Ochii care nu se văd,se uită

Crede-mă,e adevărat.
O simţi cum îţi scapă printre degete,nu?
O simţi cum se scurge încet exact ca firele de nisip din clepsidră,ca o picătură de apă de la un robinet plin de rugină.
Te simţi confuz şi oscilezi între „da” şi „nu”;când parcă ai vrea să te laşi în voia sorţii,să te poarte unde doreşte ea.
Îţi e indiferent ce serveşti la cină,ce culori pui azi pe tine,în ce dată eşti,ce anotimp,ce sărbătoare.
Îţi trebuie ceva de pe masă,dar n-ai putere să cobori din pat;vrei să râzi dar nu poţi,îţi vine să plângi dar nu mai ai motiv; îţi este dor dar parcă nu.
Nici măcar adio nu vrei să auzi ,e prea dureros.
Şi totuşi…spune măcar „rămas-bun”.

Iubirea ca un vis !

Azi noapte am visat frumos;din nou.Da…mi s-a întâmplat de mai multe ori să visez frumos.Bineînţeles că ai apărut şi tu în vis;mai mereu apari.
De data asta a fost mai frumos ca de obicei…
Visul a ţinut destul de puţin,însă mie mi s-a părut că ţinut aproape 2 ani.
Te-ai aşezat cu capul în poală la mine şi te mângâiam uşor pe frunte.Ne-am amintit de prima dată când am fost în Vamă,de prima ţigară adevărată,de prima dată când am rămas la tine acasă.Mi-ai vorbit frumos şi dulce.De parcă erai băut.Apoi am mers pe balcon,tu ţi-ai aprins o ţigară,trăgeai cu poftă din ea,de parcă te ungea pe suflet fumul ăla cald;eu mă uitam cum dai fumul afară pe nări şi ascultam cum foiţa arde.M-ai luat de ceafă şi ţi-ai afundat buzele în fruntea mea;şi tu ştii cât de mult îmi place asta.Ai început apoi să-mi alinţi urechea,ai coborât pe gât şi ţi-am simţit din plin respiraţia,proaspătă chiar şi după ţigară.Asta m-a fascinat mereu.Apoi…mâinile tale mi-a cuprins talia,m-ai împins uşor spre pat.Am căzut amândoi pe patul nefăcut,cald şi alb.Şi…cred că am adormit amândoi.Şi da,e ciudat să te visezi cum dormi.

Dar…deodată cursul visului s-a schimbat.Îmi aduc aminte vag că ne certam.Îmi reproşai ceva…şi o făceai pe un ton grav,de gelozie.În următoare secundă mă îmbracam,eram la marginea patului şi te certam eu acum.Tu dădeai răspunsuri seci,tăiose care mă răneau teribil de tare.Palma care a urmat a venit ca un fulger.O meritai.Meritai de fapt mai multe.
Mi-am pus repede haina şi fularul ,aproape că nu mai nimeream nici uşa.Plângeam.Plângeam de îmi venea să mă arunc înapoi pe pat ca să mă descarc până să-mi treacă.Insistenţele tale nu au avut efect.Degeaba îţi părea rău,degeaba îmi ziceai să rămân,că n-am avut cum.
Am coborât scările cu mare viteză,de era să şi cad.Nici nu ştiu cum am ajuns acasă,simţeam doar cum obrazul tău a făcut cunoştinţă cu palma mea în viteză.

Dar m-am trezit,nu ştiu continuarea…
M-am trezit şi mi-am început o nouă zi…

Eu supergirl?

A mai trecut un an din viaţă.Şi uite că am ajuns să fac şi eu nişte ani la care se presupune că aş fi …altfel.Eu nu simt nimic.De fapt simt un gol, o pustietate, e ca într-un parc solitar unde se strâng nostalgicii.
Ziua de 29 ianuarie a trecut destul de repede, ca un tren printr-o gară prea mică pentru viteza şi importanţa lui. M-am simţit un pic „îmbătrânită” şi gata…s-a dus.

Îmi aduc aminte cu drag de aniversarea trecută, de 21.Nu, n-am primit cadouri, nicidecum, nu m-am supărat şi nici nu m-a deranjat chestia asta. Dar am fost iubită de cineva care acum nu mai este lângă mine. Şi cel mai rău e că nu mai este lângă mine din cauza unei mari prostii inventate de sufletul şi mintea omului. Dar a fost frumos anul trecut…

E ok la 22, că mă tot întreabă lumea „cum e?cum e?”.
Mă simt degajată, mai curajoasă, mai sensibilă dar şi mai realistă, mai matură dar şi mai nervoasă, mai acră cum zice cineva, cu planuri pe care TREBUIE să le îndeplinesc la timpul potrivit.
Mi-am descoperit calităţi, laturi ascunse, sentimente amorţite şi mi-e bine aşa.
Acum încerc pe cât posibil să-mi găsesc o nouă sursă de inspiraţie, că cea actuală se pierde…

 

Noaptea

Ce plăcut e să stai ameţit într-un parc noaptea la -9 grade .Pe o bancă rece plină cu zăpada leneşă şi pufoasă;un parc gol,fără priviri întrebătoare şi acuzatoare,unde gândurile tale prind viaţă şi curaj.Unde singurele zgomote sunt cele produse de izbirea fulgilor de nea pe geaca ta de fâş şi arderea hârtiei subţiri cu miros specific…
Acasă să te aştepte o măgura pufoasă şi glazurată…
Poate Dumnezeu să fie împotriva celor care îşi caută fericirea în lucrurile simple ?


E.M.I.L. – Noaptea
Asculta mai multe audio Muzica

„Noaptea-i pe tocuri, tu dansează cu ea, noaptea-i pe fugă tu spune-i să stea

Spune-i sângelui ce trebuie sa simtă, lasă-ţi ochii in voie să mintă
Arată-i mâinii ce mână să prindă, dansează până când cerul începe să se aprindă”
……….

Acasă

Vreau să păşesc într-o cameră cu iz de intimitate, cu iz de refugiu. Pereţii mari şi albi tapetaţi cu amintiri din hârtie lucioasă, scrijeliţi cu citate din cărţi şi versuri de poezie să fie calzi şi primitori.

Să fie un pat nu prea înalt, acoperit cu o cuvertură colorată în dungi, pufoasă şi caldă.O perdea simplă şi lungă până-n pământ gata oricând să te ascundă de nimicurile de afară. O podea la fel de caldă ca pereţii, un covor la fel de colorat, pufos, să ţină de cald. O măsuţă mică într-un colţ pe care să domnească 2 căni de cafea, scrumiera de sticlă şi ceva de mâncare.

În alt colţ o altă masă mai mare pe care să lenevească un laptop din care să se audă lin muzică;cărţi începute, cărţi terminate, cărţi vechi şi noi, cu miros puternic, inducându-ţi stare de nostalgie şi frenezie.
Şi să fie o lumină… difuză. O lumină care porneşte de la fereastră şi se revarsă peste materie cu pasiune ca şi cum ar mângâia obiectele şi tot ce-i răsare în cale.
Mirosul…să miroasă a primăvară şi a bujor şi frezie, a cafea proaspătă, a fericire şi linişte.Ştii cum miroase liniştea? Sau fericirea? Eu nu ştiu…dar o intuiesc şi mi-o imaginez.
Vreau să fie cald mereu, o căldură să-ţi permită să stai în cămaşă şi în picioarele goale tot timpul;căldură care-ţi permite să ai o stare de bine până ce-ţi vine să râzi fără să ştii de ce. De ce? Pentru că eşti acasă la tine, unde îţi este bine şi nu e nevoie să fii altcineva;căldura care îţi induce starea de nepăsare.

Părul să-l am ciufulit şi lung pe spate, cămaşa aia a lui, să fie singurul obiect de îmbrăcaăminte de pe mine, piatra de la gât, mâini calde şi fine, unghii date cu roșu…
Să fie un El lângă mine, să iubească curbele pe care le poate forma un corp, să iubească ochii verzi, să mă ţină strâns în braţe şi eu să fiu fermecată de mâna lui.
Acasă …să fie un refugiu.Când îmi vine să plâng să stau aici, când îmi vine să râd să stau tot aici, când vreau să aflu gustul fericirii tot aici, când sunt fără chef şi inspiraţie să fiu aici, când vreau să gust din El să fiu tot aici şi când am să vreau să zbor…să-mi iau zborul de aici…

Când mi se va împlini toate astea …am să-i zic „acasă”.

scorpions COMING HOME