Lasă-l să fie

Știi că umblă vorba aia că îți dorești mai mereu ceva ce nu ai, iar când îl obții nu-ți mai place, nu-l mai vrei?
Când ai părul întins îl vrei creț, când îl ai creț, îl vrei intins; când ești brunetă vrei să fii blondă și invers, și când ai copil mic vrei să fie mai repede mare, când e mare off, vrei să fie iar mic.
De foarte puține ori am simțit că nu îmi aparțin, excluzând perioada adolescenței, când nimic nu-mi plăcea, între timp am învățat să fiu recunoscătoare pentru ceea ce am și pentru ceea ce sunt.

Dacă la partea cu calități, defecte, plusuri, minusuri sunt convinsă că aproape toată lumea a experimentat cel puțin o dată în viață nemulțumirea față de ceea ce i s-a dat de sus (mare lucru să te placi 100%, e minunat și sănătos), la capitolul copii, eu mă declar îngrozită de ceea ce unii părinți ar dori să le insufle copiilor termenul de autonomie.De la a-i pune pantalonii, a-i sufla mucii, a-l urca pe topogan în condițiile în care, slavă cerului, poate, nu înțeleg de ce dorești să faci asta în locul lui.Că până la urmă îi faci un rău dacă stai să te gândești.Pe moment câștigi 3 minute în plus, 3 minute pe care la vei pierde cu altă ocazie.

De asta am zis că atunci când ai copilul mic îți dorești să se facă mare mai repede, să se încalțe și să mănânce singur, să își pună mâncare singur în farfurie și să meargă singur la baie.Va face și toate astea dar doar atunci când nu-i vei mai spune: ”tu ești mic și nu poți să ajungi la bec să-l aprinzi.” Adică ”tu ești prost, stai jos, ai 4.”Dă-i un scaun să se urce pe el, ajută-l să fie mare, nu face lucruri în locul lui.Lasă-l să gândească.

Va fi mare, desigur că va fi mare, dar a fi mare nu înseamnă doar o vârstă în buletin, înseamnă să nu-ți mai arate mami cum să te joci, nu-ți va mai ridica chiloții din vine și nu te va mai duce cu bombonica, când tu deja te gândești la lucruri serioase și știi să construiești fraze întregi.

Dacă vrei să fie mare, lasă-l să fie mare.Dă-i ocazia să fie mare.
Lasă-l să fie !!!!

Revelion pe muchie de…pat

Am zis și noi să petrecem rev-ul 2016 mai altfel.Mai altfel decât anul trecut,când amândoi am petrecut la muncă,în orașe și țări diferite,iar copilul sforăia în camera mea de copil ,la părinții mei acasă.
Bun…și cu cine să ne petrecem noi așa seară ”importantă” din viețile noastre?Desigur,cu o amică și ea de profesie mamă și un alt amic ,burlac și fără copii, norocosul de el.
Toate bune și frumoase,dar hai să culcăm puștimea,că-s totuși prea mici încă pentru a sta treji până după 00.Mare greșeală să culci 3 copii în pat ,ne mai făcând asta niciodată și cu pretenția să adoarmă înainte de 00.

Le-am făcut toate ritualurile posibile și imposibile pentru a le face trecerea mai ușoară.Semi-întuneric,căldură,pijamelele preferate,masaj,cântat,poveste,legănat,ridicat tonul,mângâiat,ținut de mână…Doamne …gâdilatul nu l-am încercat dar sigur n-ar fi mers.Și când aproape se făcu liniște…petardele și artificiile ne făceau în ciudă…
Toate planetele se aliniase ca la careul de la școală,Uranus era în berbec și berbecul se duela cu taurul,flacăra mov ,roz și toate culorile posibile erau împotriva noastră.

Aproape că mă resemnasem…
îmi părea rău că mă străduisem să arăt decent pentru seara aia,adică fond de ten,fard la ochi,rimel,blush,ruj,rochie și colier,toate la un loc…așa ceva mai rar, ca să sfârșesc amorțită pe muchie de pat în noaptea de revelion,un revelion diferit de până acum.
Nu știu cum,cine,ce a făcut,sfântul Duh poate, sau o fi din cauză că în urmă cu o duminică în urmă nu mai spălasem rufe,dar la 23:50 adoarme și monstrul meu cu 3 capete.Victorieeeee !!!
Urma să-i pup picioare dar mă vedeau ceilalți monstruleți care încă nu adormise !!!!!!
M-am retras frumos,nu am putut să o ajut pe prietena mea cu nimic ,așa că am plecat spre marea petrecere,adică în bucătărie ,unde se hlizeau doi bărbați cu artificii în mână.

Mno…se zice că așa cum te prinde anul nou ,așa vei fi tot anul.Fuck ,mai bine stăteam în pat să dorm decât să mă prindă trează,așa nedormită voi fi tot anul? Nasol de mine.Uite,pe prietena mea a prins-o în pat cu cel mic în brațe,legănându-l. Nu-i așa că e mai frumos?

Când e greu și ușor în același timp

Cine crede că e ușor să fii părinte/mamă se înșală.
Dincolo de faptul că ”cineva”,o persoană (mult spus) pe care nu o cunoști,nu știi nimic despre ea,cum va fi,dacă o vei place,dacă te va place,cum va fi viitorul vostru ,dacă va exista viitor,vine ,uneori neplanificat ,și îți ocupă un sector al corpului,ca apoi să pună stăpânire pe întreg corpul,manipulându-l fără remușcări.Asta dacă nu știți deja,o sarcină,în unele cazuri,transformă femeia atât de drastic,fizic și psihic că nici nu se mai recunoaște .

E ca un chiriaș nesuferit,dar nu-l dai afară,pentru că îți aduce foloase,și n plus e-ai obișnuit cu el.
E ca un vecinul de deasupra care dă cu bormașina la ora prânzului,fumează pe hol și arunc chiștoacele pe joc,chiar lângă ușa ta ,iar tu te-ai lăsat de fumat,îți ocupă mereu locul de parcare,pentru că ajunge înaintea ta de la birou,pentru că,deh e bugetar și nici măcar nu dă prioritate la toți pietonii,el e regele.Bonus pune și muzică proastă de se aude clar prin podeaua apartamentului tău,dar apoi ,brusc,te trezești că Fuego împodobește bradul la el în casă.Și nu poți să te superi pe el din cauza asta,parcă ți se înmoaie picioarele de empatie,și în plus nu poți să te duci să-i bați la ușă să îl cerți,oricum nu-ți deschide,iar pe scara blocului…chiar de te-ai întâlni cu el ar fi inutil,nu-l cunoști.Așa e și cu sarcina.

Bineînțeles că e greu să fii părinte.Înainte de a ține copilul propriu zis în brațe mai e cale lungă,lungă cât vreo 9 luni.Timp în care ai două posibilități: să te transformi în monstru sau într-un îngeraș.Ar mai fi posibilitatea de a combina cele două ipostaze și să îți faci cruce,să speri că nu vei încurca situațiile și ”actorii”.

Dincolo de chestiunile morale pe are le faci pentru copil,gen spălat,mâncare,sănătate,securitate,ți se pune în mâini o imensă responsabilitate: să îl faci Om.E de datoria părintelui ce valori îi transmite,ce îi spune despre iubire și violență,despre doctori și moarte,despre cărți și școală,despre minciună și adevăr,despre cât ,cum și când,despre oameni,prieteni.
Până la urmă poate nu ar fi așa greu ,nu?Îl dai la școală și se ocupă profesorii de el.Dar nu e de ajuns.
Ca să ajungă Om ar trebui să fii și tu Om cu el.

Ce cred eu că este cel mai greu pentru unii părinți în relația cu copiii lor e să dea o parte din ei copiilor,nu să renunțe de tot.E ca atunci când ești într-un avion care stă să se prăbușească ,prima dată își pune masca de oxigen mama/tata ,apoi copilul,că să poată să-l salveze pe copil prima dată trebuie să se salveze pe sine.
Datul acestă se referă la timp,sentimente,bunătate,cunoștințe…

  • Uneori mai renunți la revelion pentru că cel mic s-a trezit între timp și are un coșmar.
  • Renunți la concerte pentru teatru de păpuși
  • Renunți la ieșiri în oraș pentru o lectură târzie din ”mica sirenă”
  • Înlocuiești preparate grase cu variante light
  • Frozen în loc de x factor

Și câte n-ar mai fi,aș umple file întregi de variante.
Nu toate sunt o corvoadă dacă îți iubești copilul.Și cred că toți părinții își iubesc copiii,unii nu știu să se exprime,alții nu au un reper de ce înseamnă dragostea,alții sunt prinși în trecut în relația cu ai săi părinți.Dar de iubit nu e nici o îndoială.

Lumea s-a schimbat

Desigur,am putea să ne referim la piesa lui Cheloo-lumea s-a schimbat,însă nu chiar la textul piesei aș vrea să fac referire,deși textul e chiar …fidel realității.
Eram zilele astea în curtea școlii unde este înscrisă fiică-mea.Tocmai se sunase de ieșire și erau o mulțime de copii pe un amărât de patinoar improvizat de gerul de cu o seară în urmă.Era multă veselie,râsete,voie bună.E drept ,unii mai și cădeau,însă nu erau supărați,rar mai plângea câte unul.Și până la urmă așa înveți să îți ții echilibrul și cum să faci să nu mai cazi.

