunt in sinea lor produse care isi merita banii 😀 .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *