Cum petreceam noi sfântul Ion

Îmi amintesc că într-un an, de sfântul Ion, a plouat torențial, apoi a dat un ger de a crăpat pietrele, mai exact de s-a făcut pe jos exact ca în Frozen.

La noi era o a doua petrecere, de fapt a treia, Crăciunul, revelionul și sf Ion a treia, dar și cea mai din cele mai. Pentru că, dacă de Crăciun toată gașca stătea acasă cu familia, de ziua lui Ion se petrecea.

Era un miros aparte în casă, și nu era de la piftie, friptură, cornulețe cu untură sau de la sarmale, era miros de sărbătoare, de petrecere, de intimitate, de familie și prieteni. Continuă lectura „Cum petreceam noi sfântul Ion”

Casa părintească îmi amintește de tata, nu cimitirul

Deși în curând se împlinește anul, eu încă sunt în starea de negare. Încă îl mai aștept pe tata să intre pe ușă, să răspundă la telefon, să plecăm cu mașina, să ne aștepte la masă cu pește gătit și prins de el, să se joace cu nepoata lui…

N-am crezut că voi face parte și eu din „clubul celor cu rude decedate”, dar știm cu toții că întrebarea „de ce mie?” este retorică, însă la noi a fost ceva mai mult decât neașteptat. E la fel de neașteptat ca atunci când duci o viață super sănătoasă, sport, fără stres, călătorii și vacanțe, relație de cuplu și sex super, bani și altele și te trezești că îți cade tencuiala de la o clădire veche în cap.

Viața este uneori foarte nedreaptă.

Continuă lectura „Casa părintească îmi amintește de tata, nu cimitirul”