Favoritele verii 2019

Iaca, s-a mai dus o vară!

Suntem deja la mijloc de septembrie, și nu mă plâng, mie îmi place toamna, dar simt o nostalgie când mă gândesc la vara ce tocmai a trecut.

Așa că vreau să vă arăt câteva produse, articole vestimentare sau pur și simplu lucruri ce îmi amintesc de vara lui 2019.

Parfumul Perceive Sunshine, testat cu ocazia unei campanii pe BuzzStore a rămas cu mine toată vara și voi continua să-l folosesc până dă frigul.

Apa termală de la ivatherm m-a salvat atunci când m-am iritat de la crema depilatoare sau când m-a iritat de la urzică. Deh…vară!

Rujul Mark Avon (nuanța nude vibes) și rujul de la Farmasi (nuanța mauve pink), în nuanțe de roz pal pudrat, mate ambele. Pe cel de la Farmasi îl postez mai jos, se pare că l-am rătăcit prin genți. Bune ambele, rezistente, mai ales la căldură. Cel de la Avon e mai gros, iar cel de la farmasi e mai lichid, ceea ce a fost mai pe placul meu, se întinde mai bine.

Cerceii aceștia i-am purtat toată vara. Sunt de la Avon, nu e metal prețios, și cu toate acestea nu au coclit, nu mi-a iritat lobul urechii, nu am avut nicio problemă. E o împletitură, un fel de nod, din metal roz, auriu și argintiu. Am și lanț și brățară asortată.

Pensula e tot de la Avon și o folosesc pentru blush. Îmi place că e colorată, fină, veselă. Aplică destul de bine.

Semn că te ameste o carte semnată de Ioana Chicet Macoveiciuc, și deși nu este o carte veselă, este o carte cu final fericit, și este o carte bună, merită citită.

„10 negri mititei” de Agatha Christie este o carte pe care am devorat-o și mi-a părut rău că s-a terminat așa repede. Cu toate că îmi doream să știu cie este criminalul, îmi doream să mai aibă câteva pagini. Asta este efectul cărților Agathei.

Floarea nu este de astă vară, însă îmi place că e roz, inclusiv floarea și ghiveciul, și mi s-a părut potrivită pentru articolul meu.

Rochiile mele preferate de vara acesta. Prima, cea cu roz este de la Tako, iar a doua este de la Zara.

 

Sandalele de la Jenny Fairy și sunt luate la CCC.

Și…am zburat pentru prima oară cu avionul:

Vara voastră cum a fost???

 

 

 

catalina

Un comentariu la „Favoritele verii 2019”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *