Infarctul miocardic văzut de aproape

Când am aflat de moartea lui Gyuri Pascu am avut o strângere de inimă.Tatăl meu murea de acceași afecțiune în urmă cu o lună.Subit și tăcut.

Nu am avut până acum curajul să vorbesc/scriu despre asta,să zic ? pentru că nu aș vrea să dau vreo informație eronată,să elimin vreun simptom de pe listă din greșeală,însă aș vrea să prezint cazul tatălui meu ,infarctul văzut de aproape.
Tatălui meu îi era rău deja de 24 h.Rău însemnând o stare generală proastă,nevoia de a sta așezat pe scaun sau întins în pat,munca lui desfășurându-se în picioare.A refuzat să meargă la spital mizând pe faptul că e doar o stare generală proastă provocată de stres și oboseală acumulată la serviciu,însă într-un final nerezistând sau mai bine zis în momentul în care inima nu-și mai îndeplinea funcțiile, a plecat la spital,însă mult prea târziu.
În noaptea în care a plecat la spital avea dureri în capul stomacului și înspre piept și transpira foarte tare.A ajuns la spital ,i s-a facut EKG ,s-a constatat starea în care era și l-au internat de urgență.A fost conștient o seară,îi era foame și sete,cunoștea lumea din jurul lui.A doua zi deja era și mai grav ,respira cu ajutorul aparatelor ,urmând să intre în comă .A mai durat o noapte,timp în care nu a făcut nici un progres dpdv medical.A decedat dimineața devreme ,în salonul de terapie intensivă, singur ,dar sper împăcat cu gândul că și-a văzut copiii,soția și câteva rude apropiate.

Mirarea și supărarea noastră vine din faptul că nu suferea de vreo boală de inimă,în afară că avea hipertensiune arterială,pe care o trata și o ținea din scurt.Nu era fumător și nici alcoolist.Muncea de peste 30 de ani,urma peste 6 luni să iasă la pensie.Destinul i-a fost tragic și necruțător.
Avea 57 de ani și Gyuri Pascu 55.
Aveau oare vreo șansă?Mă întreb mereu.Avea oare vreo șansă dacă tatăl meu,pentru prima dată în viața lui asculta de cineva și suna la ambulanță mai devreme?De la primul simptom?Dacă știa despre ce e vorba?
Nu știu cum de am rezistat și nu m-am topit acolo lângă patul de spital,văzând un munte de om pus la pământ.Răceala mâinii lui și respirația prin aparate a înnegrit tabloul nostru de coșmar.Medicii nu i-au dat șanse mari,chiar aproape zero,dând vina pe faptul că a fost spitalizat prea tărziu,mult prea tărziu.

Din ce m-am documentat,am citit pe wikipedia și la Miruna blonda, semnele ale infarctului sunt : durerea bruscă de piept , dispneegrețuri, vomă, palpitații, transpirații și neliniște. Debutul simptomelor infarctului miocardic este, de obicei, gradual, pe parcursul a câteva minute, rareori fiind brusc.(cum a fost și în cazul tatălui meu),acea durere toracică ,care popular îi spune și gheară,durerea iradiază în brațul stâng .

Mi-aș dori ca în țara noastră să se facă campanii de informare a omului,efectiv să ne bombardeze cu informații corecte legate de infarct,la radio,la tv,să ne facă să învățăm simptomele pe de rost ,să le visăm noaptea.Să le mai dea la naiba pe crudele și anamariile de doi lei și să se facă emisiuni folositoare.Pentru că…ne mor oamenii dragi înainte ca ei să se poată apăra în fața bolilor și a morții .

Când nimic nu e ceea ce pare

 ”Nici mantia-mi întunecată,nici
Veștmântu-ndătinat de mare doliu,
Nici furtunosul răsuflării hohot
Nestăpânit,și nici izvorul plin
Al lacrimilor,nici mâhnirea feței
Cu fel și chip de semne-ale durerii
Nu-s în măsură să m-arate lumii
Așa cum sunt.Acestea pot să pară
Fățărnicii ce sunt la îndemâna
Oricărui om.Dar ce e-n minte-ntrece
Tot ce se vede.Celelalte-s doar
Găteli ale durerii și amăgiri. ”
 (Hamlet,William Shakespeare)

Hamlet e cartea ce o citesc în prezent,iar când am citit acest pasaj…m-am identificat.S-a spus aici suficient și destul de bine pentru situația mea actuală legată de tatăl meu.
M-am luptat cât am putut eu să demontez mituri ,să sparg controverse legate de doliu și tradiții,să arăt că sufletul și interiorul personal e mai important și mai valoros decât toate hainele negre la un loc .Că pomenirea unei persoane dragi o faci și altfel,personal,intrinsec.Pentru că nu mereu exteriorul arată precum interiorul și e normal să fie așa.
Recunosc:nu am putut,nu am reușit ;lupta mea este și va fi inutilă.De aceea am și renunțat.Ca o lașă am abandonat lupta.
Cât aș vrea să fim mai introvertiți…

Dezvoltare personală

A trecut ceva timp.
Aproape că am şi uitat cum e să simţi emoţia unei excursii,cum să-ţi faci bagajul şi să mori de nerăbdare aşteptând ziua cu pricina.
Să pleci cu gaşca,să râzi pe drum,să cânţi ,să mănânci la grămadă.
Aştept ziua asta.Aştept să mă întâmpine natura aşa cum este ea,pentru că este frumoasă.

Voi respira aer curat şi tare şi am să obosesc mergând.
În weekend-ul ăsta facem program de socializare şi dezvoltare personală cu psihologi.

Scrisoare de adio

Continui să mă ascund.Şi e greu….
La tot pasul simt că cineva mă urmăreşte,îmi numără paşii,îmi urmăreşte privirea, simte cum răsuflu greu,de parcă mi-ar citi gândurile…
Îi caut pe acesti  necunoscuţi dar nu-i găsesc,îi privesc şi totuşi nu-i văd.,sunt prezenţi tot timpul  în gândurile mele,în temerile mele,în speranţele mele pentru viitor.
Îl urăsc.Pentru că mi-au făcut să-mi fie frică de ei,pentru că acum,în acest moment trăisc cu frica de a nu-i găsi la uşa casei mele ,de a nu-i întâlni la piaţă,în autobuz.,pentru că mi-e teamă să le răspund la telefon..
… [ Pentru ca le-am permis sa fiu obiectul lor…]Încep să mă simt ca oaia neagră,care nu-şi va ierta părinţii,care nu-i va răspunde la telefon fratelui,care va ocoli cartierul natal,care se va rupe de trecutul încătuşat,care va vrea să trăiască singură fără cei care i-au pus piedică.Nu-mi pasă.Şi ştii de ce?Pentru că nu merită să faci compromisuri,nu merită să accepţi să trăieşti „bine” lângă cineva care nu te apreciază,lângă cineva care nu-ţi recunoaşte meritele …şi calităţile.Nu merită să stai lângă cineva care să-ţi spună că tot ce faci e prost,lângă cineva care nu are încredere în tine…Şi dacă libertatea are preţ …da,merită să-l plăteşti cu astea.Eu l-am plătit .Mi-au dat şi bon fiscal,stampilat,iar  marfa vândută nu se primeşte înapoi.
Eu am plecat ….am plecat să văd băncile de la geamul meu,să simt răcoarea de toamnă de la miezul nopţii şi să-mi iubesc alesul.
Asta e scrisoarea de adio pentru voi…