Categorie: Scriu

Bucătăria mea de vis (P)

Spuneți voi ce vreți, dar atunci când te muți într-o casă nouă, după ce dai o mână de var, la propriu sau la figurat, trebuie să-ți aranjezi bucătăria. E musai să faci asta întâi. Pe o saltea, pe podea, mai poți dormi, dar fără să mănânci e aproape imposibil. Asta dacă vorbim de mâncare gătită, că de mâncat orice, poți să mănânci și slană cu ceapă.

Dar bucătăria este…sufletul casei. Este locul unde încep și se termin poveștile, unde se făuresc planuri mărețe și se întocmesc strategii de cucerire a lumii. Este locul unde toți membrii familiei se întâlnesc,vrând, nevrând. Locul unde se clădesc cele mai frumoase amintiri. Nu e de mirare asta. E ceva absolut normal ca prin miros de cartofi copți și supă de legume să te gândești la cadouri de Crăciun. Prin miros de ruladă de carne și vin fiert cu scorțișoară să visezi la un concediu în Londra; printre miros de pâine de casă și lapte cu fidea să-ți amintești de vacanță, la bunici; de copilărie cu miros de omletă cu mărar.

Continuă lectura „Bucătăria mea de vis (P)”

Un city break la Paris, s’il vous plaît!

Și vine un moment din ăla greu din viața ta, când absolut nimic nu te mai mulțumește, nimic nu mai funcționează, nimic nu-ți intră în voie. Vorba cântecului:„cearșafurile nu mai îmi zâmbesc…”

E un moment mort din viața ta, când orice ai face parcă nimic nu te poate scoate din punctul mort în care te afli, niciun creion magic nu poate desena pe fața ta tristă un zâmbet amărât, niciun artist nu te poate picta vesel, așa cum îi stă bine unui om sănătos la trup și suflet. Toate glumele din lume de le-ai auzi nu te-ar face să râzi. Continuă lectura „Un city break la Paris, s’il vous plaît!”

10 lucruri de bază pentru garderoba ta

Cândva, demult, aveam o întrebare în cap:„eu cu ce mă îmbrac azi?”

Problema era că nu aveam cum să le asortez între ele, cum să le mixez astfel încă să arate că sunt alte haine, dar de fapt erau aceleași de alaltăieri. Aceeași Mărie cu altă pălărie.

În timp mi-am dat seama că lucruri stau altfel. Că dacă vrei să fii în pas cu moda, să cumperi mereu alte haine, trebuie să fii milionar. Să-ți dai salarii întregi pe haine pe care le vei purta de câteva ori.

Și cum eu nu mă încadrez la profilul -milionar-, m-am gândit să adopt acel concept de -garderobă calpsulă- sau 10 lucruri de bază pentru garderoba ta: Continuă lectura „10 lucruri de bază pentru garderoba ta”

50 is the new sexy! (P)

Stăteam și eu și mă gândeam la…(știu e absurd și ridicol ce voi spune acum, adică scrie)…mine când voi împlini…nu știu…50 de ani?

Dar ce are? Cine se mai gândește la vârsta asta? Toată lumea se gândește la 18, 20, 30, 35 și 40. Cam astea sunt numerele „norocoase”. La ele se gândesc oamenii, cu speranță, sau cu chin.

50-ul poate fi ceva…mișto! Sau nașpa. Poți fi într-o fază de-a dreptul nasoală, un fiasco total și aiurea. Poți să fi divorțat/ă, într-o relație complicată, într-un adulter, într-o relație fără obligații, pe o funcție bună la o multinațională, propriul șef, sau, mai rău, între job-uri. Pentru că, se știe, dar cu cât înaintezi în vârstă, angajatorii te cam ocolesc.

Sau poți fi o super tipă sau un tip extrem de sexi. Continuă lectura „50 is the new sexy! (P)”

Prima aplicație mobilă destinată adulților afectați de cancer (P)

Vrem, nu vrem, cancerul există! Vrem, nu vrem, el este incurabil și necruțător, nedrept și nemilos. Mulți oameni pier răpuși de cancer, unii chiar fără să aibă vreo șansă la tratament, unii fără posibilități materiale.

Ministerul sănătății le oferă acestor oameni, aflați la grea încercare,mult prea puține lucruri. În afară de tratamente medicamentoase, spitale curate și dotate, medici competenți, apți și cu chef de muncă, mai trebuie să le ofere și suport psihic, psiholog, mediu ambiant plăcut, empatic, prietenos. De cele mai multe ori, spitalul nu le oferă tot ce au nevoie. Hai să presupunem că spitalul este dotat și le oferă tot ce au nevoie tinerilor afectați de cancer, ca să treacă prin această boală și să se refacă, deși cunoaștem cu toții cel puțin 2-3 povești cu final nefericit din spitalele românești. Și e revoltător și nedrept să se întâmple asta, acum, în anul 2018. Anul de grație, cum îl mai numesc alții. Continuă lectura „Prima aplicație mobilă destinată adulților afectați de cancer (P)”

Tu ai timp de depresie?

Depresia face parte din cele mai frecvente tulburări psihice care afectează un segment tot mai mare al populației la nivel mondial și, de cele mai multe ori, este factorul principal al sinuciderilor. La nivel global, se estima că depresia afecta aproximativ 121 de milioane de oameni în 2011. În Europa se estimează că 50 de milioane de persoane suferă de această boală.

În anul 2009, piața antidepresivelor la nivel mondial era estimată la 2 miliarde euro, iar în România la 22 milioane euro. (wikipedia) Continuă lectura „Tu ai timp de depresie?”

Moda trece, stilul rămâne (P)

„Moda trece, stilul rămâne”, o replică celebră a celebrei creatoare de modă Coco Chanel. Cine a  auzit de Coco Chanel știe că ea este „inventatoarea” eleganței, a stilului clasic și a rochiei negre, celebra little black dress.

Un motto sănătos, pe care dacă decizi să-l urmezi, vei avea de câștigat. Atât prin economisire de bani cât și prin economisire de timp.

 

Dacă stăm să ne gândim de câte ori se schimbă moda, ne-ar trebui câteva salarii ca să arătăm după ultimul răcnet. Continuă lectura „Moda trece, stilul rămâne (P)”

Cum am ajuns să-mi placă și mașinile pe lângă farduri (P)

Știu cum sună, acestă Roxana Ciuhulescu a familiei mele.

Pasiunea mea (deși e cam mult spus pasiune, hai să-i spun atracție) pentru mașini și șofat există încă din copilărie, când învățasem reguli și indicatoare odată cu tata și fratele meu. Îmi plăcea așa de mult încât abandonam și păpușile și alte jucării, iar eu eram un copil care s-a jucat mult, până în adolescență.

Cred că la momentul respectiv, îmi plăcea mai mult să mă uit la indicatoare rutiere decât la desene animate.

Continuă lectura „Cum am ajuns să-mi placă și mașinile pe lângă farduri (P)”

Reportaj din vremea copilăriei și a adolescenței (P)

 

Probabil că nu e corect să amestec copilăria cu adolescența, ele având scopuri și activități diferite, însă pentru mine, adolescența a fost un fel de copilărie prelungită, iar pentru mulți copii de pe vremea mea(!), copilăria dura ceva  mai mult. Adolescența nu începea la 10 ani ca acum, la 12 ani eu încă mă jucam cu păpușile, nu mă gândeam cum să cuceresc băieți.

Deși, în orașul natal, principalele activități de divertisment, jocurile noastre se desfășurau afară, erau limitate ca timp. Mie, cel puțin îmi plăceau parcurile. Adoram să mă dau în leagăn și balansoar. Și deși erau cele mai aiurea și nesigure parcuri, cu leagăne defecte și topogane din beton, pentru mine, parcul era satisfacția supremă. Continuă lectura „Reportaj din vremea copilăriei și a adolescenței (P)”

Filozofia mea de viață

De-a lungul vieții am experimentat tot felul de idei, gânduri și filozofii: Cum să fac să-mi fie bine? Cum să fac să nu îmi pierd vremea cu nimicuri, chestii inutile care nu produc nici bani, nici fericire, nici nimic?

Așa că sistemul meu de autoapărare a decis așa:

Continuă lectura „Filozofia mea de viață”