Copiii crescuți de cine?

Am fost surprinsă să văd câți bunici își duc/aduc nepoții la (de) școală,aceeși bunci care îi scot în parc,aceeși bunici care merg cu ei la festivitatea de deschidere a anului școlar (care apropo ,la școală la noi a ținut foaaartee puțin,comparativ cu alți ani),aceeși care merg la ședințele cu părinții și serbări la șfârșit de an.

Nu,nu e greșit,chiar ar fi mai ok cu bunicii decât cu o bonă,o persoană necunoscută sau Doamne ferește,cum am mai auzit, cu vreo vecină.Nu mi se pare greșit asta,însă sunt părinți ,cunosc cazuri ,care pleacă ambii la muncă în străinătate sau ambii au aici joburi care le mănâncă timp foarte mult ,ajung seara la 8 acasă,iar copilul în timpul acesta stă cu o bonă.Și parcă n-ar fi de ajuns în unele weekend-uri mai pleacă și amândoi în vacanțe.Sau mai sunt părinți care au un program mai lejer dar seara copilul tot la bunica doarme,pentru că e mai comod,pentru că și mama vrea să stea liniștită,că doar se vor vedea în weekend-uri,nu?
Copiii sunt făcuți de părinți,de mame și de tați,da?Creșterea lor tot de ei trebuie să fie făcută.
Știu ,sunt vremuri grele,banii nu ajung ,dar în momentul în care te-ai decis să faci un copil,să-l păstrezi,bine ar fi să îți asumi responsabilitățile care vor veni,sau cel puțin să fii pregătit pentru necunoscut.
Vorbesc în cunoștință de cauză,mă intersectez cu copii care sunt crescuți de bunici,în toate momentele  cheie (care au fost publice,bineînțeles) nu am văzut pe mama și tata.Cu siguranță,sunt tot felul de cazuri,dar oricum ar fi este o situație grea și asta mă întristează.
Asta e părerea mea și mi-o susțin:copiii trebuie să fie crescuți de părinții lor,în măsura care se poate.

Când nimic nu e ceea ce pare

 ”Nici mantia-mi întunecată,nici
Veștmântu-ndătinat de mare doliu,
Nici furtunosul răsuflării hohot
Nestăpânit,și nici izvorul plin
Al lacrimilor,nici mâhnirea feței
Cu fel și chip de semne-ale durerii
Nu-s în măsură să m-arate lumii
Așa cum sunt.Acestea pot să pară
Fățărnicii ce sunt la îndemâna
Oricărui om.Dar ce e-n minte-ntrece
Tot ce se vede.Celelalte-s doar
Găteli ale durerii și amăgiri. ”
 (Hamlet,William Shakespeare)

Hamlet e cartea ce o citesc în prezent,iar când am citit acest pasaj…m-am identificat.S-a spus aici suficient și destul de bine pentru situația mea actuală legată de tatăl meu.
M-am luptat cât am putut eu să demontez mituri ,să sparg controverse legate de doliu și tradiții,să arăt că sufletul și interiorul personal e mai important și mai valoros decât toate hainele negre la un loc .Că pomenirea unei persoane dragi o faci și altfel,personal,intrinsec.Pentru că nu mereu exteriorul arată precum interiorul și e normal să fie așa.
Recunosc:nu am putut,nu am reușit ;lupta mea este și va fi inutilă.De aceea am și renunțat.Ca o lașă am abandonat lupta.
Cât aș vrea să fim mai introvertiți…

Despre alăptat

Alăptarea naturală a copiilor  poate fi un mare aliat în viața beneficiarului direct, copilul, dar și a mamei. Este evident cel mai mare avantaj atunci când vorbim de mâncare de bebeluși.
Am observat că treaba cu alăptatul în public este considerată ori ciudată și nepotrivită, chiar am auzit și cuvântul „nesimțire”, ori foarte normală. Puțini sunt cei care sunt la mijloc, la fel cum sunt și eu. Consider că a alăptatul este un drept pe care ți-l rezervi, e bine să îi știi avantajele și dezavantajele și să iei decizia care te favorizează cel mai bine. E bine să nu pleci urechea la ce spun babele din popor că să nu iei copilul în brațe prea des, mai aes dacă ai făcut cezariană și să îl alăptezi la cerere, pentru că,în perioada în care copilul bea doar lapte, acesta îi ține loc și de apă, iar în zilele toride este esențial să te hidratezi, inclusiv bebelușii,că sunt și ei oameni. Este greu la început să ieși din casă cu un bebe, dar dacă psihicul tău depinde de o ieșire la plimbare, eu nu aș refuza, iar dacă copilului îi vine setea, îl refuzi? Lucrul acesta este esențial de înțeles. Nu cred că vreunei mame îi este plăcut să alăpteze pe stradă, de fapt nu este ceva de plăcut aici, este un fapt care trebuie împlinit, mai ales dacă până în casă drumul e lung.

Reacții pozitive:
De exemplu, tatăl meu era ușor pudic, considera că lenjeria e intimă, părțile intime ale fetelor lui erau intime, așa că atunci când unui dintre nepoții lui era alăptat, se intoarcea mai pe o partea, evita să se uite în direcția aia sau pur și simplu pleca din cameră și reintra când se termina cu alăptatul. A înțeles că e ceva intim dar în același timp ceva normal și natural.
Soțul meu consideră că e ceva normal să alăptezi, iar dacă se întâmplă să fie nevoie să alăptezi pe stradă, te retragi undeva și încerci să te acoperi ușor , nu îi pui plapuma pe cap copilului să nu poată respira.
Reacții negative :
De la un bărbat am auzit că cele care alăptează pe stradă sunt nesimțite, mai ales dacă sunt și grase, pesemne nevastă – sa a fost vreo silfidă după ce a născut. Că dacă ar vedea un fotomodel că alăptează li s-ar părea chiar frumos și sexi.

Bineînțeles, că aceste persoane nu au nimic împotriva bărbațiilor grași care umblă pe caniculă fără tricou, cu părul de la subraț la vedere sau celor care scuipă pe stradă.
E adevărat că unele femei refuză să caute locuri ferite și le se „oferă”  copiilor fără compromisuri însă, personal, mi se pare mai vulgară pornografia de pe străzi.
Trebuie pusă la zid vulgaritatea,violența împotriva oamenilor,copiilor,animalelor,aruncatului pe stradă a gunoiului,țigărilor,vorbitului urât .Să condamnăm adevăratele pericole pentru societate.

Salutări din junglă

… jungla unui oraș din provincie, da?
Același cartier, oraș în care m-am născut și crescut, revăzut după câțiva ani. Nu mi-a fost complet străin în acești ani , însă ajungeam mai rar și atunci intram în casa părinților, nu luam contact foarte mult cu exteriorul, deși stiam cam cum mai este. Însă acum sunt complet surprinsă, indignată și scârbită de ceea ce se întâmplă în acest cartier.
Noroc, deci noroc avem că nu se întâmplă infractiuni majore, atacuri, crime sau tâlhării, din ceea ce știm noi. In rest avem de toate. Mârlănia, tupeul, proasta creștere și kitsch-ul nu lipsește din peisaj.
Bineînțeles, de la adolescenți trecuți demult de adolescență, care trăiesc din -ei-stiu-ce sau pe banii si pensia părinților, lucru de altfel nu chiar greșit, (eu mi-aș fi dorit măcar în anii de studenție să stau pe banii părinților), nu prea am pretenții să păstreze liniștea la ora 03.00a.m pentru fraierii care au muncit de noapte sau care se vor trezi la 06.00 a.m. Nu ai cum să ai un neuron și pe ăla să îl folosești, că e păcat de el.

Ei in afară de manele, nu știu alte genuri, iar în afară de înjurăturile clasice, altele nu cunosc. Și e păcat, măi băieți.
Ăștia sunt veșnic prezenți în fața blocului, mai nou în parcurile de copii, se dau în leagăn, denjant pentru ochi sunt pitipoancele care au crescut și au copii,pe care îi chinuie. Îi cară după ele la terase, la întâlniri romantice, la clubul mămicilor care fumează, in clanul celor care înjură precum respiră, le cultivă răutatea și prostul gust în materie de modă. Acești copii sunt viitorii adolescenți și post adolescenți care vor  sta în fața blocului cu sămânța și penisul în gură.
Frecventez un anumit parc din cartier și în viața mea n-am văzut ceva mai groznic:în primul rând faptul că este aproape de o terasă /bar/cafenea sau ea este lângă parc, nu știu cine a fost primul, însă alăturarea nu ii face cinste parcului, pentru că în acea cafenea nu se adună metrosexualii pentru club de lectură în timp ce mai trage un as (de treflă), nu se comentează „ce a vrut să spună poetul”.
Se mănâncă numai junk și se bea fanta cu baxul, copiii sunt lăsați de izbeliște, să se tăvălească pe jos, să urle, să tragă de jucăriile altor copii, în timp ce ei/ele fac galerie de pe margine. Se scuipă pe jos, se înjură, se aruncă chiștoace, însă un lucru bun, nu se fumează în parc, ci imediat după gard. Chiar dacă parcul trebuie respectat, e important și imediat vecinătatea lui.
Blocul e la distanță mică de piață și tomberoane, iar dimineața te trezești într-un minunat peisaj urbanistic de gunoi și claxoane.
Câinii și pisicile spun și ei „prezent”  la lecțiile nocturne de vocalize.
Și totul ar fi monoton dacă n-ar suna fixu’ cu noaptea in cap cu mamaie la capătul firului să o întrebe pe fică-sa dacă e bine.

Dacă am știi data

Dacă mi-ar fi spus cineva că la nici 30 de ani voi rămâne fără tată, n-aș fi crezut asta.
Dacă mi-ar fi spus cineva că la 6ani după ce voi termina facultatea voi rămâne fără tată, n-aș fi crezut o clipă.
Dacă după ce am avut copilul în brațe în primele clipe, mi-ar fi spus cineva că acesta se va bucura de bunicul său 4 ani…m-aș fi sufocat de durere.

Mă întreb dacă noi am ști când vom muri, ne-am duce viața altfel? Am fi mai buni cu noi, cu cei din jur? Am fi prețui viața mai mult? Am spune „iartă-mă”  mai des? Probabil că da, dar tocmai asta e viața,;să fie imprevizibilă și să te surprindă.
Cred că aș fi vrut să petrec niște clipe cu tatăl meu inainte, însă ar fi fost la fel de înfricoșător să știu și să nu pot face absolut nimic, să fiu legată de mâini;să văd cum se scurge viața din cineva și să fiu incapabilă să pot ajuta. Mai bine nu.

El era. El avea. El puncta. Nu era cel mai corect om din lume sau cel mai bun, cel mai pașnic, cel mai fără greșeală. El era om. Așa cum sunt toți oamenii. Nu înțeleg de ce a trebuit să plece așa discret cum a făcut-o el.
Tată, vor mai curge multe lacrimi din mine până voi înțelege rostul acestei plecări, discreția și rapiditatea cu care s-a întâmplat. M-ai vrut lângă tine. Am venit, tu de ce nu ești aici?
Mi-ai lăsat sarcina grea de a consola o soție derutată. Să știi că nu mă descurc deloc. În general sunt bine în fața ei și o imbărbătez însă când sunt singură las armele jos și…

Rock’n’Rolla Girl

De fiecare dată,adică în fiecare an la început de sezon cald am aşa un şoc vizual puternic…puternic.

Ipocrizii mari cât Casa Poporului ,gagici care ascultă rock şi ţin neapărat să poarte un tricou pe care scrie mare cu sclipici „rock” sau pe cercei ,cum ar fi ăştia…
Adică….mai există aşa ceva? Fii atent :”
Odata cu frizura,  cu stilul, am schimbat tot, asa ca mergem Rock’n’Rolla Girl. Adica genti, piele, tocuri inalte, rochii!”

[ Adică…toate sunt pe rock…că mai toate femeile au genţi şi rochii…chiar şi mamaia mea e pe sistem rock,iar piele…cine nu are piele?A mea e mai albă că nu-mi place să merg la solar.]


Eu sunt absolut scârbită de cum îşi definesc doamnele astea stilul rock pe care mai nou l-au adoptat …
Deci cineva să mă împuşte ! 

Permis de mers pe stradă

În legislaţie există o formă care îţi arată numeroasele  drepturi pe care le ai sau dându-ţi dreptul de a  accesa o comunitate sau să faci ceva : permisul/ carnetul.
Dacă stau să-mi amintesc avem aşa: permisul de a conduce autovehicule,permis de port-armă,permis de a pescui în apele statului,permis de a practica anumite profesii,permisul/carnetul de proprie răspundere(buletinul-14 ani) ,diplome de orice fel (până la urmă tot un fel de permise sunt),decizia de pensionare,care îţi dă dreptul,îţi permite să mergi cu autobuzul gratuit pe o linie,permisul de handicap şi etc  !!!
Eu propun să se inventeze/aprobe permisul de mers pe stradă.Să se dea un examen scris şi practic .Să se predea norme de conduită şi bun simţ pe stradă.Să existe probe practice de genul :cum ne comportăm la magazinul de pâine,la urcare în autobuz,la rând la alimentară.Cine nu acumuleză 100 pct din 100 pct nu are dreptul să iasă din casă nici măcar până la pâine sub nici o formă,nici dacă moare de foame,nici nici !
Pentru că e o întreagă aventură să mergi într-o piaţă aglomerată mai ales dimineaţa,lucru ce urăsc oricum.Arată ca după revoluţie,cu o lume înfometată,ca într-o junglă cu fiare ahtiate după carne.
De aceea ,pentru mine mersul în piaţă e ca atunci când mergi să te plimbi şi ajungi la o margine de pădure şi pe un copac scrie:atenţie urşi !
Partea bună cu permisul de mers pe stradă ar fi că am merge mult mai lejer în autobuz,fără babe rujate care se uită urât la tine că tu stai jos şi ele nu,mârlani prin piaţă care te îmbulzesc sau care îţi spun să te mişti mai repede sau idioţi care  pun monopol pe străzi de-o palmă,ei exersând mersul melcului.
Păi ori suntem civilizaţi ori nu?

Întrebări întrebătoare…

Faptul că nu pot avea mereu ce-mi doresc nu mai e demult un prime time ! Şi când spun „nu pot avea mereu ce-mi doresc” nu mă refer la minuni.Mă refer la lucrurile pe care mi le propun să le fac,lucruri palpabile şi posibile de care sunt capabilă.
Sincer….încep să mă plictisesc de aceeaşi placă : „asta e imposibil” ,”nu pot”, „nu este timp” ,”nu sunt suficienţi bani”…..
Încep să mă plictisesc ,pentru că încercarea asta pentru supravieţuire şi sănătate mintală nu dă roade.E o încercare anostă ca atunci când ,de exemplu vrei ceva de pe un dulap înalt; şi nu poţi pentru că eşti prea mic,nu ajungi,cei din jur te ajută dacă au chef,dacă sunt prin preajmă;iar pentru un scaun trebuie să treci prin apă şi foc; ajungi la concluzia că pentru a avea un lucru trebuie să faci un sacrificiu,iar pentru a face acel sacrificiu trebuie să mai faci încă unul şi apoi încă unul.
Şi totuşi se merită?Se merită să faci atâtea sacrificii,să stai cu grijă că nu vei putea să plăteşti ratele apartamentului ăla imens cu bucătăria cât sufrageria?
Se merită oare,dacă oricum la serviciu petrecem 10-12 ore pe zi ?
Se merită să facem toate lucrurile astea banale de zi cu zi ???

Obiceiuri la români

Deja pentru mine tot ce nu-i înţeleg sensul şi afectează bunăstarea mentală,refuz.
Evit cam tot ce mă deranjează,tot ce nu-mi înţelege condiţia,tot ce mă zgârie psihic.
Cele mai multe lucruri sunt cele legate de tradiţii,obiceiuri ,etc.Spun drept că nu respect nici unul.Posibil din inconştienţă sau nepăsare să respect vreunul neintenţionat.Dacă ar fi după voia mea ar dispărea tot ce-i prostesc şi fără sens.
Dintre toate obiceiurile mă deranjeză cele legate de înmormântări.A murit omul şi restul lumii se gândeşte ce să facă de mâncare.Mortul stă 3 zile în casă,iar seara la priveghi nu se plânge ci se spun glume,se râde.E absolut prostesc şi idioată faza asta.E un lucru sadic ce ar trebui interzis ,precum şi toate pomenile cu tentă de socializare ,unde toate babele bârfesc şi lumea îşi ia la pachet mâncarea care n-a putut să o mănânce la masă.

Ce nu am înţeles eu niciodată de ce când e sărbătoare,adică cruce roşie nu ai voie să te speli.Adică munceşti 8 ore cărând saci sau stând în bucătărie  etc,vii acasă obosit ,vrei să faci o baie şi …constaţi că e cruce roşie în calendar. „Şi cu ce vrei să te ajut,prietene?”
Bineînţeles aici se include duminica,Crăciun ,Paştele ,care apropo ţin câte 3 zile.

Mai sunt tot felul de ritualuri de căsătorie.Naşa trebuie să-ţi cumpere voalul ,naşa trebuie să te gătească,trebuie să-i cumperi cadou naşei,trebuie să porţi numai lucruri noi,trebuie să-ţi pună bani la sâni şi de banii ăia să-ţi cumperi ceva doar pentru tine,etc.

Cui îi pasă cu adevărat de toate astea? Cine crede cu adevărat în ele?Lumea le urmează doar pentru că aşa trebuie şi că aşa se face de când lumea.
Nu dau doi bani pe ele pentru că ele nu-mi uşurează viaţa ci mi-o încarcă.Chiar trebuie să ţin minte toate astea plus câte or mai fi?
De ce prieteni să ne complicăm viaţa?De ce să trăim puţin şi prost?De ce să nu dăm importanţă lucrurilor cu adevărat importante?

Compromisul major

Într-o lume în care confortul fizic e mai presus e cel psihic,eu îl aleg pe cel psihic.Pentru mine este mult mai important să-mi fie bine psihic,să mă culc liniştită pe pernă şi să mă trezesc la fel de liniştită.Să am oaza mea de linişte atunci când şi cât vreau.Vreau să fiu eu ,fără să mă inhibe cineva,făra ca cineva să-mi spună că nu e bine ce fac.M-am săturat să-mi tot spună „nu e bine”,m-am săturat să le văd faţa acră atunci când spun ce gândesc,m-am săturat de ipocrizia lor ,de falsa lor afecţiune.
Pentru puţin timp am fost scutită de toate astea.Pentru puţin timp am fost într-adevăr liberă.
Şi pentru prima dată cred că  fac un compromis pe care eu îl urăsc de moarte.Trebuie,pentru că circumstanţele o cer,să renunţ la confortul  psihic pentru cel fizic.Şi pentru asta mă urăsc !