Poveste…mobilă

În urmă cu două zile.Zi de muncă terminată cu succes nebun.Urcat în mijloc de transport în comun.Plătesc şoferului şi ocup jumate de loc.Donşoara de lângă mine vorbeşte la telefon,doamna din faţa mea vorbeşte la telefon.
Trece un minut sau două minute sau poate mai multe …şi se apucă de vorbit la telefon şi şoferul.
Trece un minut sau două minute sau poate mai multe…şi o doamnă care trebuia să coboare la o anumită staţie vorbeşte şi ea la telefon.
Mai trece un minut (că până acasă e drum lung)…trece pe lângă noi o maşină,apoi încă una…apoi un tramvai..iar vatmaniţa,tanti care conduce tramvaiul, vorbeşte şi ea la telefon.
O ce seară minunată !

Întrebări întrebătoare…

Faptul că nu pot avea mereu ce-mi doresc nu mai e demult un prime time ! Şi când spun „nu pot avea mereu ce-mi doresc” nu mă refer la minuni.Mă refer la lucrurile pe care mi le propun să le fac,lucruri palpabile şi posibile de care sunt capabilă.
Sincer….încep să mă plictisesc de aceeaşi placă : „asta e imposibil” ,”nu pot”, „nu este timp” ,”nu sunt suficienţi bani”…..
Încep să mă plictisesc ,pentru că încercarea asta pentru supravieţuire şi sănătate mintală nu dă roade.E o încercare anostă ca atunci când ,de exemplu vrei ceva de pe un dulap înalt; şi nu poţi pentru că eşti prea mic,nu ajungi,cei din jur te ajută dacă au chef,dacă sunt prin preajmă;iar pentru un scaun trebuie să treci prin apă şi foc; ajungi la concluzia că pentru a avea un lucru trebuie să faci un sacrificiu,iar pentru a face acel sacrificiu trebuie să mai faci încă unul şi apoi încă unul.
Şi totuşi se merită?Se merită să faci atâtea sacrificii,să stai cu grijă că nu vei putea să plăteşti ratele apartamentului ăla imens cu bucătăria cât sufrageria?
Se merită oare,dacă oricum la serviciu petrecem 10-12 ore pe zi ?
Se merită să facem toate lucrurile astea banale de zi cu zi ???

Tânăr nu bătrân

Ştii ce? Eu cred că există o perioadă a vieţii,numită tinereţe.Care se scurge,se stinge,pentru că viaţa şi ale ei toane ne fac să ne maturizăm  sau mai bine zis să uităm să ne bucurăm de plăceri sufleteşti,materiale,etc.
Eu vreau să cred că am să rămân mereu cu un suflet tânăr chiar şi atunci când faţa îmi va fi invadată forţat de riduri şi părul îmi va fi nins .
Vreau să cred că ,în ciuda faptului că trupul ne îmbătrâneşte ,sufletul are puterea să rămână tânăr,doar dacă „proprietarul” doreşte acest lucru.
Vreau să fiu o femeie matură care îşi va aduce aminte că s-a mutat cu bărbatul iubit chiar de la câteva luni de când erau împreuna ,iar asta nu a însemnat că a fost condusă de nişte sentimente la întâmplare;căruia îi plăcea maxim să dea din cap pe rock,că îi plăcea vestimentaţia mai aparte,care prima data când a văzut marea a plecat de acasă fără ca părinţii ei să afle,care a mai fumat când şi când doar pentru faptul că simţea nevoia să experimenteze,că singurătatea nu o speria ,că făcea anumite lucruri doar pentru a fi împăcată cu propria persoană,că avea imaginaţie şi gândea dintr-o perspectivă  uşor egoistă.
Vreau să-mi aduc aminte de astea mereu !
Şi totuşi va  vine vremea când vei acumula o oboseală tâmpită ce-ţi va fura stropii de tinereţe.
Reţeta e să trăieşti într-un ritm alert şi haios tot timpul..
Tinereţea să nu piară niciodată,niciodată……niciodată…..

Feedback

Îmi era dor de munte !
Îmi era dor de socializare,de agitaţia aia înainte de masa de prânz ,când toţi grăbiţi ,ne preocupam să meargă totul ca pe roate ,ne ciocneam unii de alţii în încercarea de a face totul într-un mod organizat şi eficient pe deasupra.
Da, îmi era dor de o noapte albă(măcar),de glume şi de dormit la grămadă,de farsele amicale,de starea aia că tot ce e negru e lăsat în urmă .
Şi mai mi-a fost dor de atmosfera degajată pe care doi oameni mai înţelepţi ca noi au creeat-o.
Cine s-ar fi gândit că un simplu exerciţiu ,o joacă  poate să ducă la destăinuiri,la acuzaţii ,la un aşa exerciţiu al minţii.
Păcat că nu se întâmplă mai des aşa.
Deci….da a fost mai mult decât ok.

