Cum ar fi să fim veșnic în vacanță?

Cum ar fi să fim veșnic numai în vacanță/concediu?Să nu mai sune alarma aia nenorocită niciodată? că  5:30 nu e oră de trezit, e oră de somn neîntors!

Cum ar fi să nu mai avem unde pleca și de unde veni cu regularitate și maximă conștiinciozitate? Să nu mai trebuiască să calci haine sau să-ți pui veșnica întrebare:„eu cu ce mă îmbrac azi?”

Continuă lectura „Cum ar fi să fim veșnic în vacanță?”

Somnul dulce, mult aduce

Somnul, o dulce activitate!

Cine poate refuza un pui de somn pufos într-o zi ploioasă de vară? Când cazi răpus, moleșit și copleșit de atâta căldură și osteneală de la curățenia generală de vară?

Când tot ceea ce îți dorești e să-ți îndrepți oasele amorțite și muncite, carnea grea și apăsătoare, capul greu și amețit, soluția este întotdeauna un somn dulce. Continuă lectura „Somnul dulce, mult aduce”

Tu ai timp de depresie?

Depresia face parte din cele mai frecvente tulburări psihice care afectează un segment tot mai mare al populației la nivel mondial și, de cele mai multe ori, este factorul principal al sinuciderilor. La nivel global, se estima că depresia afecta aproximativ 121 de milioane de oameni în 2011. În Europa se estimează că 50 de milioane de persoane suferă de această boală.

În anul 2009, piața antidepresivelor la nivel mondial era estimată la 2 miliarde euro, iar în România la 22 milioane euro. (wikipedia) Continuă lectura „Tu ai timp de depresie?”

Mini-vacanță la Măcin

Săptămâna trecută, am avut o mini-vacanță la Măcin, am fost cazați, mai exact în localitatea Greci, județul Tulcea.

Conform wikipedia,

Acești munți (Munții Măcinului) reprezintă martorul rezidual cel mai evident al orogenezei hercinice de la sfârșitul Paleozoicului cu aspect de inselberg (munte insulă). Ei ocupă colțul de nord-vest, ridicându-se deasupra Ostrovului Brăilei cu peste 300-400 m și se prelungesc sub forma unei culmi înguste deluroase (numită Pintenul Bugeacului) până în apropiere de Galați. Spre sud-est sunt separați de Podișul Babadagului prin Pasul Iaila sau Carapelit. La vest sunt flancați de Ostrovul Brăilei, spre care cad în trepte, iar la sud-est ei depășesc valea largă a Taiței și ajung până în valea Lozovei, înglobând astfel două mici culmi: Coșlugea și Boclugea. Această delimitare morfologică corespunde și cu linia de încălecare tectonică (falia inversă) Luncavița-Consul, care-i separă de Dealurile Niculițel. Un alt punct de separație între aceste unități este Pasul Teilor, care se află între bazinele Taiței și Luncaviței. Având în ansamblu forma unui triunghi ascuțit, Munții Măcinului au cea mai mare lățime între localitatea Turcoaia și valea Lozovei, unde ating 24 km. Ei se desfășoară pe direcția NV-SE sub forma unor culmi paralele, din ce în ce mai numeroase și mai fragmentate în parte de S-SV, având o culme principală, începând în pântenul Bugeacului și până în Dealul Carpelit.

Continuă lectura „Mini-vacanță la Măcin”

Carte de identitate, Sanda Nicola

Pentru cine nu știe, Sanda Nicola este un jurnalist cu multă experiență în transmisiuni live, dezbateri politice, emisiuni și știri. Punctul comun al acestor categorii media este drama, adrenalina.

Sanda Nicola
Sanda Nicola

„Carte de identitate”, este o autobibliografie. Dar nu orice autobibliografie. Nu e scrisă în ordine cronologică, ci evenimentele sunt grupate în funcție de mesajul pe care vrea să-l transmită, poate un punct comun, un fel de deja-vu , o întâmplare din trecut ce vine în prezent. Continuă lectura „Carte de identitate, Sanda Nicola”

Târgul de Carte Axis Libri

  Mi-am dorit foarte mult să ajung la Axis Libri de anul acesta și să și îmi cumpăr cărți. E ca și cum ai fi într-o librărie imensă, cu toate cărțile la vedere, ușor de ajuns la ele, nu sus pe rafturi, nu trebuie să te cocoți sau să ceri ajutor de la librar. Toate așezate pe tarabă, ușor de răsfoit. Miros de tei, muzică live pe fundal și e perfect. Continuă lectura „Târgul de Carte Axis Libri”

Moda trece, stilul rămâne (P)

Moda trece, stilul rămâne”, o replică celebră a celebrei creatoare de modă Coco Chanel. Cine a  auzit de Coco Chanel știe că ea este „inventatoarea” eleganței, a stilului clasic și a rochiei negre, celebra little black dress.

