Mesaj pentru cei care așteaptă de la tineret să ia atitudine

(Simt atâta revoltă…că îmi este greu să alcătuiesc câteva fraze coerente, de aceea regret dacă acestă postare nu are introducere, cuprins, încheiere, așa cum ar fi normal, vă datorez mii de scuze. Postarea ar fi trebuit să fie mai lungă.)

Nu trebuie să fii mare cunoscător de politică ca să îți dai seama ce se întâmplă în politica noastră. Trebuie doar să te intereseze țara ta. Atât. Și să ieși la vot. Și să nu votezi cu penalii. Și apoi să îți ții gura atunci când trebuie.

Am auzit aseară la radio, după ce s-a aflat că guvernul a căzut, un fel de interviu cu persoane de rând care suna ceva de genul :” Eu l-am votat pe Dragnea, dar văd că își cam face de cap acum și nu ne place. Noi mai avem puțin trăit, dar tineretul să ia atitudine că murim de foame, pensiile sunt mici.”

Știu…tineretul nu a ieșit la vot. Și va mai dura până se vor mobiliza să iasă. Dar nici voi, cei în vârstă nu îi ajutați. Nu avem cu să vă scăpăm de pensii mici și trai mizerabil. Și știți de ce ? Pentru că și noi, ăștia tineri, o ducem la fel de rău.
Chiar dacă avem ani puțini în buletine, și noi ne chinuim să găsim locuri bune de muncă, asta după ce mai și terminăm școli și facultăți. Și ce? Unii chiar nu găsesc și se angajează la mc donalds. Nu e rău, nu? Cotizează la pensii dar e posibil ca după o tură de 8 ore în căldură, cartofi prăjiți, degețele de pui să nu mai aibă energie și să vrea să stea și el jos, pe scaun, în tramvai.
Tot aud vorbe cum că ne e mai bine acum că avem tot felul de electrocasnice, scutece la copii, nu cârpe, telefonie și alte facilități. Dar ai știu eu o vorbă tot de la părinții mei: pe vremea lui Ceaușescu aveai bani dar galantarele erau goale, iar acum galantarele sunt pline dar nu avem bani. Și cum facem?

Stați voi liniștiți că suntem și noi la fel de bolnavi ca și voi. Ați auzit de diabet la vârste de 10, 7 sau chiar 3 ani? De autism, ADHD, încălzire globală, copii care nu își văd părinții cu anii?

Nu aveți cum să ne puneți în cârcă nouă, tineretului, starea actuală a țării.
Nu poți să te duci 27 de ani la vot, să votezi PSD pentru pensii mai mari, iar acum că psd își dă arama pe față ca mama vitregă din Cenușăreasa, noi, tineretul să luăm atitudine !!!
Cei care merg la vot și au votat oricare alt partid nu au reușit să-i învingă pe cei care au votat psd. Matematic vorbind, e imposibil.

Sper ca din toată mocirla asta, oamenii care nu se gândesc doar la pensia sau ajutorul lor social, să iasă puțin din papucii lor, să realizeze că populația acestei țări nu este formată numai din pensionari, bugetari, asistați sociali. Țara asta are nevoie de multe alte domenii puternic dezvoltate și finanțate, ca să prospere. Să mănânce și tinerii, și copiii, să facem afaceri la noi în țară, să se întoarcă oamenii plecați în străinătate.
Și când vor realiza asta…să voteze cu mai multă pricepere, mai multă orientare și spre aproapele său. Să nu mai conteze cu cine votează țața din colț, sau cu cine spune primarul, să nu mai conteze kilu de făină și zahăr pe care îl aduce un lingău de-al partidului. Nu vă mai lăsați cumpărați cu doi lei. Oamenii care vor să facă bine, aduce zahăr și făină oricând, nu în campanie electorală.
Nu de alta dar nu vă e milă de copiii și nepoți voștri cum stau în ger, viscol, ploaie, soare să protesteze, să ceară normalul, să ia atitudine? Cum vă mai uitați în ochii lor?

