Dacia Plant sărbătorește 15 ani de activitate (P)

În zilele astea, în care România este atât de denigrată, înjurată, batjocorită și trântită la pământ cu pietre, vreau să vă povestesc despre un brand de țară apreciat și care s-a ridicat cu mare încredere în puterea binefăcătoare a plantelor.
Probabil e greu să mai crezi sau să mai ai răbdare în puterea de binefacere a plantelor, dar ea, puterea există. Și există cu ajutorul unor oameni care au crezut la rândul lor în plantele, în puterea lor de a face bine lumii, de a-i vindeca sănătos sau pentru a da lumii remedii fără efecte adverse de mare amploare. Continuă lectura „Dacia Plant sărbătorește 15 ani de activitate (P)”

Îndemnul meu pentru femei

Dacă e să am vreun lucru din viața sau din lumea asta de care să fiu mândră,aș spune fără să mă gândesc prea mult: omul de lângă mine,bărbatul meu,soț de 5 ani și copilul pe care îl am cu el.Și da,în ordinea asta.Mai întâi l-am avut pe el și apoi am vrut să fac copil cu el.
Nu știu…eu zic că e mai mult decît noroc.Noroc ai când te duci la asociație să duci apometrele ,peste program,dar totuși casiera te primește,chiar și cu un zâmbet frumos.Noroc e când locul tău de parcare e gol,noroc e când mai găsești 80 bani prin buzunare pentru o pâine.
Când ai o viață bună cu bărbatul tău nu e noroc.E o ecuație pe care dacă știi să o rezolvi ,vei afla de ce ai nevoie ca să fii fericită.
Nu voi filozofa despre relații fericite,căsnicii fără certuri,despre orgasme explozitoare,despre odihnă veșnică și butoie cu miere.Vreau să filozofez despre o relație sănătoasă.
Da,într-o relație sănătoasă există și ceartă.Dar nu țipete și urlete constante.
Chiar dacă ești într-o relație cu cineva,ai voie și e normal să discuți și cu alte persoane în afară de partener.E chiar indicat.
Într-o relație armonioasă e bine să aduci acuze dacă ai dovezi.
Într-o relație sănătoasă nu e ok să ți se interzică ceva.Să te rujezi,să te parfumezi,să fii acuzată că prea te-ai coafat pentru o plimbare în parc cu copilul.
E nociv să fii cu o persoană care îți interzice să faci ceva sau să nu faci ceva,să fii jignită,să fii acuzată că înșeli (pe nedrept).
Fetelor,femeilor,unde vă este demnitatea,respectul de sine,iubirea?Nu acceptați batjocura pentru nimic în lume.Nu trăiți în teroare.Deloc,niciodată,nici măcar o singură dată.
Aș fi vrut să dezvolt mai mult,însă aș fi prea subiectivă (deși nu e corectă expresia asta).Văd situația asta în apropierea mea și mă simt atât de tristă că nu pot scoate pe cine din prăpastia asta…

Probabil nu dau nici o lecție,dar am vrut să consemnez asta aici,azi,9 februarie 2017…

Sfat medical pediatric prin telefon

Cine s-ar fi gândit că poți,în ziua de azi să ceri un sfat medical pediatric prin telefon? 
Cine are copii,știe despre ce vorbesc.Iar dacă e primul copil,sau chiar și al doilea,pentru că nu toți copiii sunt la fel,chiar dacă sunt ai noștri,frica de a nu-i pune viața în pericol pentru un lucru mărunt îți poate afecta starea de bine.
Îmi amintesc că am trecut printr-o fază asemănătoare,de aproape că nu dormeam noaptea,gândindu-mă dacă nu cumva i-am pus viața în pericol copilului meu.Căzuse din pat,era clar că nu avea nimic vizibil la nivelul capului,în afara faptului că se speriase și plângeam amândoi de spaimă.Până am ajuns la medic ,îmi făcusem un milion de gânduri și idei,scenarii posibile și imposibile.
Sincer,la secția urgențe nu m-am gândit.În primul rând ,pentru că acolo tratează mamele și copiii cu spatele,îngreunând rapiditatea consultației și apoi că unii medici au așa…un dar de a te face să te simți ca o mamă denaturată.Că e îmbrăcat prea gros,sau că e prea subțire;că acasă precis e prea frig de a răcit la așa o vârstă fragedă,că de ce l-ai născut prin cezariană,etc. (Am relatat o experiență personală adevărată,asta nu înseamnă că așa e la toate secțiile de primiri urgențe.)
Nu aș vrea să se înțeleagă că,noi mamele ,nu acceptăm sfaturi provenite de la medici autorizați,avizați,în favoarea mămicilor cu normă întreagă de pe facebook.Greșit.Vrem sfaturi bune,corecte,dar cu blândețe date.Cu tâlc și bunăvoință,nu cu ton răstit și superior.
Eu nu fac ce citesc pe forumurile de mămici,e de ajuns să citești o idee ca să-ți încolțească alta în cap.Cred că din cauza asta multe mame nu ajung la medic când trebuie,de frica lor,iar altele…well… probabil din frica de a nu-l răni pe copil.
Și pentru că la primiri urgențe pediatrice ,a celor 12 spitale pediatrice,aproximativ 550.000 de copii anual,10 % sunt urgențe medicale,a luat ființă Peditel-1791,sfat medical pediatric prin telefon ,non stop,apel gratuit.Un serviciu care funcționează de 3 ani și a ajutat peste 40.000 de părinți cu sfaturi ,ajungându-se totodată la scăderea cu 10% a numărul prezentărilor la primiri urgențe.
De ce am ales să scriu despre Peditel?Pentru că este un ONG ,care pe lângă faptul că face o treabă minunată pentru părinți și copii,implicit pentru medicii și spitalele din România,este competitor în CAMPIONATUL DE BINE ,care se desfășoară pe perioada 6 decembrie 2016-15 februarie 2017,competiție organizată de Bursa Binelui.Pentru cine nu știe ,Bursa Binelui este singura platformă online unde donațiile sunt necomisionate, încurajând astfel donatorii care vor să participe cu sume mici (5, 10 lei) pentru o cauză. Toate plățile sunt 100% securizate și intră sub incidența legilor transferurilor bancare, platforma stimulând astfel plățile electronice cu cardul. Bursa Binelui este dezvoltată de către Banca Comercială Română, în parteneriat cu EuPlătesc.ro.
Primele 3 proiecte ,care vor strânge cele mai multe donații ,vor câștiga dublarea sumelor atrase din donații de către organizațiile participante în Campionat, în limita a 5000 de euro.
Peditel și-a setat suma target de 700.000 lei din care vor asigura timp de 12 luni ,in regim de non stop,sfaturi medicale pedriatice pentru 70.000 de copii la nivel național.
Așa că puteți dona pentru Peditel 1791,dacă v-am convins că merită donația voastră,însă mai sunt și alte proiecte care merită atenția voastră,sunt 42 ,iar aici aveți lista .cu ceilalți participanți.

Până donați și citiți ce face mai exact Peditel,salvați numărul 1791 în telefon și apelați în caz de nevoie.
Îi urez mult succes.