Lucruri pe care mi le-am promis anul acesta

Sunt deja vreo câțiva anișori de când îmi promit câteva lucruri. Da, da, eu îmi promit mie lucruri. E o datorie morală față de persoana mea să îmi doresc anumite lucruri, să mă iubesc și să mă respect. Pentru că pentru mine eu sunt cea mai importantă persoană.

Dacă eu nu mă iubesc pe mine, cum aș putea să iubesc pe altcineva, cum aș putea să-mi învăț copilul ce e iubirea și respectul dacă nu vede la mine, cum aș avea pretenții să mă iubească altcineva?

sursă foto: shutterstock

Așa că…anul acesta mi-am promis câteva lucruri la care am ținut ca la ochii din cap, pentru care m-am luptat și am îndurat, tocmai ca să-mi respect datoria morală față de mine:

  • Să fiu EU! Autentică, reală, sinceră.
  • Să fiu mai bună. Pe toate planurile. Fie că e vorba de un lucru nou pe care îl aflu, fie că e vorba de o chichiță la serviciu/carieră, mi-am promis să fiu mai bună. Să fac în fiecare zi acel ceva care să facă diferența față de ieri. Să fiu mai bună cu cei din jurul meu, mai darnică, mai bună la suflet, mai empatică, altruistă. Dar fără să-mi neg eșecurile, ori să mă pun la zid pentru regrese sau scăpări. Acestea fac parte din evoluția noastră și au un rol important în evoluția spirituală a omului.
  • Să elimin tot ce nu-mi folosește. Pe principiul „dacă pot trăi și fără…atunci înseamnă că nu-mi folosește”. Fie că vorbesc de televizor, fie că vorbesc de obiceiuri, locuri, lucruri materiale ori persoane, am decis să scot din viața mea acele lucruri/entități ce nu-mi aduc foloase, fie mă încurcă. Lucruri sau persoane ce mai tare te încurcă decât te ajută, mai mult te țin pe loc decât să te propulseze mai sus, fie te storc de energie.
  • Să scap de clișee, de prejudecăți, de compromisuri.
  • Să mă iubesc mai mult, să am grijă mai mult de mine. Fie că mă refer la sănătatea fizică, pshică și emoțională, toate au câștigat teren anul acesta. Mi-am dat seama că fără acestea nu pot avea o viață frumoasă și echilibrată.

Cum m-au ajutat concret aceste lucruri?

Mi s-a spus că sunt rea, că sunt antipatică și îngâmfată, sălbatică și alte cuvinte din astea dulci și măgulitoare. Că am luat-o razna și că voi rămâne singură. Da, le-am auzit pe toate, așa mare noroc pe capul meu.

Dar eu știu de ce am ales să-mi schimb anumite lucruri din viața mea. În primul rând nu ca să mă aflu în treabă, ci tocmai ca să câștig timp prețios. Timp pe care nu îl recuperez, timp în care pot face altceva cu viața mea sau…nu!

De fel nu-mi place ipocrizia, și ador să fac lucruri autentice și sincere, în care cred.

Toate aceste lucruri m-au ajutat să-mi asum opiniile, să mă exprim mai bine și să cred în mine. Fiecare om este diferit și frumos în același timp, fiecare în felul său. M-au ajutut să-mi gestionez timpul mai bine, am învățat să prețuiesc fiecare timp liber din viața mea.

Ce aș vrea să schimb pe viitor?

Toate cele scrise mai sus rămân, clar. Ce aș vrea să mai adaug încă nu-mi este foarte clar. Acum sunt cu mintea vraiște, în 3 direcții, și nu pot gândi atât de profund.

Îmi doresc să fac bine lucrurile. Îmi doresc armonie și echilibru, pace și fericire.

 

 

Vă doresc numai bine, la mulți ani pentru anul care vine. Sper ca la anul să ne „vedem” mai des aici.

 

catalina

21 Replies to “Lucruri pe care mi le-am promis anul acesta”

  1. Valeria Chertes says:

    Îți doresc să reușești tot ce ți-ai propus.

  2. Mulțumesc mult!!

  3. Ca bine spui tu aici. Daca stau bine sa ma gandesc, mereu mi-am promis lucruri da asa, in fuga si evident am uitat de ele… Ar trebui să prioritizez asta. Multumesc pt „push”

  4. Yeiiii!! Mă bucur să aud asta!

  5. Mult success in tot ceea ce ti-ai propus!

    Iti tin pumnii sa iti indeplinesti tot ce doresti.

  6. Ce coincidență! Tocmai am scris un articol în care am rezumat anul 2019 și am scris și unele țeluri pentru 2020. Să ai un an exact cum îți dorești! Și fii în continuare „scorpiuta”. Am încercat și îmi merge de minune. Totuși în adâncul sufletului știm amândouă că sufletul e bun, doar ca nu mai are loc oricine în el. ❤️

  7. Am citit articolul tău și mi se pare super fain anul tău. Noroc și ție.

  8. Mulțumesc mult!

  9. Ma bucur mult ca ți-ai stabilit aceste lucruri. Un an nou minunat și plin de realizări sa ai. 😄

  10. Mulțumesc! Și ție la fel.

  11. Mie nu prea imi iese treaba cu „sa fiu mai buna” deși asta imi propun la fiecare început de an.
    Un an nou fericit, cu realizari pe toate planurile iti doresc.

  12. Mulțumesc! Și ție îți doresc la fel.

  13. asa sa fie, si eu tot imi propun! unele ies, altele nu prea… dulciurile astea sunt de vina :)))

  14. Îți dau dreptate în mare parte, fac și eu un gen de listă, în fiecare an. Unele reușesc să le „rezolv”, unele nu, dar cred ca este important sa o fac.
    Să ai un an așa cum ți-l dorești!

  15. Doamne Ajută, sper sa realizezi tot ce ți-ai propus . Sper ca 2020 sa fie un an mult mai bun ca si 2019

  16. Bine faci, la fel mi-am pus si eu in gand. La multi ani, un an asa cu ti-l doresti!

  17. Sa ai un an asa cum iti doresti si sa iti atingi toate telurile!

  18. E greu, dar nu imposibil.

  19. E foarte important sa avem grija si de noi, sa ne iubim si sa ne tinem de lucrurile pe care ni le-am propus pentru a ne fi bine. Ramai asa cum esti! 🙂

  20. Mulțumesc! :*

Lasă un răspuns