Ce mi-a lăsat un gust amar au fost adulții.Da,adulții,acești copii mari neînțeleși,neadaptați,morocănoși și mereu nemulțumiți,ba de vreme,că e prea cald,ba că e prea frig,ba că e salariul mic,ba că șeful are ceva cu el,acești adulți mereu au câte ceva împotriva cuiva.Mereu ei sunt de vină și strică cheful celorlalți,de obicei copiilor lor.
 Și să nu le mai fac atâta  reclamă negativă,că până la urmă și eu tot adult sunt,dar slavă cerului că îi am pe ei ca exemplu de ”așa nu” .
Ce au făcut?Ce au zis.Stăteau cu gura (e o metaforă,desigur) pe bieții copii așa cum stai cu ochii pe cafea să nu o verși pe aragazul proaspăt curățat.
”- Nu te mai da ,mamă pe gheață ,că uite e frig ,mai și aluneci și poți să răcești.”
”-Nu poți iubitule să te dai și tu pe gheața aia,sunt mulți copii acolo, vă împingeți ,cădeți și apoi faci bubă la cap,cine știe îți spargi și capul.
”-Ai putea măcar să nu mai vorbești? Îți intră aerul rece în gură și răcești în gât,puiule.”
”-Hai odată,te dai de 2 minute pe gheața aia,hai mai bine să îți dau în casă niște desene pe tabletă.”
”-Vai,dar nu mai pune mâna pe zăpada aia că are microbi,a fost pe jos.Și bineînțeles că nu o poți băga în gură să o guști.”

Care ascultau de părinți ,care nu,deh…după cum le-a dat Domnul caracter .
Și am stat așa și mă gândeam că sunt cu ei de acord într-o anumită măsură.Da,lumea,universul,clima,mediul,alimentele,bolile,oamenii s-au schimbat.Toate.Nimic nu mai e la fel.Au apărut tot felul de boli care nu ne mai permit să mâncăm fructul nespălat,așa cum făceam noi cândva,sau să umble cu cheia de gât,să stea singuri în casă câteva ore,să mănânce de toate și să fie ok,să stea fără grijă la tv,fără frica vreunui program deocheat,să să să multe altele.Pot înțelege asta și am îmbrățișat aceste noi schimbări și rar fac comparație cu ce eu aveam sau nu în copilărie.Însă fericirea copiilor tot legată de lucruri simple a rămas,iar un derdeluș care nici măcar nu e pe deplin derdeluș,într-o eră în care ninge atât de rar…eu cred că nu e o tragedie câteva minute de distracție bună,pe cinste,ieftină ,plină de avantaje,chiar dacă o trântă nu o poate evita.
Citisem pe undeva pe internet,nu știu de unde era citatul,cred că ceva din psihologie sau parenting :
 ”Pregătește copilul pentru drum,nu drumul pentru copil.”
Mi s-a părut atât de motivant.E un principiu după care e bine să ne ghidăm în viață.

Copiii crescuți de cine?

Am fost surprinsă să văd câți bunici își duc/aduc nepoții la (de) școală,aceeși bunci care îi scot în parc,aceeși bunici care merg cu ei la festivitatea de deschidere a anului școlar (care apropo ,la școală la noi a ținut foaaartee puțin,comparativ cu alți ani),aceeși care merg la ședințele cu părinții și serbări la șfârșit de an.

Nu,nu e greșit,chiar ar fi mai ok cu bunicii decât cu o bonă,o persoană necunoscută sau Doamne ferește,cum am mai auzit, cu vreo vecină.Nu mi se pare greșit asta,însă sunt părinți ,cunosc cazuri ,care pleacă ambii la muncă în străinătate sau ambii au aici joburi care le mănâncă timp foarte mult ,ajung seara la 8 acasă,iar copilul în timpul acesta stă cu o bonă.Și parcă n-ar fi de ajuns în unele weekend-uri mai pleacă și amândoi în vacanțe.Sau mai sunt părinți care au un program mai lejer dar seara copilul tot la bunica doarme,pentru că e mai comod,pentru că și mama vrea să stea liniștită,că doar se vor vedea în weekend-uri,nu?
Copiii sunt făcuți de părinți,de mame și de tați,da?Creșterea lor tot de ei trebuie să fie făcută.
Știu ,sunt vremuri grele,banii nu ajung ,dar în momentul în care te-ai decis să faci un copil,să-l păstrezi,bine ar fi să îți asumi responsabilitățile care vor veni,sau cel puțin să fii pregătit pentru necunoscut.
Vorbesc în cunoștință de cauză,mă intersectez cu copii care sunt crescuți de bunici,în toate momentele  cheie (care au fost publice,bineînțeles) nu am văzut pe mama și tata.Cu siguranță,sunt tot felul de cazuri,dar oricum ar fi este o situație grea și asta mă întristează.
Asta e părerea mea și mi-o susțin:copiii trebuie să fie crescuți de părinții lor,în măsura care se poate.