Ție îți pasă, lor nu

Cum sunt unii oameni…ai făcut parte din viața lor într-un fel sau altul, într-o mică mare parte semnificativă, poate le-ai împrumutat un caiet, o carte, un lucru și nu ți l-au mai înapoiat. Poate le-ai  făcut un favor mic sau poate mare…le-ai oferit un sprijin și au uitat să ți-l înapoieze, să-l dubleze, tripleze…
Le-ai oferit sprijin necondiționat de timp, loc, mod…
Le oferi umărul, brațul, casa, timp, emoție, empatie, urechile tale le pui la dispoziție…
Și ei ????
Îți aruncă  la gunoi toată implicarea ta, se șterg la fund cu părerile tale, cu visele tale, cu bucuriile tale. Mai mult, după scurt timp nu mai are numărul tău de telefon. Așa …din senin.

Și  tu ce faci? Păstrezi fiecare amintire, fiecare bilețel, hârtiuță care te leagă de vreo amintire. Ai păstrat numere de telefon, milioane de numere de telefon ale tuturor persoanelor care ți l-a dat. Îți amintești cum îi cheamă, cum arată la față, ce voce au…

Te amăgești singur. În lumea asta de parveniți, profitori și nepăsători tot e în zadar. În zadar să îți pese când lor nu le pasă.

Frustrarea zilei

De fel sunt o tipă mișto și făină,DAR așa mă ia câteodată invidia pe cei care își permit luxul de a fi liberi în weekend, luxul de a „fugi într-o mini vacanță la munte”  când au chef.Pe cei care nu își mai văd capul de atâtea evenimente de onorat, prieteni de vizitat, locuri de admirat.

Sunt invidioasă pe cei cu mulți prieteni, iar la aniversare parcă s-a răsturnat carul cu prieteni la ei acasă și toți sunt fericiți și ii aduc cadouri frumoase, cuvinte frumoase și sincere…

Așa mă ia câteodată când văd oameni fericiți. Nu sunt furioasă pe fericirea lor, sunt furioasă e neajunsul meu, pe neimplinirea mea.

Atât am auvut de zis.

Infarctul miocardic văzut de aproape

Când am aflat de moartea lui Gyuri Pascu am avut o strângere de inimă.Tatăl meu murea de acceași afecțiune în urmă cu o lună.Subit și tăcut.

Nu am avut până acum curajul să vorbesc/scriu despre asta,să zic ? pentru că nu aș vrea să dau vreo informație eronată,să elimin vreun simptom de pe listă din greșeală,însă aș vrea să prezint cazul tatălui meu ,infarctul văzut de aproape.
Tatălui meu îi era rău deja de 24 h.Rău însemnând o stare generală proastă,nevoia de a sta așezat pe scaun sau întins în pat,munca lui desfășurându-se în picioare.A refuzat să meargă la spital mizând pe faptul că e doar o stare generală proastă provocată de stres și oboseală acumulată la serviciu,însă într-un final nerezistând sau mai bine zis în momentul în care inima nu-și mai îndeplinea funcțiile, a plecat la spital,însă mult prea târziu.
În noaptea în care a plecat la spital avea dureri în capul stomacului și înspre piept și transpira foarte tare.A ajuns la spital ,i s-a facut EKG ,s-a constatat starea în care era și l-au internat de urgență.A fost conștient o seară,îi era foame și sete,cunoștea lumea din jurul lui.A doua zi deja era și mai grav ,respira cu ajutorul aparatelor ,urmând să intre în comă .A mai durat o noapte,timp în care nu a făcut nici un progres dpdv medical.A decedat dimineața devreme ,în salonul de terapie intensivă, singur ,dar sper împăcat cu gândul că și-a văzut copiii,soția și câteva rude apropiate.

Mirarea și supărarea noastră vine din faptul că nu suferea de vreo boală de inimă,în afară că avea hipertensiune arterială,pe care o trata și o ținea din scurt.Nu era fumător și nici alcoolist.Muncea de peste 30 de ani,urma peste 6 luni să iasă la pensie.Destinul i-a fost tragic și necruțător.
Avea 57 de ani și Gyuri Pascu 55.
Aveau oare vreo șansă?Mă întreb mereu.Avea oare vreo șansă dacă tatăl meu,pentru prima dată în viața lui asculta de cineva și suna la ambulanță mai devreme?De la primul simptom?Dacă știa despre ce e vorba?
Nu știu cum de am rezistat și nu m-am topit acolo lângă patul de spital,văzând un munte de om pus la pământ.Răceala mâinii lui și respirația prin aparate a înnegrit tabloul nostru de coșmar.Medicii nu i-au dat șanse mari,chiar aproape zero,dând vina pe faptul că a fost spitalizat prea tărziu,mult prea tărziu.

Din ce m-am documentat,am citit pe wikipedia și la Miruna blonda, semnele ale infarctului sunt : durerea bruscă de piept , dispneegrețuri, vomă, palpitații, transpirații și neliniște. Debutul simptomelor infarctului miocardic este, de obicei, gradual, pe parcursul a câteva minute, rareori fiind brusc.(cum a fost și în cazul tatălui meu),acea durere toracică ,care popular îi spune și gheară,durerea iradiază în brațul stâng .

Mi-aș dori ca în țara noastră să se facă campanii de informare a omului,efectiv să ne bombardeze cu informații corecte legate de infarct,la radio,la tv,să ne facă să învățăm simptomele pe de rost ,să le visăm noaptea.Să le mai dea la naiba pe crudele și anamariile de doi lei și să se facă emisiuni folositoare.Pentru că…ne mor oamenii dragi înainte ca ei să se poată apăra în fața bolilor și a morții .

Mi-a plăcut să sun la OPC.Mai fac

S-a mai întâmplat să fiu pusă în situații nasoale cu comercianți și aș fi avut motive să sun la protecția consumatorului;ba vreun aliment alterat, ba produs fără preț afisat, ci pus ad-hoc după față, cred, ba condiții necorespunzătoare de depozitare a alimentelor, nu îți trebuia facultate ca să îți dai seama de asta, ba chiar am „iertat”  când mi-a venit consortul acasă cu o carne de un verde-albastru sidefat de îți lua ochii, cumpărată de la magazinul în care noi aveam încredere, având  vânzare,considerând că având clienti, marfa nu stă pe raft. Evident ne-am înșelat. L-am trimis să le-o dacă înapoi sau mă duc eu…
„–E…cum să fie stricată? Haideti că v-o schimb dar nu știu cum s-a întâmplat așa ceva. „
Greșeală, trebuia să sun la OPC, cu mâncare nu-i de joacă.

Acum, după o altă experiență care m-a facut să apelez la OPC, știu că dacă sunam pentru carne, nu știu dacă se lua măsura care trebuia…gen un control. Se încearcă să se rezolve ” conflictul” amiabil, ceea ce nu mi se pare fair-play in ceea ce privește mancarea.
Ca vânzătoare, când iei un pachet de carne din frigider și e VERDE, nu-i mai dai omului. Nu e ceva ce ți-a scăpat, cau un termen de valabilitate…nu, e VERDE, la dracu.

Și după câteva faze din astea „frumoase”, hai că pățim alta:nevoie marede un dulap, corp de bucătărie. Hai rapid să cumpăram. Ne decim asupra modelului… se negociaza și prețul, se bate palma pentru 440 lei, cu livrarea de la firmă in 2-3 zile ore. Nu numai că nu s-a respectat timpul de livrare, ci după ce am dat avans, ne sună un „agent de vânzări”  că s-a scumpit produsul, a venit sefa acum în depozit și a scumpit produsul. Say what???
Ce am facut?  Reclamatie la protecția consumatorului, online chiar. După câteva zile m-a sunat sefa magazinului. Explicația ei? Uneori, la produsele pe comandă se modifică ușor prețul. Dar eu luasem produsul direct din magazin, nu pe comanda.
Oricum… mi-a fost restituita suma de 20 lei, adusă chiar de un agajat direct în dinți. Ce drăguț, aproape că am plâns.
M-a contactat opc-ul să le confirm că mi-a fost restituită suma de bani, ceea ce înțeleg eu e că doar a somat firma, nu le-a făcut nici un control.
De genu ‘:”dacă nu îmi dai banii înapoi te spun lu’  opc. „

Copiii crescuți de cine?

