Ție îți pasă, lor nu

Cum sunt unii oameni…ai făcut parte din viața lor într-un fel sau altul, într-o mică mare parte semnificativă, poate le-ai împrumutat un caiet, o carte, un lucru și nu ți l-au mai înapoiat. Poate le-ai  făcut un favor mic sau poate mare…le-ai oferit un sprijin și au uitat să ți-l înapoieze, să-l dubleze, tripleze…
Le-ai oferit sprijin necondiționat de timp, loc, mod…
Le oferi umărul, brațul, casa, timp, emoție, empatie, urechile tale le pui la dispoziție…
Și ei ????
Îți aruncă  la gunoi toată implicarea ta, se șterg la fund cu părerile tale, cu visele tale, cu bucuriile tale. Mai mult, după scurt timp nu mai are numărul tău de telefon. Așa …din senin.

Și  tu ce faci? Păstrezi fiecare amintire, fiecare bilețel, hârtiuță care te leagă de vreo amintire. Ai păstrat numere de telefon, milioane de numere de telefon ale tuturor persoanelor care ți l-a dat. Îți amintești cum îi cheamă, cum arată la față, ce voce au…

Te amăgești singur. În lumea asta de parveniți, profitori și nepăsători tot e în zadar. În zadar să îți pese când lor nu le pasă.

Frustrarea zilei

De fel sunt o tipă mișto și făină,DAR așa mă ia câteodată invidia pe cei care își permit luxul de a fi liberi în weekend, luxul de a „fugi într-o mini vacanță la munte”  când au chef.Pe cei care nu își mai văd capul de atâtea evenimente de onorat, prieteni de vizitat, locuri de admirat.

Sunt invidioasă pe cei cu mulți prieteni, iar la aniversare parcă s-a răsturnat carul cu prieteni la ei acasă și toți sunt fericiți și ii aduc cadouri frumoase, cuvinte frumoase și sincere…

Așa mă ia câteodată când văd oameni fericiți. Nu sunt furioasă pe fericirea lor, sunt furioasă e neajunsul meu, pe neimplinirea mea.

Atât am auvut de zis.

Infarctul miocardic văzut de aproape

Când am aflat de moartea lui Gyuri Pascu am avut o strângere de inimă.Tatăl meu murea de acceași afecțiune în urmă cu o lună.Subit și tăcut.

Nu am avut până acum curajul să vorbesc/scriu despre asta,să zic ? pentru că nu aș vrea să dau vreo informație eronată,să elimin vreun simptom de pe listă din greșeală,însă aș vrea să prezint cazul tatălui meu ,infarctul văzut de aproape.
Tatălui meu îi era rău deja de 24 h.Rău însemnând o stare generală proastă,nevoia de a sta așezat pe scaun sau întins în pat,munca lui desfășurându-se în picioare.A refuzat să meargă la spital mizând pe faptul că e doar o stare generală proastă provocată de stres și oboseală acumulată la serviciu,însă într-un final nerezistând sau mai bine zis în momentul în care inima nu-și mai îndeplinea funcțiile, a plecat la spital,însă mult prea târziu.
În noaptea în care a plecat la spital avea dureri în capul stomacului și înspre piept și transpira foarte tare.A ajuns la spital ,i s-a facut EKG ,s-a constatat starea în care era și l-au internat de urgență.A fost conștient o seară,îi era foame și sete,cunoștea lumea din jurul lui.A doua zi deja era și mai grav ,respira cu ajutorul aparatelor ,urmând să intre în comă .A mai durat o noapte,timp în care nu a făcut nici un progres dpdv medical.A decedat dimineața devreme ,în salonul de terapie intensivă, singur ,dar sper împăcat cu gândul că și-a văzut copiii,soția și câteva rude apropiate.

Mirarea și supărarea noastră vine din faptul că nu suferea de vreo boală de inimă,în afară că avea hipertensiune arterială,pe care o trata și o ținea din scurt.Nu era fumător și nici alcoolist.Muncea de peste 30 de ani,urma peste 6 luni să iasă la pensie.Destinul i-a fost tragic și necruțător.
Avea 57 de ani și Gyuri Pascu 55.
Aveau oare vreo șansă?Mă întreb mereu.Avea oare vreo șansă dacă tatăl meu,pentru prima dată în viața lui asculta de cineva și suna la ambulanță mai devreme?De la primul simptom?Dacă știa despre ce e vorba?
Nu știu cum de am rezistat și nu m-am topit acolo lângă patul de spital,văzând un munte de om pus la pământ.Răceala mâinii lui și respirația prin aparate a înnegrit tabloul nostru de coșmar.Medicii nu i-au dat șanse mari,chiar aproape zero,dând vina pe faptul că a fost spitalizat prea tărziu,mult prea tărziu.

Din ce m-am documentat,am citit pe wikipedia și la Miruna blonda, semnele ale infarctului sunt : durerea bruscă de piept , dispneegrețuri, vomă, palpitații, transpirații și neliniște. Debutul simptomelor infarctului miocardic este, de obicei, gradual, pe parcursul a câteva minute, rareori fiind brusc.(cum a fost și în cazul tatălui meu),acea durere toracică ,care popular îi spune și gheară,durerea iradiază în brațul stâng .

