Curățarea eficientă a hainelor cu Persil 4 în 1

Persil discs 4 în 1 este noua mea descoperire în materie de produse de curățenie/produse pentru casă/detergenți, și mă bucur tare mult că am reușit să testez acest produs.

Ce spune producătorul despre produs?
  • Îndepărtează chiar și cele mai dificile pete
  • Oferă strălucire
  • Prospețime de lungă durată
  • Îngrijește țesăturile
  • Ușor de utilizat, dozare potrivită

Persil discs este un detergent lichid/gel în formă de capsulă, acel înveliș plasticos/siliconat, nu știu cum îi spune, care se pune în cuva mașinii de spălat, iar în timpul spălării rufelor, acel înveliș se dizolvă.

Este disponibil în două variante, pentru rufe colorate și pentru albe.

Eu am testat produsul, chiar am spălat de multe ori cu el, iar acum vin aici să trag câteva concluzii finale:

1.Din start mi-a plăcut ideea de capsulă, la noi în familie fiind o problemă cu chestia asta, în special soțul meu, care mereu pune prea mult, indiferent că vorbim de detergent pentru haine sau pentru vase, oricum el face risipă. Capsulele astea sunt făcute pentru bărbații risipitori. Așadar un plus pentru dozare și prezentare.

2.Pe pete foarte dificile nu am avut cum să experimentez, chiar dacă a scos pete de cerneală, ori de sânge, o pată dificilă nu am avut, în sensul că o pată devine dificilă pe măsură ce se învechește. Așa că a fost greu să testez pe pete foarte vechi, deși a făcut față cu brio petelor. (Asta rămâne ca temă, apoi revin cu impresii)

3.Curăță bine și oferă un aspect strălucitor hainelor. Da, nu te orbește luciul, ca în spoturile tv, dar se vede că haina e curată. Îmi place aspectul cearșafului alb după ce îl spăl cu persil.

4.Prospețimea hainelor este iarăși un plus. Dacă ai haine proaspăt spălate în cameră, apoi ieși și revii, te „trăsnește” mirosul detergentului, care este unul plăcut, de altfel. O prietenă care a testat o mostră a spus că a dat clătire extra ca să fie sigură cu parfumul. Dar la ea în casă sunt 3 alergici la parfum, așa că…

5.Eficient în doză mică. O capsulă are 25 g și poate spăla până la 5 kg de rufe. Și le spală bine. Iar asta spune multe despre calitatea lui. Până la urma asta ne dorim de la un detergent.

persil 4 în 1
persil 4 în 1

6.Protejează mașina de spălat de depunerile de detergent în compartimentul special. Asta era o problemă la detergenții praf. Se depuneau pe pereții compartimentul de detergent și se întărea acolo. Nu mai spun că dacă puneai prea mult rămâneau pete albe pe haine. Cu persil gel nu mai ai problema asta, pentru că se dizolvă rapid.

Despre protejarea țesăturilor nu mă pronunț, asta voi afla în timp.

Am testat Persil 4în 1 discs în cadrul campaniilor de testare de la Buzzstore. Poate știți despre ei, și dacă nu, o puteți face aici, unde puteți să vă și înscrieți pentru campanii de testare de produse.

Eu m-am bucurat de produs, așa cum au făcut și prietenele mele, inclusiv mama:

 

catalina

Lasă un răspuns