Fără categorie

Și România e bombardată

Că România este bombardată nu mai e un secret pentru nimeni. Metaforic vorbind, România este bombardată din multe puncte de vedere, este într-un permanent război cu hoția, indolența, cinismul, prostia și incompetența. Într-o luptă nesfârșită cu lenea, avarismul, tupeul și sila.

Așadar, România este de mult în acest război surd, mut și orb cu cei care strigă de pe margine să se înceteze cu acest masacru. Un masacru pe care nu ni-l dorim, nu mai putem, nu mai vrem, nu mai rezistăm.

Toți cei care sunt civilizați, curați, ordonați, muncitori și care-și plătesc taxele și impozitele, cumpără bilete de autobuz, admiră și ocrotesc natura cer cu insistență celor cărora li se rupe de viață, natură sau de omenire, să înceteze cu bombardarea. Să-și vadă de miserupismul lor la ei acasă, între cei patru pereți. Și să nu-i mai deranjeze pe ei care își construiesc o viață.

Una peste alta, atunci când mergeți prin cartiere, străzi mici, neimportante etc, sigur veți vedea bombardamentul recent, precum și urme ale bombardamentelor din trecut.

Lasă un răspuns