Când vrem să fim și să facem de toate

Tocmai ce se încheiau la fix 12 ore de când eram plecată de acasă, cu treburi în oraș:drum, serviciu, facultate. Eram epuizată, trăgeam un copil epuizat după mine, gândindu-mă cum să pot trage de timp? Să-l lățesc, adică. Să-l lungesc sau să-l înmulțesc, să-l triplez. Să-l conving să se scurgă încet, lin, ca o picătură de apă pe un geam imens.

Îmi doream din suflet ca timpul să stea pe loc. Aici, acum. Să nu se mai facă dimineață niciodată, să rămână pe vecie, așa, seară. Pentru că seara suntem împreună. Și e liniște. Și e acasă, unde mă străduiesc din străfundul sufletului să ne vedem de lungul nasului, să ne iubim necondiționat și sincer. Continuă lectura „Când vrem să fim și să facem de toate”