Am fost surprinsă să văd câți bunici își duc/aduc nepoții la (de) școală,aceeși bunci care îi scot în parc,aceeși bunici care merg cu ei la festivitatea de deschidere a anului școlar (care apropo ,la școală la noi a ținut foaaartee puțin,comparativ cu alți ani),aceeși care merg la ședințele cu părinții și serbări la șfârșit de an.

Nu,nu e greșit,chiar ar fi mai ok cu bunicii decât cu o bonă,o persoană necunoscută sau Doamne ferește,cum am mai auzit, cu vreo vecină.Nu mi se pare greșit asta,însă sunt părinți ,cunosc cazuri ,care pleacă ambii la muncă în străinătate sau ambii au aici joburi care le mănâncă timp foarte mult ,ajung seara la 8 acasă,iar copilul în timpul acesta stă cu o bonă.Și parcă n-ar fi de ajuns în unele weekend-uri mai pleacă și amândoi în vacanțe.Sau mai sunt părinți care au un program mai lejer dar seara copilul tot la bunica doarme,pentru că e mai comod,pentru că și mama vrea să stea liniștită,că doar se vor vedea în weekend-uri,nu?
Copiii sunt făcuți de părinți,de mame și de tați,da?Creșterea lor tot de ei trebuie să fie făcută.
Știu ,sunt vremuri grele,banii nu ajung ,dar în momentul în care te-ai decis să faci un copil,să-l păstrezi,bine ar fi să îți asumi responsabilitățile care vor veni,sau cel puțin să fii pregătit pentru necunoscut.
Vorbesc în cunoștință de cauză,mă intersectez cu copii care sunt crescuți de bunici,în toate momentele  cheie (care au fost publice,bineînțeles) nu am văzut pe mama și tata.Cu siguranță,sunt tot felul de cazuri,dar oricum ar fi este o situație grea și asta mă întristează.
Asta e părerea mea și mi-o susțin:copiii trebuie să fie crescuți de părinții lor,în măsura care se poate.

Când nimic nu e ceea ce pare

 ”Nici mantia-mi întunecată,nici
Veștmântu-ndătinat de mare doliu,
Nici furtunosul răsuflării hohot
Nestăpânit,și nici izvorul plin
Al lacrimilor,nici mâhnirea feței
Cu fel și chip de semne-ale durerii
Nu-s în măsură să m-arate lumii
Așa cum sunt.Acestea pot să pară
Fățărnicii ce sunt la îndemâna
Oricărui om.Dar ce e-n minte-ntrece
Tot ce se vede.Celelalte-s doar
Găteli ale durerii și amăgiri. ”
 (Hamlet,William Shakespeare)

Hamlet e cartea ce o citesc în prezent,iar când am citit acest pasaj…m-am identificat.S-a spus aici suficient și destul de bine pentru situația mea actuală legată de tatăl meu.
M-am luptat cât am putut eu să demontez mituri ,să sparg controverse legate de doliu și tradiții,să arăt că sufletul și interiorul personal e mai important și mai valoros decât toate hainele negre la un loc .Că pomenirea unei persoane dragi o faci și altfel,personal,intrinsec.Pentru că nu mereu exteriorul arată precum interiorul și e normal să fie așa.
Recunosc:nu am putut,nu am reușit ;lupta mea este și va fi inutilă.De aceea am și renunțat.Ca o lașă am abandonat lupta.
Cât aș vrea să fim mai introvertiți…

Despre alăptat

Alăptarea naturală a copiilor  poate fi un mare aliat în viața beneficiarului direct, copilul, dar și a mamei. Este evident cel mai mare avantaj atunci când vorbim de mâncare de bebeluși.
Am observat că treaba cu alăptatul în public este considerată ori ciudată și nepotrivită, chiar am auzit și cuvântul „nesimțire”, ori foarte normală. Puțini sunt cei care sunt la mijloc, la fel cum sunt și eu. Consider că a alăptatul este un drept pe care ți-l rezervi, e bine să îi știi avantajele și dezavantajele și să iei decizia care te favorizează cel mai bine. E bine să nu pleci urechea la ce spun babele din popor că să nu iei copilul în brațe prea des, mai aes dacă ai făcut cezariană și să îl alăptezi la cerere, pentru că,în perioada în care copilul bea doar lapte, acesta îi ține loc și de apă, iar în zilele toride este esențial să te hidratezi, inclusiv bebelușii,că sunt și ei oameni. Este greu la început să ieși din casă cu un bebe, dar dacă psihicul tău depinde de o ieșire la plimbare, eu nu aș refuza, iar dacă copilului îi vine setea, îl refuzi? Lucrul acesta este esențial de înțeles. Nu cred că vreunei mame îi este plăcut să alăpteze pe stradă, de fapt nu este ceva de plăcut aici, este un fapt care trebuie împlinit, mai ales dacă până în casă drumul e lung.

Reacții pozitive:
De exemplu, tatăl meu era ușor pudic, considera că lenjeria e intimă, părțile intime ale fetelor lui erau intime, așa că atunci când unui dintre nepoții lui era alăptat, se intoarcea mai pe o partea, evita să se uite în direcția aia sau pur și simplu pleca din cameră și reintra când se termina cu alăptatul. A înțeles că e ceva intim dar în același timp ceva normal și natural.
Soțul meu consideră că e ceva normal să alăptezi, iar dacă se întâmplă să fie nevoie să alăptezi pe stradă, te retragi undeva și încerci să te acoperi ușor , nu îi pui plapuma pe cap copilului să nu poată respira.
Reacții negative :
De la un bărbat am auzit că cele care alăptează pe stradă sunt nesimțite, mai ales dacă sunt și grase, pesemne nevastă – sa a fost vreo silfidă după ce a născut. Că dacă ar vedea un fotomodel că alăptează li s-ar părea chiar frumos și sexi.

Bineînțeles, că aceste persoane nu au nimic împotriva bărbațiilor grași care umblă pe caniculă fără tricou, cu părul de la subraț la vedere sau celor care scuipă pe stradă.
E adevărat că unele femei refuză să caute locuri ferite și le se „oferă”  copiilor fără compromisuri însă, personal, mi se pare mai vulgară pornografia de pe străzi.
Trebuie pusă la zid vulgaritatea,violența împotriva oamenilor,copiilor,animalelor,aruncatului pe stradă a gunoiului,țigărilor,vorbitului urât .Să condamnăm adevăratele pericole pentru societate.

Salutări din junglă

… jungla unui oraș din provincie, da?
Același cartier, oraș în care m-am născut și crescut, revăzut după câțiva ani. Nu mi-a fost complet străin în acești ani , însă ajungeam mai rar și atunci intram în casa părinților, nu luam contact foarte mult cu exteriorul, deși stiam cam cum mai este. Însă acum sunt complet surprinsă, indignată și scârbită de ceea ce se întâmplă în acest cartier.
Noroc, deci noroc avem că nu se întâmplă infractiuni majore, atacuri, crime sau tâlhării, din ceea ce știm noi. In rest avem de toate. Mârlănia, tupeul, proasta creștere și kitsch-ul nu lipsește din peisaj.
Bineînțeles, de la adolescenți trecuți demult de adolescență, care trăiesc din -ei-stiu-ce sau pe banii si pensia părinților, lucru de altfel nu chiar greșit, (eu mi-aș fi dorit măcar în anii de studenție să stau pe banii părinților), nu prea am pretenții să păstreze liniștea la ora 03.00a.m pentru fraierii care au muncit de noapte sau care se vor trezi la 06.00 a.m. Nu ai cum să ai un neuron și pe ăla să îl folosești, că e păcat de el.

Ei in afară de manele, nu știu alte genuri, iar în afară de înjurăturile clasice, altele nu cunosc. Și e păcat, măi băieți.
Ăștia sunt veșnic prezenți în fața blocului, mai nou în parcurile de copii, se dau în leagăn, denjant pentru ochi sunt pitipoancele care au crescut și au copii,pe care îi chinuie. Îi cară după ele la terase, la întâlniri romantice, la clubul mămicilor care fumează, in clanul celor care înjură precum respiră, le cultivă răutatea și prostul gust în materie de modă. Acești copii sunt viitorii adolescenți și post adolescenți care vor  sta în fața blocului cu sămânța și penisul în gură.
Frecventez un anumit parc din cartier și în viața mea n-am văzut ceva mai groznic:în primul rând faptul că este aproape de o terasă /bar/cafenea sau ea este lângă parc, nu știu cine a fost primul, însă alăturarea nu ii face cinste parcului, pentru că în acea cafenea nu se adună metrosexualii pentru club de lectură în timp ce mai trage un as (de treflă), nu se comentează „ce a vrut să spună poetul”.
Se mănâncă numai junk și se bea fanta cu baxul, copiii sunt lăsați de izbeliște, să se tăvălească pe jos, să urle, să tragă de jucăriile altor copii, în timp ce ei/ele fac galerie de pe margine. Se scuipă pe jos, se înjură, se aruncă chiștoace, însă un lucru bun, nu se fumează în parc, ci imediat după gard. Chiar dacă parcul trebuie respectat, e important și imediat vecinătatea lui.
Blocul e la distanță mică de piață și tomberoane, iar dimineața te trezești într-un minunat peisaj urbanistic de gunoi și claxoane.
Câinii și pisicile spun și ei „prezent”  la lecțiile nocturne de vocalize.
Și totul ar fi monoton dacă n-ar suna fixu’ cu noaptea in cap cu mamaie la capătul firului să o întrebe pe fică-sa dacă e bine.

Dacă am știi data

Dacă mi-ar fi spus cineva că la nici 30 de ani voi rămâne fără tată, n-aș fi crezut asta.
Dacă mi-ar fi spus cineva că la 6ani după ce voi termina facultatea voi rămâne fără tată, n-aș fi crezut o clipă.
Dacă după ce am avut copilul în brațe în primele clipe, mi-ar fi spus cineva că acesta se va bucura de bunicul său 4 ani…m-aș fi sufocat de durere.

Mă întreb dacă noi am ști când vom muri, ne-am duce viața altfel? Am fi mai buni cu noi, cu cei din jur? Am fi prețui viața mai mult? Am spune „iartă-mă”  mai des? Probabil că da, dar tocmai asta e viața,;să fie imprevizibilă și să te surprindă.
Cred că aș fi vrut să petrec niște clipe cu tatăl meu inainte, însă ar fi fost la fel de înfricoșător să știu și să nu pot face absolut nimic, să fiu legată de mâini;să văd cum se scurge viața din cineva și să fiu incapabilă să pot ajuta. Mai bine nu.

El era. El avea. El puncta. Nu era cel mai corect om din lume sau cel mai bun, cel mai pașnic, cel mai fără greșeală. El era om. Așa cum sunt toți oamenii. Nu înțeleg de ce a trebuit să plece așa discret cum a făcut-o el.
Tată, vor mai curge multe lacrimi din mine până voi înțelege rostul acestei plecări, discreția și rapiditatea cu care s-a întâmplat. M-ai vrut lângă tine. Am venit, tu de ce nu ești aici?
Mi-ai lăsat sarcina grea de a consola o soție derutată. Să știi că nu mă descurc deloc. În general sunt bine în fața ei și o imbărbătez însă când sunt singură las armele jos și…