Ferestrele de mansardă VELUX-sufletul casei

Pentru o casă, ferestrele sunt inima și sufletul acesteia. Locul prin care camera, casa își ia lumina, căldura, emoția, visele, trăirile, viața toată.

Pentru o casă, ferestrele sunt un punct strategic important, atât din punct de vedere tehnic, cât și estetic. Aduc lumina naturală, atât de neînlocuit, indiferent de cât de multe becuri ai folosi, chiar și cele de cea mai bună calitate, nu vor putea s-o înlocuiască pe cea naturală. De asemenea, nimic nu se compară cu aerul curat ce pătrunde în cameră atunci când deschizi fereastra larg, dis-de-dimineață.

Din punct de vedere simbolistic, fereastra este linia ce desparte interiorul de exterior, simbolul deschiderii către lume, locul prin care informația pătrunde. Totodată, sticla fiind transparentă, fereastra este un loc al casei destul de vulnerabil, din cauza ochii curioșilor.

ferestrele velux

 

Sticla nu a fost dintotdeauna folosită pentru ferestre.

Prima dată s-a folosit sticla pentru ferestre în Roma Imperială, iar în Epoca Bizantinului, ferestrele erau înfrumusețate cu picturi de tip vitraliu, creații artistice deosebite, impresionante. Urmează, în perioada Renașterii italiene și franceze, îmbunătățiri asupra formei tâmplăriei. Astfel, fereastra devine un punct important în casă.

Chiar și în zilele noastre, la clădirile ce au rezistat de-a lungul vremii, observăm ferestrele imense, perdele și draperii și țesături fine, semn că acest aspect nu era deloc neglijat.

Astăzi, casele noastre sunt mai mici, dar mai practice. Ne-am obișnuit să locuim în spații mai mici și am învățat să fructificăm fiecare colț al casei noastre.

Ne bazăm pe tehnologie.

Cum ar fi 3 foi de sticlă-pentru o bună antifonare, acționare electrică, aerisire chiar și cu fereastra închisă, filtru pentru praf și insecte, ferestre pentru mansarde, protecție pentru copii.

Aceste beneficii le găsiți la ferestrele Velux.

Cândva, mansarda nu era văzută cu ochi buni, era, dacă vrei, sora mai mică și cu bube în cap. Pentru că era un loc mic, strâmt, unde dădeai cu capul de tavan. Era podul bunicii reamenajat destul de prost, iar în plus, era neaerisit, neiluminat și cu mucegai.

Asta pentru că nu existau soluții.
Astăzi, există!

Mansarda și-a câștigat un loc de cinste. Acum poți transforma podul într-o mansardă, cu câteva soluții practice, iar una dintre ele este să-i pui ferestre VELUX.

ferestre velux
ferestrele velux

De ce să alegi ferestre VELUX pentru mansarda ta:

  • cerul pare mai aproape, asta pentru că beneficiezi de acoperiș înclinat
  • copiii se pot bucura în voie, pentru că ferestrele au protecție anti-deschidere
  • senzori de ploaie
  • acționare electrică, chiar și un copil s-ar descurca
  • parametri tehnici de izolare termică și fonică excelenți
  • au celule fotovoltaice
  • se poate programarea fereastra de la distanță
  • evacuează fumul prin acționarea unor senzori de fum-fereastra se deschide 90 grade
  • gamă largă de produse, sigur vei găsi produsul ce ți se potrivește

Grație tehnologiei, astăzi, să locuiești la mansardă este un vis! Cine ar refuza un cer înstelat, observat direct din patul personal, sau un curcubeu direct la biroul tău de acasă? Sau bătaia picăturilor de ploaie în timp ce-ți citești cartea preferată?

Nimeni, așa ziceam și eu!

catalina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *