Un semi-chef

Mda…cheful nu mi-a venit de tot,adică tot mai simt acele lipsuri responsabile de starea mea proastă.Sănătatea îmi joacă în continuare mici feste (nimic grav) sătulă probabil de faptul că o mai neglijez uneori.Am neglijat şi „asigurările şi protecţia civilă” pe care mi-am propus să o pricep.Nu-i bai,am timp.Am evitat şi neglijat intenţionat să-mi mai răscolesc amintirile frumoase şi urâte,să-mi dezleg rănile,să scot prea multe cuvinte.Însă în tot timpul ăsta de relax n-am stat degeaba ci am mai învăţat câteva chestiuţe care trebuie luate în seamă pe viitor pentru a judeca sau nu pe cei din jur.Un fel de regulă ar fi ca niciodată să nu gândeşti cu voce tare când vine vorba de lucruri personale şi să mai şi gesticulezi.De exemplu dacă observi că ţi s-au cam dus banii din portofel nu te apuci cu mâinile de cap şi începi să mormăi nu-ştiu-ce.Nu cred că ţi se va oferi drept consolare banii care au fugit.
Sau când ai prea multe …chestii în mână,cum ar fi portofelul,telefonul,nişte chei,pachetul de ţigări,o pungă cu struguri;ideal ar fi să ţi le ţii în buzunar (în afară de struguri) că pentru asta s-au inventat buzunarele (sau nu?).La fel se procedează şi cu banii.Nu scoţi ditamai grămada de bani pe care abia poţi să o ţii în lesă şi ţie îţi trebuie doar 1 leu sau mai puţin.Partea asta se referă la faptul că omul trebuie să aibe o oarecare intimitate când vine vorba de lucruri personale,nu?
O altă chestiuţă pe care am învăţat-o este că omul indiferent de aparteneţe ,are o oarecare dependenţă de „ceva”,un viciu,o slăbiciune de care îi este greu să se detaşeze din diverse motive necunoscute încă.Asta nu-l transformă într-un om rău sau ciudat,ci doar e poate un pic altfel faţă de tine ,pentru că suntem diferiţi (ce bineee!!!).Unii sunt dependenţi de ţigări,de cafea,alţii dependenţi de a spune câte o minciună,alţii dependenţi de televizor ,de calculator,dependenţi de prostie şi prost gust,alţii dependenţi de a irita pe cei din jur.Fără lucrurile astea care creează dependenţă omul ar face faţă cu greu unei zile.
Eu…sunt dependentă de antinevralgic şi nurofen,de periatul pe dinţi dimineaţa,trosnitul degetelor şi uitatul la ceas din 5 în 5 minute.Şi nu sunt deloc un om rău 🙂
Am să-mi revin eu.

N-am chef


Urăsc când nu am ceva constructiv de făcut.Am terminat de făcut brăţara,de modificat o haină,cărţi nu am de citit pentru că teoretic învăţ pentru facultate;nu mă mai simt în stare să mai citesc nici 3 rânduri de ziar ori un articol pe vreun blog;nu mai găsesc nici o melodie care să mă ajute în situaţia asta cu toate că am melodii ce îmi plac,televizorul nu-l suport cu toate ştirile macabre despre gripa porcină şi crime;durerea asta de cap şi coloană ma urmăreşte…frigul parcă a intrat în mine şi până nici mirosul lui nu-l mai simt…
Acum încerc să pricep ceva din „asigurări şi protecţie socială” pentru facultate.
Şi ce e curios e că nu m-a mai supărat nimeni zilele astea la serviciu ,nu că mi-aş dori cu ardoare.Telefonul nu a mai sunat de mult timp,nici măcar orange-ul nu a mai trimis mesaje.
Da,am o perioadă proastă ,dar parcă am avut şi mai proaste,nu e ăsta maximul.
Nu am chef….

Vântul meu

…Îmi aduc aminte că eram mică şi aveam o relaţie specială cu vântul.De la balconul etajului 3 îi simţeam atingerea,îi auzeam glasul,îi vorbeam şi uneori mă aplauda ,alteori nu.Era prietenul meu,mă cunoştea şi avea grijă de mine,îmi dădea forţă ,mă făcea să mă simt Eu.
Nu ne-am mai vorbit de mult…sunt convinsă că amândoi am fost ocupaţi.Asta până când într-o zi…
„nu mă vezi, dar mă simţi.Uneori pot fi binefăcător,alteori nu.Am o putere aproape misterioasă de a te răcori vara.Dar iarna mă razbun şi parcă e ca o zi proastă când n-ai chef să te dai jos din pat şi să nu vorbeşti cu nimeni.Întotdeauna uit de unde vin şi unde vreau să ajung.Las soarta să decidă.Dar e plăcut faptul că pot să ajung prin locuri la care nici nu aş fi visat.Ajung prin ţinuturi neexploatate,prin colţuri întunecoase,pe plaje părăsite.
Eu sunt vântul ce-ţi răvăşeşte pletele încurcate,cel care împrăştie firele de nisip pe plajă,care învârte frunzele uscate în parc părând un dans .Eu îţi întorc pagina îngălbenită de timp de lângă fereastra deschisă,tot Eu aduc praf care se depune pe mobilă.Tot Eu îţi stric ziua de picnic şi îţi sting focul de grătar,îţi aspresc pielea buzelor,îţi irit ochii.Dincolo de toate astea îţi usuc fruntea de sudoare ,te ajut să-ţi revii după un banal leşin cu o uşoară adiere,te avertizez când vine ploaia,îţi aduc miresme de salcâm şi iarbă verde,miros de ger şi zăpadă.Eu îţi şoptesc necontenit la ureche secrete despre tine,despre alţii.
Fac parte din viaţa ta,mă simţi, mă auzi.Îţi dau voie să dai vina pe mine atunci când cineva pleacă din viaţa ta,atunci când îţi e imposibil să vezi adevărul din faţa ta,atunci când ceva nu-ţi merge bine,dar nu poţi să mă învinovăţeşti atunci când nu poţi să fii ceea ce vrei,ceea ce eşti de fapt,când nu ai curaj…”
…când i-am simţit lipsa…
El nu a plecat,nu e supărat pe mine că l-am cam neglijat.
Acum îi aduc un omagiu şi îl rog să mă asculte de acum în colo,să îmi fie aproape,să mă salveze,să îmi dea acea lumină interioară de care am nevoie să merg mai departe…


Vita de Vie – Visare
Asculta mai multe audio Muzica

D’ale penibilului

Ţi se pare penibil să cazi în faţa unei mulţimi?Ţi se pare penibil să te bâlbâi când ai ceva interesant de zis în faţa unei persoane necunoscute?Dar să fii luat peste picior de către o persoană mai neinteresantă de cât tine?Îţi spun eu ce e penibil.Un tip care îţi spune că vrea să fie cu tine(adică iubiţi !!!!) deşi nu vă cunoaşteţi prea bine,abia aţi schimbat câteva cuvinte pe nişte subiecte destul de banale.Apoi îşi cere numărul de telefon.Şi vai cât te abţii să nu-i spui că e penibil.Te mulţumeşti să-i spui doar: „nu!!!!”Tradus: „nu cred că am ce vorbi cu tine,de fapt sunt sigură că ai să-mi spui că nu-ţi place imaginea băieţilor care au piercing-uri prin tot felul de locuri,că tu eşti un băiat cuminte şi că nu ţi-ai înşelat niciodată prietena,că nu-ţi plac manelele (dar aproape te porţi ca un manelist) ,că tu asculţi „hause” ,că spui lucrurilor pe nume şi că dacă cineva te-a respins nu mai insişti.N-ai să întelegi de ce sunt aşa complicată (?!!!) şi ce e chestia aia pe care o port la mână şi ce reprezintă.Te-ar bufni râsul dacă aş vorbi mai serios despre nişte treburi chiar seriose,ai întreba de ce nu sunt mai accesibilă şi populară ,că ce înţeleg eu prin muzica aia care urlă,băieţi cu plete şi bocanci.Că nu-ţi place să bei alcool şi nici să fumezi,mai mult chiar nici n-ai încercat.Că îţi place să te plimbi prin cartier şi să mănânci seminţe la colţul blocului,că nu-ţi place să dansezi şi că n-ai nici o legătură cu arta,lectura,poezia. „
E chiar interesant ce spirit de observaţie am, nu? cum reuşesc să-i „citesc” pe unii.
E chiar interesant ce tupeu au unii să creadă că dacă i-ai salutat,ai fost amabilă şi glumeaţă cu ei,au impresia că te cunosc şi au dreptul să-şi dea cu părerea despre tine ca personalitate şi că pot să intre în viaţa ta destul de repede pentru că el „vrea să fie cu tine”, te doreşte domle.Îi plac la nebunie ochii tăi şi mmm ce ar muşca din buza aia rozalie şi moale.
Partea nasoală e dacă stă cu tine în cartier şi totuşi ai cedat şi i-ai dat numărul de telefon aşa….ca „să mai ieşiţi la o tură prin cartier ca amicii”,cu toate că ştie că lucrezi,i-ai adus aminte că eşti la facultate,în anul 3 chiar,ai o licenţă de pregătit.Şi ce e chiar nasol,e că tipul crede că n-ai prieten că cică „se citeşte pe faţă”.Bullshit.Adică cum?Adică astea fără arată într-un fel?Că disponibilă nu m-am arătat.
Băieţel,eşti penibil !!!Şi să ştii că dacă ţi-am dat numărul de telefon (oricum pot să-l schimb,să nu-ţi raspund,să te fac să ajungi la concluzia mea,adică nu ai ce face cu numărul meu atât timp cât nu vreau eu) nu vom ieşi afară împreună chiar dacă stăm în acelaşi cartier,pentru că eşti PE-NI-BIL .Şi nu-mi place deloc râsul tău.

Dezamăgirea!

Dezamăgirea are gust amar. E ca atunci când ţi-e foame şi îţi dai seama că nu mai ai pâine. Ca atunci când visezi că bei apă şi te trezeşti însetat, ca atunci când te întinzi şi îţi dai seama că nu-ţi ajunge plapuma, când stai în staţie şi autobuzul nu opreşte, ca atunci când vrei să suni pe cineva să-i transmiţi o veste bună şi are telefonul închis ori nu răspunde ori nu ai tu credit. Ca atunci când nu mai faci bine ceea ce făceai cândva, ceva la care te pricepeai.
Ca atunci când îţi pierzi inspiraţia, muza, omul tău de suflet. Ca atunci când îţi pierzi identitatea, te întreb cine eşti, ce vrei, încotro te îndrepţi.
Ca atunci când un dansator îşi pierde un picior sau un cântăreţ muţeşte.
Ca atunci când te îmbraci în tricou alb şi afară e frig şi plouă.
Ca atunci când îţi dai seama că nu eşti pe aceeşi lungime de undă cu cel de lângă tine. În ochii lui tu eşti vinovatul şi, totuşi, nu e aşa…Îl tot aştepţi să te întrebe ceva…orice, dar nu te întreabă…
Aştepţi să înţeleagă ce zici, aştepţi să fie lângă tine, aştepţi să te aştepte…
Nu întotdeauna e după tine…
Dezamagirea are un gust amar ! Ăsta e sfârşitul.

Taxi – O viata fara noi

 

 

Funky shit

Băi boule ,de câte ori sa-ţi spun că la librărie nu se găseşte adria cola sau alte căcaturi de băut ,nici orbit şi nici ţigări.
Bineînţeles că dacă la aprozar e închis,la librărie nu se găsesc cartofi ca să-ţi faci tu pai,deşteapto.
Aaaa şi…close that fucking door,please 🙂


the prodigy – funky shit
Asculta mai multe audio Muzica

Pensionari în trafic (partea a3-a)

Din aceeaşi categorie :”cine n-are tramvai sau autobuz să-şi cumpere”

Partea a 3-a cuprinde tot o povestioară cu mijlocul de transport 11,relatată de prietena mea de la Medicină.
Era o discuţie aprinsă între doi domni ,care pe lângă faptul că vorbeau tare şi deranjau auditoriul ,mai vorbeau şi despre căcaturi gen Elodia şi Diaconescu,Vadim şi Băsescu.De la aceste senzaţionale,magnifice,incredibile,irefutabile(…) subiecte ,unul dintre ei uită să coboare dom’le.
Primu’ zice :” Coaie ,eu trebuia să cobor. Shit !”
Al doilea:”Lasă coaie ,nu-i bai,te duci până la capăt cu ăsta şi te întorci tot cu ăsta şi cobori unde trebuia să cobori că ce pula noastră ,e gratis ;)”

Noi să fim sănatoşi !

Pensionari în trafic (partea a2-a)

Din categoria „cine n-are tramvai sau autobuz să-şi cumpere”

Am o prietenă studentă la Medicină care a paţit-o şi ea cu pensionari în autobuz.
Având un orar foarte încărcat la facultate a găsit un job care îi permite să lucreze după orarul de la facultate.Adică în unele zile stă la facultate 3 ore ,la muncă încă 3 apoi ,iar alte 3 la facultate …şi tot aşa.În aceste zile de coşmar circulă şi ea cu faimosul 11.Şi mi-a povestit…
După o futere de timp,de călărit autobuzele ,s-a găsit un moş (pardon) să o dea la o parte ca să stea el pe scaunul ei.Ei nu zău !Dar tu ştii măi deşteptule că eu de dimineaţa am plecat la facultate,fug apoi la muncă (pentru că ,dacă nu ştiai pensie primeşti şi din salariul meu de 2 lei),sunt obosită,îmi este frig şi nu am timp să mănânc şi acum tu vrei să-ţi dau locul?Pula că nu ţi-l dau.Aaa şi…am abonament.Lasă-mă-n pace.Pa!
Mă la faza asta a avut şi ea dreptate.O văzusem în ziua aia,arăta ca un zombie,era obosită şi nervoasă.Aaa şi am uitat să spun că face şi naveta.
Aşa că …haideţi domnilor pensionari să nu mai fiţi aşa comozi şi mai gândiţi-vă şi la ceilalţi.Chiar dacă suntem tineri mai avem şi noi probleme şi noi suntem bolnavi uneori.
Aaa şi fără căcaturi de genul „pe vremea mea…” şi voi eraţi la fel pe vremea voastră.Săru-mana 🙂

Pensionari in trafic (partea 1)

Din categoria „cine n-are tramvai sau autobuz să-şi cumpere”

Am auzit zilele astea la radio/TV că se discută (sau deja s-a aprobat )să se scoată gratuităţile pe mijloacele de transport pentru pensionari.Dacă se referă la cel din interiorul oraşului eu aş fi tare bucuroasă.Nu vreau să fiu rea,afurisită (sau oricare cuvânt de „dulce”),eu sunt pacifistă,dar s-ar mai elibera autobuzele şi nu s-ar mai supranumi „autobuzul moşilor”.
Nu ştiu cum e în alte oraşe dar în Galaţi,tramvaiele(adică traseul 39),autobuzul 11 care duce către piaţa centrală e plin de moşi care n-au ce face acasă şi se plimbă non-stop şi pe deasupra şi gratis !
Nu mai spun că mai au şi pretenţia să-şi ţină fundurile pe scaun pe care l-a vânat de când a urcat.Acum nu zic să nu stea jos că deh sunt bătrâni dar totuşi…au un stil.Îmi vine să-i dau pe toţi cap în cap până se satură de autobuz.
Astă vară când erau 40 de grade ei se plimbau cu tramvaiul ,unde era o căldură infernala şi mirosea a de toate.Seara pâna pe la vreo 10 ,ei încă mai erau prin tramvaie.Acum că e mai frig la fel.Şi se mai plâng că-s bolnavi.
Şi acum ca să ma enervez până la capăt să-ţi povestesc o întamplare cu babe în tramvai.
¤Fusese o zi luungă de muncă,de stat în picioare vreo 10 ore.Făcusem inventarul,adică trebuia să numărăm toate căcaturile care erau spre vânzare.Era o zi al dracu de călduroasă,noi nu aveam aer condiţionat şi nici ventilator.Eram murdară,îmi era foame,sete,mă durea capul.Am plecat să aştept tramvaiul care a venit cu întârziere de 30 de minute !!!!Pe lângă toate astea eram obosită şi nervoasă pentru că bineînţeles nu aveam unde să stau.Tramvaiul era plin de babe care la ora 21:30 veneau de la biserică !!! Cu lumânări aprinse!!!În tramvai!!!Unde erau 50 de grade!!!Şi mai şi trăncăneau despre telenovele şi ce visuri erotice au avut noaptea!!!Şi atunci îî mulţumeşti celui ce a inventat căştile 🙂

Va urma.

Omul posesiv

Te-ai gândit vreodată cum recunoşti un om posesiv?
Arată ca un obsedat cu bale la gura,cu ochii larg deschişi şi cu uitătura ageră.Are ideea aia cretină că tot ce vede,tot ce-i place i se cuvine,că el e şef peste tot ce atinge.Recent mi-am dat seama că posesivitatea se manifestă la omul de toate vârstele,in forme ciudate si greu de inţeles.
Cel de grădiniţă pune stăpânire pe jucăriile altor copii,pe jucăriile din vitrina magazinului;se bate cu celălalt frate că fiecare vrea să se joace cu părul mă-sii,vrea sa fie numai al lui.
Adolescentul pune stăpânire pe iubita lui.Ca şi comportament se întoarce in neolitic,pe când era ţânc şi se bătea cu frati-su pe probleme de genul a cui e mă-sa.Acum se bate cu alt puţoi că de ce a atins-o pe gagică-sa.Valabil şi la genul feminin.
Mai târziu devine hoţ,fură ce nu-i aparţine.Şi nu mă refer neapărat la cel cei care n-au după ce bea apă;mă refer la cei care deşi au după ce bea apă fură ca să aibe cât mai mult,să facă baie in bani.a se vedea guvernul României( cu g mic).
Omul matur pune stăpânire pe copilul său.El decide la ce şcoală merge,pe cine are partener de joacă,coleg de bancă,ce muzică ascultă,cum să se îmbrace,pe cine are partener de viaţă.Până să şi plece de lângă el îl impiedică.
La locul de muncă împrumută cana de cafea a colegului fără să îi ceară voie,devine vocea minţii altui coleg sau îi devine şef în mod abuziv,fără să fi fost declarat în mod oficial.
Când îi moare o rudă apropiată(sau nu) ,deodată i se trezesc simţurile de afecţiune şi şantajează,ca apoi să pună stăpânire pe o moştenire ,care în mod legal nu i se cuvine.
Ţaţa de pe colţ are impresia că dacă a adus nişte scaune la biserică are tupeul fantastic să le folosească pe toate în acelşi timp.Cum?Pe unu’ stă,pe altul îşi ţine paporniţa,pe altul îl ţine lângă ea,etc că doar ea le-a adus şi sunt ale ei.
Ce-i drept omul are multe defecte,însă posesivitatea e printre cele mai josnice,printre cele mai bolnave,e o boală incurabilă.
Ce maşinărie complexă e omul !!!!