Un copil, un pom și-o casă (P)

O vorbă din bătrâni spune că pe fața Pământului nu trebuie să faci umbră degeaba, ci să crești un copil, să sădești un pom și să construiești o casă.

Dacă ar fi să analizăm de-a fir a păr vorbele, nu-s chiar așa rele. La partea cu copiii nu sunt sigură, unii nu sunt făcuți pentru a fi părinți.

Slavă Cerului că am făcut un copil și am sădit un pom, măcar atât bun să fi făcut și eu. Casa îmi mai lipsește.

Vorba aia: păsărelele le am, îmi mai lipsește colivia.

Știu că totul în viață începe cu un scop. Degeaba vrei, dacă nu îți faci un scop din asta. Iar scopul te determină să lupți, să treci peste greutăți și piedici, peste gândurile negre, peste vorbele aruncate de alții ca să te facă să te întorci din drum.

Nimic nu se compară cu ceva construit de tine. Cu o casă, de exemplu.

Poate nu la propriu, dar la figurat, casa îți dă o senzație de împlinire și siguranță fizică și sufletească.

O casă  nu o faci pentru 5 ani, o faci pentru 30-50 ani, pentru toată viața, pentru copii, nepoți și strănepoți. Trebuie să-o faci durabilă și rezistentă, puternică la țipetele copiilor și a nepoților, capabilă să suporte muzica tare de la petreceri, rezistentă la umezeală, vânt, ploi și alte calamități și urgii ale vremii capricioase.

Dacă te pricepi la construit case, foarte bine pentru tine. Dacă nu te pricepi cauți pe cineva care o face foarte bine. În orice caz, fii atent aici:

Magazinul fier.online ne propune așa: fier beton, plasă sudată, țeavă rectangulară, sistem gard. Nu uita de sârmă și cuie, îți vor trebui cu siguranță.  Au suport tehnic, poți să plătești cu OP sau numerar, transport inclus în București și Ilfov.

Habar n-ai despre ce vorbesc? Nici eu, dar un arhitect, un inginer constructor și echipa de muncitori știu ce-s astea și vor ști ce să-ți ceară.

Așa că…stai calm, arată-le produsele și continuă să numeri banii.

catalina

2 comentarii la „Un copil, un pom și-o casă (P)”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *