Sfârşit

Mda…se pare că ne apropiem de sfârşitul anului,şi mai toată lumea încearcă să facă o balanţă a celor ce s-au întâmplat pe 2009 şi îşi propun nişte chestii pentru 2010.
Îmi place revelionul şi nu prea.Îmi place pentru că e un motiv oficial de petrecut sau de plecat de acasă,de luat nişte libere de la scârbici şi nu-mi place pentru că e oficial că a mai trecut un an.Aşa cum nu-mi place nici ziua mea,e ceva de genul „ha ha ha a mai trecut un an din viaţa ta de căcat şi iar n-ai făcut nimic”.
Şi acum trebuie să-mi propun ceva pentru anul 2010 ,nu?Păi ce să-mi propun?Sunt oarecum sceptică cu privire la obiectivele astea plănuite;adică dacă îmi fac aşa planuri mari şi nu reuşesc să la îndeplinesc am să fiu dezamăgită şi n-am chef de asta…

Dar în altă ordine de idei, 2010 va fi un an …greu (?) şi plin de evenimente.În primul rând mă stresează licenţa pe care trebuie să o iau (cel puţin 9 …joke) ,chiar dacă facultatea asta trece pe lângă mine şi că de fiecare dată când ajung la curs şi profa scrie nişte aberaţii pe tablă eu mă întreb „wtf,ce caut eu aici?” şi oricum nu am să ajung eu să lucrez în domeniul finanţelor ; îmi doresc să intru la o facultate care să-mi placă, eventual în Braşov,Bucureşti,Constanţa…;dacă nu reuşesc asta vreau să-mi mut domiciliul,că unde stau momentan nu e de mine;aaa şi să-mi iau alt job.
Dar nu disper …dacă nu se poate ..nu se poate şi gata.

Happy new year!! Să ne citim şi la anul 🙂

Planuri

Probabil pentru unii sărbătoarea asta înseamnă întregirea familiei, la masă lângă brad,cu friptură,vin,colinde şi manele (sau de petrecere,populară) cadouri,etc.Pentru mine înseamnă pe lângă împodobirea bradului,turtele cu nucă din Ajun pe care le mănânc destul de rapid :D,mai înseamnă nişte zile libere,adică nu mă duc la serviciu (a se citi scârbici ).
Şi ce am să fac eu de joi (mâine) după amiază până luni la amiază?Păi am să fac ce face un trântor,i mean hello nothing;am să mă îmbăt mai mult ca sigur,am să mănânc carne de porc,friptură (în speranţa că am să mă îngraş maxim 2-3 kile;maxim am spus ! ),am să mă uit la filme (de orice fel) şi am să petrec pe muzică rock şi tot ce derivă din el,probabil am să merg să vizitez vreo prietenă veche dar bună şi am să încerc să scriu ceva frumos;seara am să adorm pe muzică jazz şi chill out,pe arome de iasomie şi liliac,am să visez că sunt cu prietenul meu imaginar,că fumăm şi că-mi citeşte poezia aia care-mi place mie scrisă de Blaga.

Apropou! Am împodobit aseară bradul,dar nu mi-a luat mai mult de 10 minute;altădată stăteam şi câte o oră să-l aranjez,apoi îl tot admiram.Şi nici cumpărături n-am făcut,ori vreo mâncare specială ceva…nu,astea le-a făcut altcineva.M-am trezit şi eu că e 23 decembrie şi mâine 24… :)) Şi nici nu-l aştept pe Moş Crăciun.

Se întrevede un plan de revelion cu nişte amici.Sper să fiu în formă 🙂
Crăciun fericit !

Past.Present.Future


Cu câteva zile în urmă a trecut pe la mine o fostă colegă de liceu cu care am rămas în relaţii bune pentru că şi în liceu eram în relaţii bune.Eram probabil cele mai vesele,cele mai gălăgioase şi mereu puse pe glume.Mai mult ca sigur nici una dintre noi nu-şi definise caracterul,dar hey…eram adolescente de liceu.
Când a plecat de la mine m-am uitat după ea pe geam pentru că ştiam că era venită cu maşina,luându-şi permisul în vară.Nu pot să neg că n-am fost mândră de ea,am fost şi îmi râdea inima de bucurie că simţeam că e (oarecum) împlinită şi fericită.
La ceilalţi foşti colegi,cu care ţin legătura,am remarcat o schimbare mai mică sau mai mare.Probabil se numeşte maturizare sau găsirea personalităţii,a eu-ului.În ceea ce mă priveşte ştiu sigur că e a doua.
Nu zic că nu a fost frumos în liceu,că nu m-am distrat,dar parcă nu eram în totalitate eu,îmi lipsea ceva,dar nu ştiam ce,nu mă simţeam bine în pielea mea.Şi mă bucur într-un fel că s-a terminat că poate altfel nu mă descopeream.Şi vreau în continuare asta,chiar dacă unii mă consideră ciudată,treaba lor !
Trecutul nu putem decât să-l lăsăm în spate şi să luăm ce-i mai frumos din el,indiferent cât de trist ,agitat ori ruşinos ar fi el.
Viitorul…mi-l imaginez diferit de trecut,strâns legat de prezent.Viitorul e…viitor.

Bine ca am venit !

In sfarsit mi-am gasit o noua casa virtuala unde vreau sa ma descarc,sa impartasesc bucurii si frustrari,sa povestesc si sa ma descopar.
Iar pe tine te invit,sa faci parte din lumea mea citind acet blog.
Sper sa te fac sa razi,poate sa si plangi,sa te simti confortabil si in siguranta.Promit ca nu vei afla de cate ori m-am spalat pe dinti,ce culoare are lenjeria mea intima si…nu-mai-stiu-ce aberatii.
Promit doar sa-ti impartasesc din trairile,experientele,gandurile ascunse si dorintele pe care le poate avea o persoana,cu ochii,urechile si mintea copilului rebel din mine.
Un „bun venit” mie si…tie.