Când vrem să fim și să facem de toate

Tocmai ce se încheiau la fix 12 ore de când eram plecată de acasă, cu treburi în oraș:drum, serviciu, facultate. Eram epuizată, trăgeam un copil epuizat după mine, gândindu-mă cum să pot trage de timp? Să-l lățesc, adică. Să-l lungesc sau să-l înmulțesc, să-l triplez. Să-l conving să se scurgă încet, lin, ca o picătură de apă pe un geam imens.

Îmi doream din suflet ca timpul să stea pe loc. Aici, acum. Să nu se mai facă dimineață niciodată, să rămână pe vecie, așa, seară. Pentru că seara suntem împreună. Și e liniște. Și e acasă, unde mă străduiesc din străfundul sufletului să ne vedem de lungul nasului, să ne iubim necondiționat și sincer. Continuă lectura „Când vrem să fim și să facem de toate”

Lumea ar fi mai bună dacă toți am deveni mai buni

Lumea ar fi mai bună dacă toți am deveni mai buni. Ce înseamnă asta?

Că acestă lume, uneori atât de nedreaptă și crudă, vicleană și ticăloasă, poate fi un loc mai bun. Putem avea loc toți sub Soare și aer să respirăm, dacă ne-am înțelege (sau măcar încerca), ne-am accepta și am fi mai înțelegători unii cu alții. Mai buni, mai generoși, mai delicați și mai diplomați. Să încercăm să ajutăm, să iertăm, să dăruim.

Continuă lectura „Lumea ar fi mai bună dacă toți am deveni mai buni”

Nu am timp!

 Nu am timp! Toată lumea e grăbită. Toată lumea își verifică ceasul din 5 în 5 minute. E ca o cursă nebună. Ca un rat race, ca o formula 1, ca o permanentă alergare contra cronometru.

Nu am timp!

Toată lumea aleargă. După bani, după dragoste, după faimă, după plăcere, după nevoi, după cumpărături.

Nu am timp!

Nimeni nu mai are timp. De gătit, de iubit, de citit, de plimbat, de așteptat. Toată lumea vrea totul ACUM! Nicio secundă în plus.

Nu am timp!

Nimeni nu mai are timp de privit natura, toată lumea e cu ochii în telefon. Verifică, citește sau trimite mesaje, sună sau este sunată.

Nu am timp!

Lume, unde te grăbești așa? Lume, tu nu știai că timpul ți-l poți „fabrica” și singură? Și că nu ai nevoie de mari „scule”? Că poți renunța la ce e nociv și inutil, la ce nu-ți aduce niciun folos, în detrimentul lucrurilor simple și frumoase?

Lume, unde te grăbești așa?

Fericirea nu e completă dacă nu e postată pe facebook

Fericirea nu e completă dacă nu e postată pe facebook.

Facebook-ul nu e indicatorul fericirii sau a nefericirii. Facebook-ul nu trebuie să fie înlocuitorul persoanei căruia dorești să i te adresezi.

Văd foarte des persoane care postează „la mulți ani” iubitei, soției, copilul, ca și cum acea persoană ar fi departe și singura modalitate de a-i transmite toate cele bune, este să îi scrie pe facebook. Destul de impersonal și rece, aș spune eu. Destul de meschin, acum, în era tehnologiei, a minutelor nelimitate, a gigabitilor fără număr, să îi scrii un mesaj emoționant, afectuos, pe facebook, unde, culmea îl citește și alte persoane. Continuă lectura „Fericirea nu e completă dacă nu e postată pe facebook”

Cum să scapi de prieteni în câțiva pași simpli

Cine ar vrea să scape de prieteni, nu-i așa? De ce ai vrea să ți-i îndepărtezi, când prietenii sunt a doua familie? Când prietenii sunt cei la care apelezi în caz de nevoie, supărare sau fericire.

Prietenii sunt acea categorie de persoane cu care vrei să bei o cafea fără motiv, la care te poți duce în vizită oricând sau îți vin în vizită oricând. Pentru că vrei și tu…și ei. Neapărat!

Și totuși…când vrei să scapi de câțiva prieteni: Continuă lectura „Cum să scapi de prieteni în câțiva pași simpli”

În transmisiune directă de pe frontul de luptă

Oameni buni, transmit de pe frontul de luptă. Nu știu cum vă simțiți voi în momentele astea, dar eu așa mă simt.

