Geluri de duș pe care trebuie să le încerci vara asta

Vara înseamnă, pe lângă soare, vacanță și concediu, praf și multă transpirație. Dacă s-ar putea să trăim în duș, ar fi minunat. Să stăm într-o permanentă bălăceală cu apă călduță și gel de duș parfumat, astfel încât transpirația și praful să nu mai aibă nicio șansă.

Ador gelurile de duș, iar vara se consumă cel mai repede, fiind folosite cel mai mult.

Eu am câteva recomandări de geluri de duș, cele pe care le folosesc acum, unele abia cumpărate, iar altele deja folosite de câteva ori.

 

Încep cu un gel de duș nou, pe care l-am folosit de câteva ori și care îmi place. Este gelul de duș Balea cu pepene galben și roșu. Chiar miroase a pepene și se păstrează mirosul chiar și după spălare.

Îmi place consistența, ca de gel, culmea, nu usucă pielea. Și costă puțin, cam 6 lei, luat de la DM. Are 250 ml.

Se pretează pentru un duș scurt, atunci când vii de la plajă sau de la o plimbare scurtă.

 

Gelul acesta de duș mi l-am dorit pentru că miroase a gelato de vanilie.

Mă gândesc la o seară târzie de vară. O cadă plină cu spumă cu miros de gelato de vanilie, un vin rece alb și muzică în surdină.

Este gel de duș, dar turnat în apă face spumă.

Este cumpărat de la AVON și costă 9.99  lei pentru varianta de 500 ml.

 

 

 

Pentru bărbați, aroma aceasta îmi amintește de mare, de valuri, aer sărat, vacanță, relaxare. Un gel ușor, revigorant, răcoros. Este tot de la AVON, costă 9,99 lei pentru varianta de 500 ml.

 

 

 

Bineînțeles, nu putea lipsi un gel marca NIVEA. Pentru că este cremos, hidratant și curăță mai bine. E potrivit pentru atunci când îți dorești un duș sănătos, să arunci tot praful de pe tine. Seara, după o zi lungăăă de mers prin soare, stat la plajă, treburi prin oraș, mâncare sau curățenie, se potrivește perfect. Prețul nu-l știu exact, nu cred că depășește 15 lei.

 

Un gel de duș pentru copii, potrivit pentru vară (în anotimpuri reci altceva) este un gel care miroase a mango. Delicios. Parcă văd un mango zemos și dulce din care mușc cu poftă. Așa e când miros acest gel sau când se spală cea mică cu el.

Este cumpărat de la AVON, costă 8,99 lei.

 

 

Am primit un săpun despre care nu pot încă să spun nimic. L-am folosit o dată, îmi place cum miroase, nimic de zis, dar parcă tot are acel ceva din ce știam noi despre săpunuri. Parcă usucă puțin pielea. Totuși este mai spornic decât un gel duș, îl consumi mai greu.

Costă în jur de 22 lei.

Mai testez!

 

 

 

În prima fotografie mai apare gelul de la Sabon, nu mai insist cu el, am povestit puțin și aici despre el. Îmi place și îl recomand.

Preferatul meu este gelul DOVE, am povestit aici despre o variantă cu avocado, însă preferatul meu rămâne cel cu castraveți, așa cum prefer și săpun de mâini.

Voi ce geluri îmi recomandați?

catalina

3 comentarii la „Geluri de duș pe care trebuie să le încerci vara asta”

  1. gelurile de dus de la Avon sunt printre preferatele mele si au si un super pret, mai ales daca le cumperi cand sunt la oferta. Si prin dm au multe geluri de dus care miros fain. Chiar nu stii ce sa iti cumperi mai repede.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *