Momente ….sadice

Sunt momente în viaţă când urăsc oglinda.Sau când îi urăsc pe părinţi că m-au născut.Alte momente când regret că sunt femeie şi nu bărbat,sunt momente când îmi vine să le zbor creierii la toţi idioţii de pe Glob care se cred (prea) deştepţi,la toţi ţâncii care se dau bărbaţi ,la toţi nespălaţii care poluează aerul ,la toţi analfabeţii care se dau blogerii curului.

Momente când îmi vine să dau cu trenul peste toţi puleţii care chipurile sunt patroni ,dar ei de fapt sunt nişte analfabeţi care nu cunosc bunele maniere cele elementare sau mai bine zis cele nescrise,care îşi tratează angajaţii cu [virgulă] curul ,dar ei de fapt nu ştiu să numere nişte bani şi să vorbească coerent.
Pff..vorbesc prostii…momentele astea le am mereu,momente sadice.
Dedicaţia asta a fost pentru şefa mea care se zgârie pe faţă că mi-am luat luni o zi liberă 🙂
Da.. ştiu, de ceva timp tot continui cu faza „datul peste cineva cu trenul”,tot mă iau de categoriile de oameni mai nepăstuite dar ce mă…şi ei au ceva cu mine.

P.S. Răspunsul la întrebarea din sondajul funny este „tată şi fiică.”

Nu vă suport !

Băi,eu nu-i suport pe lingăi.Nu pot !!! Îmi vine să dau cu trenul peste ei,să le fac injecţia letală ( fără să sterilizez acul),să le tai limba.Da,pe toţi ăştia care linguşesc 24/24,care te salută şi îţi mulţumesc de 1000000000000000 de ori .”bună ziua,săru-mâna,vreau şi eu să-mi daţi şi mie …” ;”mulţumesc ,la revedere,bună ziua,săru-mâna şi servici uşor s-aveţi”.Gataa bă !!!

Sau pe ăştia care fac complimente de căcat,crezând că leşină lumea prin jur.”bună frumuseţe,ce faci?” , „mami dă-mi şi mie….”, „vai ce frumoasă eşti azi.” Oricum le-ai spune să înceteze ei tot ca boul înainte:”cât de rea eşti,ce-mi place”. Fuck you bă !

Sau pe ăştia care vorbesc mult,prost şi fără rost.Se comportă de parcă ar fi luat substanţe dubioase,au fumat iarbă ,au făcut exces de Redbull şi au băgat degetele în priză.Râd mult,vorbesc mult ,pun întrebări idioate şi mă irită la culme.Aşa sunt ei de când s-au născut. Săracii.

Nu vă suport bă !

Un semi-chef

Mda…cheful nu mi-a venit de tot,adică tot mai simt acele lipsuri responsabile de starea mea proastă.Sănătatea îmi joacă în continuare mici feste (nimic grav) sătulă probabil de faptul că o mai neglijez uneori.Am neglijat şi „asigurările şi protecţia civilă” pe care mi-am propus să o pricep.Nu-i bai,am timp.Am evitat şi neglijat intenţionat să-mi mai răscolesc amintirile frumoase şi urâte,să-mi dezleg rănile,să scot prea multe cuvinte.Însă în tot timpul ăsta de relax n-am stat degeaba ci am mai învăţat câteva chestiuţe care trebuie luate în seamă pe viitor pentru a judeca sau nu pe cei din jur.Un fel de regulă ar fi ca niciodată să nu gândeşti cu voce tare când vine vorba de lucruri personale şi să mai şi gesticulezi.De exemplu dacă observi că ţi s-au cam dus banii din portofel nu te apuci cu mâinile de cap şi începi să mormăi nu-ştiu-ce.Nu cred că ţi se va oferi drept consolare banii care au fugit.
Sau când ai prea multe …chestii în mână,cum ar fi portofelul,telefonul,nişte chei,pachetul de ţigări,o pungă cu struguri;ideal ar fi să ţi le ţii în buzunar (în afară de struguri) că pentru asta s-au inventat buzunarele (sau nu?).La fel se procedează şi cu banii.Nu scoţi ditamai grămada de bani pe care abia poţi să o ţii în lesă şi ţie îţi trebuie doar 1 leu sau mai puţin.Partea asta se referă la faptul că omul trebuie să aibe o oarecare intimitate când vine vorba de lucruri personale,nu?
O altă chestiuţă pe care am învăţat-o este că omul indiferent de aparteneţe ,are o oarecare dependenţă de „ceva”,un viciu,o slăbiciune de care îi este greu să se detaşeze din diverse motive necunoscute încă.Asta nu-l transformă într-un om rău sau ciudat,ci doar e poate un pic altfel faţă de tine ,pentru că suntem diferiţi (ce bineee!!!).Unii sunt dependenţi de ţigări,de cafea,alţii dependenţi de a spune câte o minciună,alţii dependenţi de televizor ,de calculator,dependenţi de prostie şi prost gust,alţii dependenţi de a irita pe cei din jur.Fără lucrurile astea care creează dependenţă omul ar face faţă cu greu unei zile.
Eu…sunt dependentă de antinevralgic şi nurofen,de periatul pe dinţi dimineaţa,trosnitul degetelor şi uitatul la ceas din 5 în 5 minute.Şi nu sunt deloc un om rău 🙂
Am să-mi revin eu.

N-am chef


Urăsc când nu am ceva constructiv de făcut.Am terminat de făcut brăţara,de modificat o haină,cărţi nu am de citit pentru că teoretic învăţ pentru facultate;nu mă mai simt în stare să mai citesc nici 3 rânduri de ziar ori un articol pe vreun blog;nu mai găsesc nici o melodie care să mă ajute în situaţia asta cu toate că am melodii ce îmi plac,televizorul nu-l suport cu toate ştirile macabre despre gripa porcină şi crime;durerea asta de cap şi coloană ma urmăreşte…frigul parcă a intrat în mine şi până nici mirosul lui nu-l mai simt…
Acum încerc să pricep ceva din „asigurări şi protecţie socială” pentru facultate.
Şi ce e curios e că nu m-a mai supărat nimeni zilele astea la serviciu ,nu că mi-aş dori cu ardoare.Telefonul nu a mai sunat de mult timp,nici măcar orange-ul nu a mai trimis mesaje.
Da,am o perioadă proastă ,dar parcă am avut şi mai proaste,nu e ăsta maximul.
Nu am chef….

Vântul meu

…Îmi aduc aminte că eram mică şi aveam o relaţie specială cu vântul.De la balconul etajului 3 îi simţeam atingerea,îi auzeam glasul,îi vorbeam şi uneori mă aplauda ,alteori nu.Era prietenul meu,mă cunoştea şi avea grijă de mine,îmi dădea forţă ,mă făcea să mă simt Eu.
Nu ne-am mai vorbit de mult…sunt convinsă că amândoi am fost ocupaţi.Asta până când într-o zi…
„nu mă vezi, dar mă simţi.Uneori pot fi binefăcător,alteori nu.Am o putere aproape misterioasă de a te răcori vara.Dar iarna mă razbun şi parcă e ca o zi proastă când n-ai chef să te dai jos din pat şi să nu vorbeşti cu nimeni.Întotdeauna uit de unde vin şi unde vreau să ajung.Las soarta să decidă.Dar e plăcut faptul că pot să ajung prin locuri la care nici nu aş fi visat.Ajung prin ţinuturi neexploatate,prin colţuri întunecoase,pe plaje părăsite.
Eu sunt vântul ce-ţi răvăşeşte pletele încurcate,cel care împrăştie firele de nisip pe plajă,care învârte frunzele uscate în parc părând un dans .Eu îţi întorc pagina îngălbenită de timp de lângă fereastra deschisă,tot Eu aduc praf care se depune pe mobilă.Tot Eu îţi stric ziua de picnic şi îţi sting focul de grătar,îţi aspresc pielea buzelor,îţi irit ochii.Dincolo de toate astea îţi usuc fruntea de sudoare ,te ajut să-ţi revii după un banal leşin cu o uşoară adiere,te avertizez când vine ploaia,îţi aduc miresme de salcâm şi iarbă verde,miros de ger şi zăpadă.Eu îţi şoptesc necontenit la ureche secrete despre tine,despre alţii.
Fac parte din viaţa ta,mă simţi, mă auzi.Îţi dau voie să dai vina pe mine atunci când cineva pleacă din viaţa ta,atunci când îţi e imposibil să vezi adevărul din faţa ta,atunci când ceva nu-ţi merge bine,dar nu poţi să mă învinovăţeşti atunci când nu poţi să fii ceea ce vrei,ceea ce eşti de fapt,când nu ai curaj…”
…când i-am simţit lipsa…
El nu a plecat,nu e supărat pe mine că l-am cam neglijat.
Acum îi aduc un omagiu şi îl rog să mă asculte de acum în colo,să îmi fie aproape,să mă salveze,să îmi dea acea lumină interioară de care am nevoie să merg mai departe…


Vita de Vie – Visare
Asculta mai multe audio Muzica

D’ale penibilului

Ţi se pare penibil să cazi în faţa unei mulţimi?Ţi se pare penibil să te bâlbâi când ai ceva interesant de zis în faţa unei persoane necunoscute?Dar să fii luat peste picior de către o persoană mai neinteresantă de cât tine?Îţi spun eu ce e penibil.Un tip care îţi spune că vrea să fie cu tine(adică iubiţi !!!!) deşi nu vă cunoaşteţi prea bine,abia aţi schimbat câteva cuvinte pe nişte subiecte destul de banale.Apoi îşi cere numărul de telefon.Şi vai cât te abţii să nu-i spui că e penibil.Te mulţumeşti să-i spui doar: „nu!!!!”Tradus: „nu cred că am ce vorbi cu tine,de fapt sunt sigură că ai să-mi spui că nu-ţi place imaginea băieţilor care au piercing-uri prin tot felul de locuri,că tu eşti un băiat cuminte şi că nu ţi-ai înşelat niciodată prietena,că nu-ţi plac manelele (dar aproape te porţi ca un manelist) ,că tu asculţi „hause” ,că spui lucrurilor pe nume şi că dacă cineva te-a respins nu mai insişti.N-ai să întelegi de ce sunt aşa complicată (?!!!) şi ce e chestia aia pe care o port la mână şi ce reprezintă.Te-ar bufni râsul dacă aş vorbi mai serios despre nişte treburi chiar seriose,ai întreba de ce nu sunt mai accesibilă şi populară ,că ce înţeleg eu prin muzica aia care urlă,băieţi cu plete şi bocanci.Că nu-ţi place să bei alcool şi nici să fumezi,mai mult chiar nici n-ai încercat.Că îţi place să te plimbi prin cartier şi să mănânci seminţe la colţul blocului,că nu-ţi place să dansezi şi că n-ai nici o legătură cu arta,lectura,poezia. „
E chiar interesant ce spirit de observaţie am, nu? cum reuşesc să-i „citesc” pe unii.
E chiar interesant ce tupeu au unii să creadă că dacă i-ai salutat,ai fost amabilă şi glumeaţă cu ei,au impresia că te cunosc şi au dreptul să-şi dea cu părerea despre tine ca personalitate şi că pot să intre în viaţa ta destul de repede pentru că el „vrea să fie cu tine”, te doreşte domle.Îi plac la nebunie ochii tăi şi mmm ce ar muşca din buza aia rozalie şi moale.
Partea nasoală e dacă stă cu tine în cartier şi totuşi ai cedat şi i-ai dat numărul de telefon aşa….ca „să mai ieşiţi la o tură prin cartier ca amicii”,cu toate că ştie că lucrezi,i-ai adus aminte că eşti la facultate,în anul 3 chiar,ai o licenţă de pregătit.Şi ce e chiar nasol,e că tipul crede că n-ai prieten că cică „se citeşte pe faţă”.Bullshit.Adică cum?Adică astea fără arată într-un fel?Că disponibilă nu m-am arătat.
Băieţel,eşti penibil !!!Şi să ştii că dacă ţi-am dat numărul de telefon (oricum pot să-l schimb,să nu-ţi raspund,să te fac să ajungi la concluzia mea,adică nu ai ce face cu numărul meu atât timp cât nu vreau eu) nu vom ieşi afară împreună chiar dacă stăm în acelaşi cartier,pentru că eşti PE-NI-BIL .Şi nu-mi place deloc râsul tău.

Dezamăgirea!

Dezamăgirea are gust amar. E ca atunci când ţi-e foame şi îţi dai seama că nu mai ai pâine. Ca atunci când visezi că bei apă şi te trezeşti însetat, ca atunci când te întinzi şi îţi dai seama că nu-ţi ajunge plapuma, când stai în staţie şi autobuzul nu opreşte, ca atunci când vrei să suni pe cineva să-i transmiţi o veste bună şi are telefonul închis ori nu răspunde ori nu ai tu credit. Ca atunci când nu mai faci bine ceea ce făceai cândva, ceva la care te pricepeai.
Ca atunci când îţi pierzi inspiraţia, muza, omul tău de suflet. Ca atunci când îţi pierzi identitatea, te întreb cine eşti, ce vrei, încotro te îndrepţi.
Ca atunci când un dansator îşi pierde un picior sau un cântăreţ muţeşte.
Ca atunci când te îmbraci în tricou alb şi afară e frig şi plouă.
Ca atunci când îţi dai seama că nu eşti pe aceeşi lungime de undă cu cel de lângă tine. În ochii lui tu eşti vinovatul şi, totuşi, nu e aşa…Îl tot aştepţi să te întrebe ceva…orice, dar nu te întreabă…
Aştepţi să înţeleagă ce zici, aştepţi să fie lângă tine, aştepţi să te aştepte…
Nu întotdeauna e după tine…
Dezamagirea are un gust amar ! Ăsta e sfârşitul.

Taxi – O viata fara noi

 

 

Funky shit

Băi boule ,de câte ori sa-ţi spun că la librărie nu se găseşte adria cola sau alte căcaturi de băut ,nici orbit şi nici ţigări.
Bineînţeles că dacă la aprozar e închis,la librărie nu se găsesc cartofi ca să-ţi faci tu pai,deşteapto.
Aaaa şi…close that fucking door,please 🙂


the prodigy – funky shit
Asculta mai multe audio Muzica

Pensionari în trafic (partea a3-a)

Din aceeaşi categorie :”cine n-are tramvai sau autobuz să-şi cumpere”

Partea a 3-a cuprinde tot o povestioară cu mijlocul de transport 11,relatată de prietena mea de la Medicină.
Era o discuţie aprinsă între doi domni ,care pe lângă faptul că vorbeau tare şi deranjau auditoriul ,mai vorbeau şi despre căcaturi gen Elodia şi Diaconescu,Vadim şi Băsescu.De la aceste senzaţionale,magnifice,incredibile,irefutabile(…) subiecte ,unul dintre ei uită să coboare dom’le.
Primu’ zice :” Coaie ,eu trebuia să cobor. Shit !”
Al doilea:”Lasă coaie ,nu-i bai,te duci până la capăt cu ăsta şi te întorci tot cu ăsta şi cobori unde trebuia să cobori că ce pula noastră ,e gratis ;)”

Noi să fim sănatoşi !

Pensionari în trafic (partea a2-a)

Din categoria „cine n-are tramvai sau autobuz să-şi cumpere”

Am o prietenă studentă la Medicină care a paţit-o şi ea cu pensionari în autobuz.
Având un orar foarte încărcat la facultate a găsit un job care îi permite să lucreze după orarul de la facultate.Adică în unele zile stă la facultate 3 ore ,la muncă încă 3 apoi ,iar alte 3 la facultate …şi tot aşa.În aceste zile de coşmar circulă şi ea cu faimosul 11.Şi mi-a povestit…
După o futere de timp,de călărit autobuzele ,s-a găsit un moş (pardon) să o dea la o parte ca să stea el pe scaunul ei.Ei nu zău !Dar tu ştii măi deşteptule că eu de dimineaţa am plecat la facultate,fug apoi la muncă (pentru că ,dacă nu ştiai pensie primeşti şi din salariul meu de 2 lei),sunt obosită,îmi este frig şi nu am timp să mănânc şi acum tu vrei să-ţi dau locul?Pula că nu ţi-l dau.Aaa şi…am abonament.Lasă-mă-n pace.Pa!
Mă la faza asta a avut şi ea dreptate.O văzusem în ziua aia,arăta ca un zombie,era obosită şi nervoasă.Aaa şi am uitat să spun că face şi naveta.
Aşa că …haideţi domnilor pensionari să nu mai fiţi aşa comozi şi mai gândiţi-vă şi la ceilalţi.Chiar dacă suntem tineri mai avem şi noi probleme şi noi suntem bolnavi uneori.
Aaa şi fără căcaturi de genul „pe vremea mea…” şi voi eraţi la fel pe vremea voastră.Săru-mana 🙂