Când munca nu e şi plăcere

Personal,am întâlnit foarte puţine persoane cărora să li se citească în ochi că-şi iubesc meseria,sau măcar fac asta cu o oarecare plăcere.Şi o exclud pe duduia aia de la o societate financiară care spunea cât de mult îi place acolo că are de toate,de la condiţii de muncă mai mult decât decente,convorbiri telefonice gratuite cu oricine până la comisioane destul de grase.Mi s-a părut totuşi că nu iubeste chiar atât de mult faptul că unele întâlniri pot să eşueze 100%; sau poate chiar era optimistă şi dornică de mulţi bani.

Aş vrea să văd oameni îndrăgostiţi de meseria lor ,de serviciu lor.Să se trezească cu gândul că şi azi vor face ceva pentru cineva,pentru mediu,pentru populaţie,pentru….
Ştiu ,ar fi imposibil asta,pentru că oamenii pot lua decizii greşite care să-i ducă într-o meserie cu care n-au nici un punct comun ,să le displacă ,să o urască.Poate din cauza asta vedem funcţionari publici cărora le e lene să vorbească şi te trimit de la un ghişeu la altul,vânzătoare care te-ar ucide dacă ai îndrăzni să-i ceri informaţii despre ceva anume care intră în atribuţiile ei,şoferi de autobuz care îşi imaginează că sunt la nfs sau..formula 1,profesori care îţi dictează dintr-o carte pe care culmea,o ai şi tu.

E deja clişeu.
Nu vom vedea niciodată toţi oamenii fericiţi că au job-ul potrivit pentru ei,că fac ceea ce ştiu,ce le place.
Păcat că până acum n-am întâlnit astfel de oameni,dar sper să-i întâlnesc mâine şi să fac parte din echipa lor.

Din nou…soare

Deja devine ironică treaba asta cu -viaţa- .Nu numai lucrurile rele se repetă,ci şi cele bune.Şi nu e deloc plictisitor să ştii că momentul -ăsta- va mai veni şi peste o lună,două,un an…Nu e plictisitor pentru că mereu e alt moment,deşi în principiu e acelaşi.
E ceva de genul ăsta .Aceeşi uşurare,acelaşi moment de calm şi bine,însă situaţii diferite.

În mulţime….

De multe ori mi-am urât condiţia umană.
De multe ori mi-am dorit să fi fost altfel sau -ca el/ea-
Mi-am dorit  ceva în plus sau ceva în minus.
Mi-am dorit să fiu normală,aproape de -la fel ca..-
Acum…mi-am dat seama că sunt oameni între oameni şi că suntem diferiţi cu toţii.
Şi îmi pare bine….

foto

Greu şi frumos

Mi s-a întâmplat  de multe ori să urăsc viaţa.Pur şi simplu aşa.Pentru greutăţile pe care ni le pune în cale,pentru întorsăturile aiurea pe care le ia şi pentru …toate cele rele.Şi mi s-a întâmplat să spun „viaţa e greu„.Pentru că aşa şi este.Începând cu venirea pe lume,ne tot chinuim să devenim cineva ,să ne facem prieteni,să ne facem un culcuş,un colţ de rai unde să visăm cai verzi pe pereţi,ne chinui să trăim (la propriu şi la figurat).
Partea funny e că…toţi vrem lucrurile astea .Toţi în acelaşi timp.Aici începe lupta din junglă.
Ne ciocnim de oameni diferiţi,chipuri diferite cu manifestări şi gusturi diferite,însă cu scopuri identice.
Toţi căutăm să ne atingem scopurile,toţi vrem să ne fie bine,doar că fiecare face după cum îl duce capul !
Şi partea frumoasă a vieţii e că fiecare experienţă ,oricât de banală sau fără importanţă la primul ochi,ne dă o adevărată lecţie.Ne bate la funduleţ apoi.Ne dă răspunsul pe tavă.
O altă parte frumoasă a vieţii e atunci când îţi dai seama că poate să mai ia şi întorsături neaşteptate dar tare grozave !

Şi totuşi…viaţa nu-i chiar aşa de urâtă ! Părţile ei frumoase trebuiesc căutate şi explorate.
Promit să trimit un sms cu ce am mai găsit.