Mi-aș dori ca în țara noastră să se facă campanii de informare a omului,efectiv să ne bombardeze cu informații corecte legate de infarct,la radio,la tv,să ne facă să învățăm simptomele pe de rost ,să le visăm noaptea.Să le mai dea la naiba pe crudele și anamariile de doi lei și să se facă emisiuni folositoare.Pentru că…ne mor oamenii dragi înainte ca ei să se poată apăra în fața bolilor și a morții .

Mi-a plăcut să sun la OPC.Mai fac

S-a mai întâmplat să fiu pusă în situații nasoale cu comercianți și aș fi avut motive să sun la protecția consumatorului;ba vreun aliment alterat, ba produs fără preț afisat, ci pus ad-hoc după față, cred, ba condiții necorespunzătoare de depozitare a alimentelor, nu îți trebuia facultate ca să îți dai seama de asta, ba chiar am „iertat”  când mi-a venit consortul acasă cu o carne de un verde-albastru sidefat de îți lua ochii, cumpărată de la magazinul în care noi aveam încredere, având  vânzare,considerând că având clienti, marfa nu stă pe raft. Evident ne-am înșelat. L-am trimis să le-o dacă înapoi sau mă duc eu…
„–E…cum să fie stricată? Haideti că v-o schimb dar nu știu cum s-a întâmplat așa ceva. „
Greșeală, trebuia să sun la OPC, cu mâncare nu-i de joacă.

Acum, după o altă experiență care m-a facut să apelez la OPC, știu că dacă sunam pentru carne, nu știu dacă se lua măsura care trebuia…gen un control. Se încearcă să se rezolve ” conflictul” amiabil, ceea ce nu mi se pare fair-play in ceea ce privește mancarea.
Ca vânzătoare, când iei un pachet de carne din frigider și e VERDE, nu-i mai dai omului. Nu e ceva ce ți-a scăpat, cau un termen de valabilitate…nu, e VERDE, la dracu.

Și după câteva faze din astea „frumoase”, hai că pățim alta:nevoie marede un dulap, corp de bucătărie. Hai rapid să cumpăram. Ne decim asupra modelului… se negociaza și prețul, se bate palma pentru 440 lei, cu livrarea de la firmă in 2-3 zile ore. Nu numai că nu s-a respectat timpul de livrare, ci după ce am dat avans, ne sună un „agent de vânzări”  că s-a scumpit produsul, a venit sefa acum în depozit și a scumpit produsul. Say what???
Ce am facut?  Reclamatie la protecția consumatorului, online chiar. După câteva zile m-a sunat sefa magazinului. Explicația ei? Uneori, la produsele pe comandă se modifică ușor prețul. Dar eu luasem produsul direct din magazin, nu pe comanda.
Oricum… mi-a fost restituita suma de 20 lei, adusă chiar de un agajat direct în dinți. Ce drăguț, aproape că am plâns.
M-a contactat opc-ul să le confirm că mi-a fost restituită suma de bani, ceea ce înțeleg eu e că doar a somat firma, nu le-a făcut nici un control.
De genu ‘:”dacă nu îmi dai banii înapoi te spun lu’  opc. „

Copiii crescuți de cine?

Am fost surprinsă să văd câți bunici își duc/aduc nepoții la (de) școală,aceeși bunci care îi scot în parc,aceeși bunici care merg cu ei la festivitatea de deschidere a anului școlar (care apropo ,la școală la noi a ținut foaaartee puțin,comparativ cu alți ani),aceeși care merg la ședințele cu părinții și serbări la șfârșit de an.

Nu,nu e greșit,chiar ar fi mai ok cu bunicii decât cu o bonă,o persoană necunoscută sau Doamne ferește,cum am mai auzit, cu vreo vecină.Nu mi se pare greșit asta,însă sunt părinți ,cunosc cazuri ,care pleacă ambii la muncă în străinătate sau ambii au aici joburi care le mănâncă timp foarte mult ,ajung seara la 8 acasă,iar copilul în timpul acesta stă cu o bonă.Și parcă n-ar fi de ajuns în unele weekend-uri mai pleacă și amândoi în vacanțe.Sau mai sunt părinți care au un program mai lejer dar seara copilul tot la bunica doarme,pentru că e mai comod,pentru că și mama vrea să stea liniștită,că doar se vor vedea în weekend-uri,nu?
Copiii sunt făcuți de părinți,de mame și de tați,da?Creșterea lor tot de ei trebuie să fie făcută.
Știu ,sunt vremuri grele,banii nu ajung ,dar în momentul în care te-ai decis să faci un copil,să-l păstrezi,bine ar fi să îți asumi responsabilitățile care vor veni,sau cel puțin să fii pregătit pentru necunoscut.
Vorbesc în cunoștință de cauză,mă intersectez cu copii care sunt crescuți de bunici,în toate momentele  cheie (care au fost publice,bineînțeles) nu am văzut pe mama și tata.Cu siguranță,sunt tot felul de cazuri,dar oricum ar fi este o situație grea și asta mă întristează.
Asta e părerea mea și mi-o susțin:copiii trebuie să fie crescuți de părinții lor,în măsura care se poate.