Paștele copilăriei

Știu că peste tot se vorbește despre „Paștele copilăriei”, că sărbătorile nu mai sunt cum erau odată, că și-au pierdut din farmec.

Așa se simte, și eu cred uneori că așa este.

Lumea se schimbă, la fel și obiceiurile și preferințele oamenilor se schimbă; modul de percepere al lucrurilor, a vieții, în general.

Deși acum nu mai am parte de același Paște, îmi amintesc cu nostalgie și drag de sărbătoarea aceasta, pe care o sărbătoream aproape în fiecare an în același loc: la bunici.

Așa că, Paștele nu îmi amintește și nu este despre cozonac și ouă roșii, ci despre un anume fel de cozonac și ouă roșii. Este despre sărbătoarea primăverii, un spectacol în care păsările și florile făceau decorul.

Bineînțeles, mi-a rămas în minte și curățenia aia nebună, generală pe care o făcea mama, de era istovitoare și enervantă.

Dar la bunici era altfel.

Adoram mirosul de iarbă ruptă din grădina cu flori, mirosul de var dat pe trunchiurile copacilor, mirosul de liliac înflorit și de aluat proaspăt frământat.

Adoram mirosul de foc de lemne sau coceni de porumb, de pământ săpat și de țărână vânturată, de mirosul copilăriei fără griji.

Târziu mi-am dat seama că făceam o greșeală regretabilă să țin post când făcea bunica cozonaci! Pentru că voi nu știți ce cozonaci făcea „mamaia”, cu ce trudă și chin, cu ce patos și dragoste îi frământa.

Și îmi dau seama că nu voi mai mânca niciodată cozonac făcut de mâinile ei, copt în cuptorul ei de lut! Erau printre puținii cozonaci pe care îi mâncam, și atunci îi preferam calzi, proaspeți scoși din cuptor.

 

În aceste vremuri grele, când parcă nu mai avem început și nici sfârșit, nu mai știm încotro s-o apucăm, vă doresc un Paște memorabil, de care să vă amintiți mulți ani de acum încolo!

 

 

catalina

4 comentarii la „Paștele copilăriei”

  1. De la an la an, sarbatorile isi pierd din farmecul de odinioara si e pacat. Anul asta aproape nici nu am simtit ca e Paste. Nu am mai ciocnit oua cu totii, ca in alti ani, nu au mai venit la biserica multi din cei care veneau, nu se mai fac cozonaci…

  2. Mi-a plăcut articolul. Rezonez cu unele dintre chestiunile pe care le-ai menţionat, dar nu cu toate. Şi eu tot pe la ţară la bunici mi-am petrecut majoritatea sărbătorilor pascale în copilărie, însă mie nu prea îmi plăcea viaţa la ţară, aşa că în log de nostalgie, mie mi-au rămas nişte amintiri care îmi stârnesc emoţii contradictorii. Pe de o parte îmi pare rău că acele timpuri s-au dus şi că bunicii au murit, iar pe de altă parte, nu pot să spun că mi-aş dori să mă întorc în acele timpuri pentru că pur şi simplu eu mă simt mai bine în mediul urban. Ideal ar fi fost ca bunicii să trăiască la oraş. Dar, de!, ce să-i facem? Asta e viaţa.

  3. Mulțumesc pentru gânduri, Lucian.
    Viața la țară, la sat, nu este cea mai bună viață, nu asta era ideea, poate nici eu n-aș vrea să mă reîntorc în trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *