Plâns cu plâns!

Ți-ai dorit vreodată să plângi până să te usuci? Să plângi până să-ți sece toată apa din tine, să plângi până să simți ochii ca pe două pietre înfipte-n orbite? Să plângi zile, nopți, săptămâni, ani în șir?

Să plângi pentru toate durerile și necazurile tale și ale celor din jur, să plângi pentru toate cuvintele urâte spuse ție și celorlalți, pentru toate palmele pe care un copil nevinovat le-a încasat, pentru toate umilințele trăite vreodată de cineva, toate jignirile aduse, pentru toate acuzațiile false și mincinoase aduse cuiva nevinovat.

Pentru toată ura din jur!

Pentru toate războaiele din lume!

Pentru tot sângele vărsat!

Pentru toate gloanțele oarbe trase de surzi!

Pentru toți flămânzii lumii!

Pentru toate dezamăgirile trăite!

Pentru toți oamenii singuri!

Pentru toate privirile urâte!

Pentru toți cei care n-au avut o șansă!

Pentru toate neîmplinirile, eșecurile și ratările!

Pentru toți cei depresivi!

Pentru moartea ce ne înconjoară!

Cum ar fi dacă oamenii ar fi mai atenți la suferința altora din jur? Cum ar fi dacă oamenii s-ar gândi de două ori înainte să rănească pe cineva?

Cum ar fi dacă ne-am pune un minut în papucii celui căruia intenționăm să-i facem rău?

Cu siguranță ar exista în continuare război, ceartă, ură, crimă, umilință, dar o firimitură de speranță din mine spune că totuși ar fi mai puțin din fiecare. Cu un gram de pace în plus.

Știu că nu se face primăvară cu o floare, dar poate încercăm să fim mai buni unii cu ceilalți, mai înțelegători.

catalina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *