Cum m-am apucat de citit

foto,proprietate personală

Cum m-am apucat de citit? Citind.
Când eram eu de vârsta fiică-mii (5 ani) ,nu aveam biblioteca pe care o are ea acum.Singurele cărți pe care le avea mama în bibliotecă erau acele cărți cu opere obligatorii în școală.
Nu știu dacă existau pe piață cărțile care sunt acum,colorate,cartonate,pozitive,vesele,animate,sau doar nu-și permiteau părinții să ni le cumpere.
Cert este că mama îmi cumpăra cărți la sfârșit de an școlar,la fel și învățătoarea .La vreun concurs organizat de școală ,primeam cărți în dar.Și îmi plăcea acest lucru,deși nu le devoram.Le răsfoiam,le admiram,aveam grijă de ele dar nu (cred) le-am citit pe toate.Unele dintre ele sunt SF,altele ghicitori,basme populare,volume de poezii,Eminescu,”Din lumea celor care nu cuvântă”.
Mama avea acest obicei de a nota data la care le primeam,zicea ea ”ca amintire” .
Mie mi se părea demodat acest lucru,însă acum țin în mână o carte primită ca premiu ,în clasa a doua în 97.

Și dacă e să amintesc de un moment,de acel click care m-a făcut să mă apuc de citit, deși nu am citit constant,a fost clasa a 5-a sau a 6-a,când diriginta ,profesoară de franceză,ne recomanda Jules Verne.De fapt,aproape ne obliga să citim Jules Verne,ca apoi la ora de diriginție să discutăm cartea.
Așadar ,aș putea zice că m-am apucat de citit datorită dirigintei și lui Jules Verne cu cartea ”Căpitan la 15 ani” și deși nu am rămas fanul lui,țin minte cum m-a captat acestă carte și m-a făcut să o citesc cu nesaț ,stând cu sufletul la gură.
Nu realizez dacă atunci am înțeles ceva din acestă carte,însă eram uimită cum un copil de 15 ani e capabil să treacă prin atâtea aventuri și să scape cu viață,mai mult, să ajungă conducător.

De atunci am luat-o ușurel ,am devenit fan al cărților de beletristică dar și a cărților pentru copii.Citesc carte clasică ,pe hârtie sau e-book,dau bani sau fac rate pentru cărți.Am mers la lansări de carte,am stat la coadă pentru autograf și poză cu autorul și visez la o bibliotecă mare cât un perete.
Pe măsură ce citesc,îmi doresc să citesc mai mult,să aflu mai multe,să visez mai mult.

”Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov”

Lapte negru de Elif Shafak

polirom.ro

Am citit ”Lapte negru” exact în perioada în care eram în preaviz la locul de muncă.
Mi-am dat demisia ca să pot răzbate mai bine în ”lumea copiilor și a părinților.”
Am știut și simțit că nu pot face mai multe lucruri de-o dată și să iasă și bine.Am gândit pasul ăsta enorm de mult,am simțit că îmi iese fum din creier ori de câte ori mă gândeam la treaba asta.Mă simțeam ca un judecător la tribunal ,nehotărât în privința cedării custodiei copilului ,deși ambii părinți au referințe bune și fac treabă minunată pentru copil.

Am fost parcă presată să aleg ”acum ori niciodată”,am fost atât de măcinată de gânduri că până la urmă mă gândeam să iau o decizie bazată pe impuls și nervi și disperare.
N-am făcut așa,mai ales că nu suntem în poziția de a arunca cu bani pe fereastră.Am ales,forțată de alte împrejurări să iau decizia asta,fiind o altă poveste.Așa că …am ales copilul,cel puțin o perioadă până voi găsi ceva mai lejer ca program.

Cam așa decurge povestea din ”Lapte negru” de Elif Shafak.O carte reală ,întâmplări din viața autoarei turcă,o scriitoare de succes cu un mare apetit pentru scris.
Această carte vorbește despre cum s-a luptat ea cu forțele  interioare,de a fi scriitoare sau de a face copii.
Împotriva căsătoriei,nomadă,cosmopolită,scriitoare,crescută fără tată,dă de un blocaj atunci când cineva o întreabă dacă vrea să devină mamă.De atunci se tot chestionează și se analizează,dacă ar fi bună ca mamă și dacă ar mai putea să scrie în continuare sau ar putea să le facă bine pe amândouă în același timp.
Toate laturile personalității sale au primit câte un nume și are foarte des dialog cu ele,de fapt cu sine însuși,ceea ce unora li s-ar părea ușor schizofrenic ,mie îmi sugerează de fapt analizarea propriei persoane,ca atunci când luptăm pentru ceva și altă latură a noastră vine cu împotriviri.
Personal,aceste dialoguri mi s-au părut reale și reușite.

Devine mamă într-un moment al vieții în care este împăcată cu ea și nu își mai pune întrebări despre maternitate,o acceptă și chiar se descurcă bine.Nu intră în detalii amănunțite despre sarcină,ci vorbește despre cum se simte ea în raport cu sarcina,vorbește despre depresie și cum a depășit-o.

Deși are încărcătură emoțională ,are un limbaj ușor,o face ușor de citit și parcă uneori am avut senzația că are și un pic de ficțiune acolo,pentru că unele întâmplări sunt atât de faine ,dar cu siguranță mă înșel.

Eu am descoperit-o pe un alt blog,la Tomata și de atunci mi-am dorit să o citesc.Am citit-o în format pdf și nu regret deloc,aproape că am devorat-o,e savuroasă,e documentată,nu dă sfaturi,e antrenantă și reală.Are foarte multe pasaje dedicate altor femei și conceptului de feminism,toate despre scriitoare,despre iubirele lor și carierele lor în literatură.Și sunt chiar curioasă dacă a citit-o și bărbați,deși,personal,aș zice că ar putea să o citească,adică dacă au citit Sandra Brown,acestă carte e mult mai elevată.

P.S. Am căutat-o pe la librării online și se pare că e cam indisponibilă.