Un motto sănătos, pe care dacă decizi să-l urmezi, vei avea de câștigat. Atât prin economisire de bani cât și prin economisire de timp.

 

Dacă stăm să ne gândim de câte ori se schimbă moda, ne-ar trebui câteva salarii ca să arătăm după ultimul răcnet. Continuă lectura „Moda trece, stilul rămâne (P)”

Nu am timp!

 Nu am timp! Toată lumea e grăbită. Toată lumea își verifică ceasul din 5 în 5 minute. E ca o cursă nebună. Ca un rat race, ca o formula 1, ca o permanentă alergare contra cronometru.

Nu am timp!

Toată lumea aleargă. După bani, după dragoste, după faimă, după plăcere, după nevoi, după cumpărături.

Nu am timp!

Nimeni nu mai are timp. De gătit, de iubit, de citit, de plimbat, de așteptat. Toată lumea vrea totul ACUM! Nicio secundă în plus.

Nu am timp!

Nimeni nu mai are timp de privit natura, toată lumea e cu ochii în telefon. Verifică, citește sau trimite mesaje, sună sau este sunată.

Nu am timp!

Lume, unde te grăbești așa? Lume, tu nu știai că timpul ți-l poți „fabrica” și singură? Și că nu ai nevoie de mari „scule”? Că poți renunța la ce e nociv și inutil, la ce nu-ți aduce niciun folos, în detrimentul lucrurilor simple și frumoase?

Lume, unde te grăbești așa?

Paștele, așa cum mi-l amintesc eu

Paștele, când eram eu copil, era o poveste! De Paște, părinții noștri își vizitau părinții, făceam pregătiri cu toții, toată lumea participa. Era o muncă colectivă, un fel de clacă, pentru cine cunoaște termenul ăsta. Se muncea cu drag, de drag și cu simț de răspundere.

Bunica mea era

un fel de Maria Montessori, ne lăsa să ne băgăm nasurile peste tot, și considera că asta ne va ajuta să ne dezvoltăm abilitățile practice. De la frământat aluat, dat cu sapa, ajutat la bucătărie, până la șters geamuri și dat cu var, le-am făcut cu mare interes și curiozitate, mai ales că pe vremea aia, copiii erau mici și proști.

Se mergea la biserică, da! Nu ratam nicio Denie. Deși pentru noi era prilej de hlizeală și distracție.

Era… o poveste toată sărbătoarea. Aveam haine noi pe care le purtam la biserică și în ziua de duminică. Duminica aia, pe care o așteptam cu mare dor. Duminica aia în care abia așteptam să mâncăm cozonacul copt în cuptor de lut; ziua în care luam masa afară ascultând ciripit de păsărele și eram invadați cu miros de narcise și liliac.

Paștele era ziua în care toată lumea era fericită și zâmbea, dar nu pentru că era Paștele și toată lumea trebuia să fie mai bună. Nu! Pentru că eram cu toții, bunici și nepoți, copii și părinți, ne fusese dor unii de alții, pentru că era cald și soare, pentru că mâncam din bucatele pregătite cu mâinile noastre, nu ale altuia și pentru că…știam să căutăm fericirea în lucruri simple.

Și deși bunica făcea mâncăruri diverse și masa era bogată, nu ni s-a făcut rău niciodată de la prea multă mâncare. Ea avea un stil de gătit foarte echilibrat și chiar sănătos. Nu exista mâncare prea sărată, friptură în sânge sau prea arsă, desert prea dulce.

Mă chinui mereu să reproduc momentele astea memorabile din copilărie, să aduc puțin parfum de altă dată, să mă ung pe suflet cu amintiri. Bineînțeles, nu reușesc! Acum e…altceva. Și în bine dar și în rău…