Casa părintească îmi amintește de tata, nu cimitirul

Deși în curând se împlinește anul, eu încă sunt în starea de negare. Încă îl mai aștept pe tata să intre pe ușă, să răspundă la telefon, să plecăm cu mașina, să ne aștepte la masă cu pește gătit și prins de el, să se joace cu nepoata lui…

N-am crezut că voi face parte și eu din „clubul celor cu rude decedate”, dar știm cu toții că întrebarea „de ce mie?” este retorică, însă la noi a fost ceva mai mult decât neașteptat. E la fel de neașteptat ca atunci când duci o viață super sănătoasă, sport, fără stres, călătorii și vacanțe, relație de cuplu și sex super, bani și altele și te trezești că îți cade tencuiala de la o clădire veche în cap.

Viața este uneori foarte nedreaptă.

Continuă lectura „Casa părintească îmi amintește de tata, nu cimitirul”

Cum am reciclat o revistă

Nu știu dacă am mai văzut ideea asta pe undeva, nu e ca și cum spun că eu am inventat roata, însă această idee s- a născut din dorința de a le da o față nouă și aspectoasă cutiilor de pantofi pe care le-am transformat în cutii de depozitat…diverse, pentru a le putea integra în biblioteca cea nouă, de care sunt foarte mândră, la fel și soțul, acest meșterul Manole al casei.
Și apoi e o soluție pentru reciclarea revistelor, să le dăm ocazia să fie utile, asta după ce au fost citite, răscitite și răsfoite. Le dăm o nouă șansă.
De exemplu acestă revistă, așteaptă încă din 2012 o ocazie de a fi utilă.

Continuă lectura „Cum am reciclat o revistă”

Daviduțu, Alexuțu și alte diminutive

Știu, diminutivele vi se par drăguțe, amuzante, sunt legale și corecte din punct de vedere gramatical, dar sunt ale naibii de enervante atunci când sunt folosite de mai multe ori într-o singură frază.

De exemplu: „Daviduțu meu a făcut azi 3 lunițe. La mulți anișori, puișorul meu.” Cum să nu o iei razna? Cum poți să suporți așa ceva, până când dulcegăriile astea?

„Alexuțu al meu a făcut azi căcuță la oliță, apoi s-a spălat singurel pe mânuțe.”

Continuă lectura „Daviduțu, Alexuțu și alte diminutive”

La 10 ani de la terminarea liceului

Între un sandwich, epilat și mângâiat pisoiul (mai nou), am zis să vă povestesc ceva fain, ceva de nostalgie, despre revederea de după 10 ani cu colegii de liceu. Nu știu la alții cum a fost, cum au păstrat legăturile, noi le-am păstrat și nu prea…

Apoi, după ce 10 ani de zile totul a fost ceață, nori, mohorât, uitare și mister, azi s-a luat vălul. A fost un sentiment ciudat dar plăcut în același timp. Eram tot noi, aceleași fețe, aceleași glume (hehe), dar ușor mai inteligente, aceleași priviri și totuși alți oameni. Oameni în toată firea, adulți cu verighete, copii, cu planuri și realizări mari, cu idei și viziuni, cu planuri mari de vacanță și carieră. Continuă lectura „La 10 ani de la terminarea liceului”

Pasiuni și vicii

Conform DEX (pasiune=s. f. 1. Stare afectivă deosebit de intensă și durabilă pentru cineva sau pentru ceva; dragoste foarte puternică; manifestare, exteriorizare a unui astfel de sentiment. ◊ Loc. adv. Cu pasiune = înflăcărat, entuziast; intens. ◊ Ceea ce constituie obiectul, cauza unui astfel de sentiment. 2. Înclinație vie, însoțită de plăcere pentru obiectul studiat sau pentru profesia exercitată. ♦ Dorință, aspirație. 3. Viciu, patimă distrugătoare. 4. Compoziție muzicală bazată pe narațiunea evanghelică a patimilor Mântuitorului), ceea ce ar urma n-ar fi chiar pasiunile mele în adevăratul sens al cuvântului,însă sunt niște lucruri pe care le-am descoperit în timp la mine,mi le-am cultivat,le-am crescut,le-am udat bine bine și au răsărit timid,aproape pe nesimțite.

Așadar:

  • mirosul și gustul de cafea.
  • cărți și biblioteci
  • povești de viață ,bibliografii
  • flori
  • drame (mi se par fascinante)
  • marea și farmecul ei (vacanțele în general)
  • terase și iarbă verde sub tălpi
  • muzică în surdină
  • natură și liberate

Nu sunt chiar niște pasiuni,nu-i așa?Însă cred că pasiunile sunt cele care ne definesc și ne alcătuiesc întregul,ne pune literă mare la început  și punct la sfârșit de propoziție.