Dulcea împăcare

S-a întâmplat cândva…
„De ce întârzie aşa mult ?Mai vine oare?Şi-a dat seama că are ceva mai bun de făcut şi a zis să nu mai vină că oricum sunt supărată pe el?Normal că sunt supărată,dar vreau să vii pentru că ţi-am zis că poţi să vii.”

Începea să-mi pară rău deja că am acceptat să vină să ne vedem,la mine acasă,cădeam un pic de fraieră şi în plus urăsc să am buza umflată .Stăteam pe gânduri dacă să te sun sau nu sau măcar un mesaj să ştii că aştept.După ce am turnat în mine câteva căni cu ceai,multe plimbări până la fereastră,că poate am să-l văd,că de altfel îi recunoşteam mersul dintr-o mie,aud o bătaie timidă în uşă.Verific înainte să nu ne urmărească vreo privire curioasă şi bârfitoare şi….deschid uşa.Mă întâmpină un chip cunoscut dar pe care nu-l mai văzusem de mult,o privire umilă şi un zâmbet jucăuş.Şi apoi sărutul de pe frunte care mi-a înmuiat picioarele…

Nici unul nu spunea „mi-a fost dor de tine”,tu te uitai la mine,dar eu evitam să te privesc,aberam cu ce-am mai văzut pe internet şi văitându-mă de durerea de gât şi de tusea aia proastă.În mod normal trebuia să fiu supărată,adică să arăt că sunt,să te trag de urechi şi să te întreb ce s-a întâmplat.Dar cui păsa de astea?Se pare că mie nu…şi nici ţie.

Eram aproape unul de altul,eu îţi adulmecam parfumul pe care o perioadă nu-l mai simţisem şi nici nu reuşeam să-mi imaginez cum miroase;îţi simţeam palmele reci pe burtă şi picioarele goale,buzele se uscase şi chemau în ajutor limba să le inunde,gândurile negre fugise deja.Îmbrăţişarea aia era tot ce aveam nevoie.Tu erai delicat ,tăcut şi parcă figura ta mă ruga să te accept din nou.

Cine are nevoie de cuvinte când bătăile inimii se aud aşa frumos în întuneric şi tăcere,când un sărut spune cât dor ai strâns,când o atingere îţi răscoleşte toate amintirile…

M-am simţit de parcă ne-am fi văzut ieri,că parcă tot ce mi se întâmplase ştiai deja,chiar eu povestindu-ţi,mă simţeam goală de secrete mai ales că te-am primit la mine fără să te cert sau fără să ezit.
Nu mi-aş fi dorit nimic altceva în momentul ăla,nimic care să nu conţină vreun ingredient de-al tău,decât să-ţi plimbi palmele peste mine,să mă mângâi pe cap,să-mi înmoi buzele…

Ahhh…şi a sunat alarma !!!

Inxs – never tear us apart
Asculta mai multe audio Muzica

Cald.Frig

E cald aici.Ştii că-mi place căldura.Dar nu aia insuportabilă.Nu…aia care reuşeşte să-ţi încălzescă picioarele şi face ca sângele să fiarbă în clocote.Căldura aia care face să se deschidă porii ca nişte buze pregătite pentru un sărut,o căldură care îţi face pielea fină şi moale încât să-ţi dea impresia că poţi să rupi din ea.Aşa cum e sub un duş cald.
Aşa este aici.Simt miros puternic de portocale amestecat cu parfumul ăla care mă înnebuneşte.Pielea e fină…e moale şi te-am lăsat să rupi din ea.Te-am lăsat să păstrezi o bucăţică pentru când îţi va fi dor.M-ai refuzat şi în schimb ţi-am simţit mâna rece pe burtă.Teribil de rece.De ce?Eu ţi-am dat din căldura asta şi în plus nu am mai dat nimănui la fel…

M-ai lovit…unde mă doare mai tare.Cuvintele sunt făcute pentru a fi rostite,cuvintele sunt făcute pentru a alina,pentru a felicita,pentru a minţi,pentru a răni.Şi nu-s supărată din cauza asta.Nu.Sunt pentru faptul că ai gândit nişte cuvinte care au rănit în momentul nepotrivit.

Şi am plâns să ştii.Da,am plâns chiar şi pe drum aşa cum ai spus şi tu.Am plâns şi când am ajuns acasă,am plâns aproape toată ziua,aproape toată noaptea,iar dimineaţa am crezut că am 2 cepe în loc de ochi.
Dar m-am descărcat.Nu de tot clar,că multe-s neclare,dar mă simt mai bine dacă plâng.E ca sub un duş cald.
Stropii ăia mari pe care îi confund cu lacrimile.Căldura apei pe care o confund cu ardoarea cu care plâng…
Şi acum e frig aici…

celelalte cuvinte despartire
Asculta mai multe audio Muzica

Oameni care-mi plac


Pentru ca în ultimul timp am avut postări cam negativiste ,unde îmi arătam supărarea pe anumite categorii de oameni sau aspecte ale vieţii şi la propunerea cuiva, m-am gândit să scriu despre ceva frumos şi anume despre oamenii care îmi plac.
Păi aş putea să mint şi să spun că sunt foarte sociabilă şi că-mi place să lucrez cu oamenii,dar nu-i chiar aşa.Prieteni am foarte puţini,pot să-i număr pe degete şi să-mi mai şi rămână altele să mă scarpin….
De ce am aşa puţini nu ştiu;în copilărie eram destul de sociabilă şi în adolescenţă la fel(acum sunt adultă),erau copiii de pe lângă blocul meu cu care mă jucam,împărţeam jucării,râdeam,făceam trăznăi,la bunici la fel…
Acum copiii de la bloc s-au mărit ,ascultă manele la maxim până la 3 dimineaţa în faţa blocului,scuipă pe pereţi ;alţi fosti prieteni au plecat prin ţări calde,alţii se îmbracă cu haine dă firmă,alţii au devenit emo;acum nici nu ne mai salutăm.Dar nu-mi pare rău şi nici nu mă zgârii pe faţă că nu-s prietenă cu ei,tocmai pentru că mie îmi plac oamenii deştepţi care au bun gust,care se distrează într-un mod simplu,care deşi au băut 2 pahare în plus nu se apucă de făcut scandal.Îmi plac oamenii care au destule coaie să recunoască ceva despre ei atunci când e cazul;îmi plac oamenii cărora nu le place să iasă în evidenţă prin tot felul de lucruri cretine.
Îmi plac oamenii oamenii care vorbesc frumos şi coerent;oamenii care se distrează la maxim;oamenii care acceptă să doarmă şi pe nisip în aer liber când n-au alte variante;oamenii care simt şi apreciază arta;oamenii care sunt dispuşi să te ajute chiar dacă nu te cunosc;oamenii care deşi nu au trăsături fizice perfecte au sclipiri în ochi şi căldură în suflet;oamenii care fac şi spun ceea ce simt;oamenii liberi în gândire;oamenii care nu acceptă să facă ceva care nu-i reprezintă;oamenii corecţi şi loiali,degajaţi şi sinceri,simpli dar greu de citit din prima,misterioşi şi direcţi.
Poate din cauza asta am aşa puţini prieteni,sau poate că nu i-am căutat eu unde trebuia…
Dar ştiu că pe cei care vor să intre forţat în viaţa mea îi pun tot timpul pe fugă….

Gandurile din umbra

O viata trista,o viata pustie,o viata in care parerea si dorinta mea nu conteaza.
O viata in care lupt sa-mi gasesc identitatea,sa-mi gasesc un scop pentru care sa merg mai departe,sa-mi fac cale sa scap de tot ce e de influenta negativa,bolnava,sa scap de tot ce ma tine pe loc si nu ma lasa sa respir.
Ma simt…pierduta,nu vad luminita de la capatul tunelului.
Ma simt…singura si totusi e asa multa lume in jur…
Planurile mele sunt proaste,n-au continuitate,n-au esenta,n-au sprijin,n-au capat…
Incerc sa ma incurajez, sunt puternica,am sa reusesc sa trec si peste asta,am curaj,nu-mi pasa de ce las in urma…
Prefer sa traiesc intr-o camera,singura ,doar eu si spiritul meu,sa-mi calc singura hainele,sa-mi culeg singura scamele de pe pantaloni,sa-mi aranjez singura gulerul,sa mananc singura la masa,sa fiu singura din casa care tipa si tranteste,decat sa fiu inconjurata de serpi !
…Dar…aripile mele sunt un pic ranite,drumul pana la cuibul meu e lung,e posibil sa obosesc…e posibil sa obosesc fizic,insa psihic n-am sa renunt sa-mi indeplinesc dorinta;dorinta de libertate pana la cel mai mic detaliu.Promit !