Scrisoare de adio

Continui să mă ascund.Şi e greu….
La tot pasul simt că cineva mă urmăreşte,îmi numără paşii,îmi urmăreşte privirea, simte cum răsuflu greu,de parcă mi-ar citi gândurile…
Îi caut pe acesti  necunoscuţi dar nu-i găsesc,îi privesc şi totuşi nu-i văd.,sunt prezenţi tot timpul  în gândurile mele,în temerile mele,în speranţele mele pentru viitor.
Îl urăsc.Pentru că mi-au făcut să-mi fie frică de ei,pentru că acum,în acest moment trăisc cu frica de a nu-i găsi la uşa casei mele ,de a nu-i întâlni la piaţă,în autobuz.,pentru că mi-e teamă să le răspund la telefon..
… [ Pentru ca le-am permis sa fiu obiectul lor…]Încep să mă simt ca oaia neagră,care nu-şi va ierta părinţii,care nu-i va răspunde la telefon fratelui,care va ocoli cartierul natal,care se va rupe de trecutul încătuşat,care va vrea să trăiască singură fără cei care i-au pus piedică.Nu-mi pasă.Şi ştii de ce?Pentru că nu merită să faci compromisuri,nu merită să accepţi să trăieşti „bine” lângă cineva care nu te apreciază,lângă cineva care nu-ţi recunoaşte meritele …şi calităţile.Nu merită să stai lângă cineva care să-ţi spună că tot ce faci e prost,lângă cineva care nu are încredere în tine…Şi dacă libertatea are preţ …da,merită să-l plăteşti cu astea.Eu l-am plătit .Mi-au dat şi bon fiscal,stampilat,iar  marfa vândută nu se primeşte înapoi.
Eu am plecat ….am plecat să văd băncile de la geamul meu,să simt răcoarea de toamnă de la miezul nopţii şi să-mi iubesc alesul.
Asta e scrisoarea de adio pentru voi…

Viitorul e împletit în v

Un cer albastru cu nori pufoşi ca de frişcă.
O cafea simplă şi dulceagă.
O căldură degajată de un trup devotat şi o răcoare de la zorii dimineţii.
Un sentiment de siguranţă combinat cu linişte sufletească.
O armonie între fiorii de dragoste şi confort.
O tachineală plăcută care aduce zâmbete în colţul gurii.
O prietenie pecetluită de o strângere fierbinte de mână.

Azi cuvintele şi zâmbetele mele se împletesc în albastru şi negru.


Asculta mai multe audio Muzica

Bine ai venit acasă

 (….un fel de continuare)
Plouă.
Plouă leneş ca de primăvară.
Plouă cu dor de lenevit la căldură.
Pluteşte miros de iarbă verde şi flori proaspăt culese.
Miroase a tinereţe,a fericire .Ştiu sigur asta,că doar am deschis fereastra,am tras adânc o gură de aer proaspăt şi acum am închis-o.

Am auzit uşa când ai închis-o,bocancii tăi cum au presat lemnul tare şi neted,iar cheile cum au scos un sunet fin când au fost aşezate pe mobilă.Zgomotele astea le aştept de-o veşnicie.
Eu te aştept în camera noastră.Camera noastră cu ferestre mari unde a bătut ploaia toată ziua.Camera noastră cu draperii lungi şi covor pufos.
Te aştept lângă fereastră cu ochii mai verzi ca niciodată,cu acelaşi păr nepieptănat,cu aceeaşi piele albă,cu unghiile vişinii şi îmbrăcată în cămaşa ta.Îţi şterg fruntea  de apă,îţi mângâi pleoapele obosite,îţi admir cutele ochiului,îţi strâng mâna dreaptă şi abia apoi îţi sărut buzele.
Te simt cald,cu buzele fierbinţi ca de obicei,cu răbdarea ta imensă.
Te simt al meu.
Bine ai venit acasă!