La orice pas mă aștept să primesc un glonte în cap, un cuțit în spate, un pumnal în inimă.

„Siguranță și încredere.”

Ce ușor e să dai din gură. Ce ușor e să promiți lucruri pe care nici tu nu le crezi; ce ușor e să spui că totul va fi bine, chiar și atunci când nici nu știi de fapt ce înseamnă să faci bine. Continuă lectura „În transmisiune directă de pe frontul de luptă”

Mesaj pentru cei care așteaptă de la tineret să ia atitudine

(Simt atâta revoltă…că îmi este greu să alcătuiesc câteva fraze coerente, de aceea regret dacă acestă postare nu are introducere, cuprins, încheiere, așa cum ar fi normal, vă datorez mii de scuze. Postarea ar fi trebuit să fie mai lungă.)

Nu trebuie să fii mare cunoscător de politică ca să îți dai seama ce se întâmplă în politica noastră. Trebuie doar să te intereseze țara ta. Atât. Și să ieși la vot. Și să nu votezi cu penalii. Și apoi să îți ții gura atunci când trebuie.

Am auzit aseară la radio, după ce s-a aflat că guvernul a căzut, un fel de interviu cu persoane de rând care suna ceva de genul :” Eu l-am votat pe Dragnea, dar văd că își cam face de cap acum și nu ne place. Noi mai avem puțin trăit, dar tineretul să ia atitudine că murim de foame, pensiile sunt mici.”

Știu…tineretul nu a ieșit la vot. Și va mai dura până se vor mobiliza să iasă. Dar nici voi, cei în vârstă nu îi ajutați. Nu avem cu să vă scăpăm de pensii mici și trai mizerabil. Și știți de ce ? Pentru că și noi, ăștia tineri, o ducem la fel de rău.
Chiar dacă avem ani puțini în buletine, și noi ne chinuim să găsim locuri bune de muncă, asta după ce mai și terminăm școli și facultăți. Și ce? Unii chiar nu găsesc și se angajează la mc donalds. Nu e rău, nu? Cotizează la pensii dar e posibil ca după o tură de 8 ore în căldură, cartofi prăjiți, degețele de pui să nu mai aibă energie și să vrea să stea și el jos, pe scaun, în tramvai.
Tot aud vorbe cum că ne e mai bine acum că avem tot felul de electrocasnice, scutece la copii, nu cârpe, telefonie și alte facilități. Dar ai știu eu o vorbă tot de la părinții mei: pe vremea lui Ceaușescu aveai bani dar galantarele erau goale, iar acum galantarele sunt pline dar nu avem bani. Și cum facem?

Stați voi liniștiți că suntem și noi la fel de bolnavi ca și voi. Ați auzit de diabet la vârste de 10, 7 sau chiar 3 ani? De autism, ADHD, încălzire globală, copii care nu își văd părinții cu anii?

Nu aveți cum să ne puneți în cârcă nouă, tineretului, starea actuală a țării.
Nu poți să te duci 27 de ani la vot, să votezi PSD pentru pensii mai mari, iar acum că psd își dă arama pe față ca mama vitregă din Cenușăreasa, noi, tineretul să luăm atitudine !!!
Cei care merg la vot și au votat oricare alt partid nu au reușit să-i învingă pe cei care au votat psd. Matematic vorbind, e imposibil.

Sper ca din toată mocirla asta, oamenii care nu se gândesc doar la pensia sau ajutorul lor social, să iasă puțin din papucii lor, să realizeze că populația acestei țări nu este formată numai din pensionari, bugetari, asistați sociali. Țara asta are nevoie de multe alte domenii puternic dezvoltate și finanțate, ca să prospere. Să mănânce și tinerii, și copiii, să facem afaceri la noi în țară, să se întoarcă oamenii plecați în străinătate.
Și când vor realiza asta…să voteze cu mai multă pricepere, mai multă orientare și spre aproapele său. Să nu mai conteze cu cine votează țața din colț, sau cu cine spune primarul, să nu mai conteze kilu de făină și zahăr pe care îl aduce un lingău de-al partidului. Nu vă mai lăsați cumpărați cu doi lei. Oamenii care vor să facă bine, aduce zahăr și făină oricând, nu în campanie electorală.
Nu de alta dar nu vă e milă de copiii și nepoți voștri cum stau în ger, viscol, ploaie, soare să protesteze, să ceară normalul, să ia atitudine? Cum vă mai uitați în ochii lor?

