Jurnal de vărsător

Miros din copilărie

/ catalina/ Lasă un comentariu

Orice lucru are miros: Crăciunul, gerul, somnul, căldura, curățenia, sexul….au mirosul lor. Singurătatea, plictiseala, cearta, melancolia….bucuria.
Unele persoane miros a bomboane, altele au miros specific ca de învechit, aşa cum miroase la bunica. Unele persoane miros veșnic a flori și ciocolată, iar alte persoane miros a prăjitură cu vanilie.

 

Imagine de Lee_seonghak de la Pixabay 

Cred că cele mai pregnante amintiri din copilărie sunt cele care se leagă de mirosuri, cele sunt însoțite de câte o mireasmă, mai mult sau mai puțin plăcută.

Mirosul de naftalină, ger și Crăciun, cele mai pregnante mirosuri din copilărie

De exmplu, mirosul de lavandă și naftalină îmi amintesc de „bunica”, vecina mamei de la garsonieră, etajul doi, cea care făcea prăjituri, plăcinte și gogoși, care stătea cu noi când veneam de la școală și ne amenința că ne bate cu făcălețul dacă nu mâncăm tot din farfurie. Evident, niciodată nu ne-a bătut, nu că am fi mâncat tot din farfurie mereu, ci pentru că era de o bunătate rară. Dar în casă la ea mirosea a naftalină și lavandă și chiar și în urma ei, pe scară, rămânea acel miros. Mă gândesc acum…acel miros era doar în capul meu, în nasul meu sau îl mai simțea și altcineva?

Mirosul de ger îmi amintește de haine curate pe care mama le lua de pe sârma de afară. Era ger de crăpau pietrele sau, mai bine spus, de se congelau hainele pe sârmă. Pentru mine și frații mei era un motiv de joacă, pentru că pantalonii rămâneau așa, țepeni, iar de îl loveai de podea se producea un zgomot de lemn spart. Distracția dura până se topea gheața, iar pantalonii deveneau moi ca o cârpă.

Citește și Paștele copilăriei

Mirosul de Crăciun este un miros pe care l-am adorat și pe care acum greu îl mai identific. Nu degeaba Creangă a fost fascinant de copilăria sa, e cert că astăzi, ca adulți, cu greu regăsim pasaje de viață care ne amintesc de copilărie. Eu, cel puțin, ajung cu dificultate să spun că un anumit lucru e ca în copilărie.

Crăciunul mirosea a conifere, a vanilie și zahăr pudră, a friptură de porc și vin fiert, a portocale și ciocolată. Exact în combinația asta. Poate pentru că portocale aveam doar iarna. Poate pentru că friptură și ciocolată mâncam rar, iar de Crăciun aveam întotdeauna prăjituri de casă și brad natural.

Am uitat sau nu le mai dăm importanță?

Ce-am făcut cu aceste amintiri?

În ce sertar le-am așezat?

Într-un ultim sertar?

L-am închis cu cheia?

Sau cheia e la noi în mână, având posibilitatea să deschidem sertarul oricând vrem?

Lasă un răspuns