Ție îți pasă, lor nu

Cum sunt unii oameni…ai făcut parte din viața lor într-un fel sau altul, într-o mică mare parte semnificativă, poate le-ai împrumutat un caiet, o carte, un lucru și nu ți l-au mai înapoiat. Poate le-ai  făcut un favor mic sau poate mare…le-ai oferit un sprijin și au uitat să ți-l înapoieze, să-l dubleze, tripleze…
Le-ai oferit sprijin necondiționat de timp, loc, mod…
Le oferi umărul, brațul, casa, timp, emoție, empatie, urechile tale le pui la dispoziție…
Și ei ????
Îți aruncă  la gunoi toată implicarea ta, se șterg la fund cu părerile tale, cu visele tale, cu bucuriile tale. Mai mult, după scurt timp nu mai are numărul tău de telefon. Așa …din senin.

Și  tu ce faci? Păstrezi fiecare amintire, fiecare bilețel, hârtiuță care te leagă de vreo amintire. Ai păstrat numere de telefon, milioane de numere de telefon ale tuturor persoanelor care ți l-a dat. Îți amintești cum îi cheamă, cum arată la față, ce voce au…

Te amăgești singur. În lumea asta de parveniți, profitori și nepăsători tot e în zadar. În zadar să îți pese când lor nu le pasă.

Când te macină ceva de mult timp

Știu că nu e ok ceea ce voi scrie…însă simt așa o dezamăgire, o neliniște. Mă frământ ori de câte ori îmi amintesc.
Cum se face că sunt atâția oameni care flâmânzesc, dorm pe străzi în frig, ger, caniculă, murdari, mâncând din tomberoane, iar tatăl meu, om care se îngrijea, se hrănea bine, muncea, era activ, nu răcea niciodată, moare subit de infarct la 57  ani?
Cum?? După ce criterii sunt aleși cei care mor și cei care rămân?
Cum facem ca munca pe care o depunem pentru trupul și sufletul nostru să nu fie în zadar? Sau măcar să nu avem impresia asta…

Am văzut zilele astea în autobuz un bărbat, se lăuda cu vreo 70 ani, stătea în picioare deși era scaun liber, insista că nu are nevoie, se ținea bine pe picioare, nu avea nevoie de ochelari, iar la urcare nu am văzut să întrebe pe nimeni ce număr are autobuzul, cum am mai întâlnit.
Nu e invidie, dacă la asta te gândești. Asta nu înseamnă că dacă tatăl meu a murit la 57 de ani le doresc tuturor același lucru sau să fiu invidioasă pe anii lor. E altceva. Aud o vârstă și apoi fac conexiuni. Mă gândesc cum ar fi arătat el la x ani, cum ar fi fost pensia lui, cum s-ar fi bucurat de ea, cum ar fi îmbătrânit alături de mama și cum ar fi arătat alb în cap, pentru că de abia se zăreau câteva fire albe la ultima noastră vedere.
Cum să fii bine și apoi brusc să îți fie atât de rău? Cum să fii în stare să conduci când inima îți crapă la propriu?
De ce să mori de ziua ei? De ce să îmi lași unicul copil să niciun bunic? De ce să pleci înainte să îți mai zic măcar o dată ”tată” ?

Frustrarea zilei

De fel sunt o tipă mișto și făină,DAR așa mă ia câteodată invidia pe cei care își permit luxul de a fi liberi în weekend, luxul de a „fugi într-o mini vacanță la munte”  când au chef.Pe cei care nu își mai văd capul de atâtea evenimente de onorat, prieteni de vizitat, locuri de admirat.

Sunt invidioasă pe cei cu mulți prieteni, iar la aniversare parcă s-a răsturnat carul cu prieteni la ei acasă și toți sunt fericiți și ii aduc cadouri frumoase, cuvinte frumoase și sincere…

Așa mă ia câteodată când văd oameni fericiți. Nu sunt furioasă pe fericirea lor, sunt furioasă e neajunsul meu, pe neimplinirea mea.

Atât am auvut de zis.