Subscribe

* indicates required

Powered by MailChimp

Arăt 4 rezultat(e)
Jurnal de vărsător Scriu

Articolele câștigătoare în 2019

Pentru mine, anul 2019 a înseamnat un an productiv, un an în care am vrut să-mi depășesc condiția de fată/blogger care scrie despre lucruri obișnuite. Am vrut să-mi demonstrez că pot să scriu și altfel, că pot să mă întrec și cu alții la concursuri și chiar să și câștig. E adevărat, am mai participat la superblog, însă pentru mine, această competiție a fost solicitantă. Mă împărțeam între job, copil, …

Scriu

Ferestrele de mansardă VELUX-sufletul casei

Pentru o casă, ferestrele sunt inima și sufletul acesteia. Locul prin care camera, casa își ia lumina, căldura, emoția, visele, trăirile, viața toată. Pentru o casă, ferestrele sunt un punct strategic important, atât din punct de vedere tehnic, cât și estetic. Aduc lumina naturală, atât de neînlocuit, indiferent de cât de multe becuri ai folosi, chiar și cele de cea mai bună calitate, nu vor putea s-o înlocuiască pe cea …

alesa.ro
Lifestyle Scriu

Când nu ai destule poșete, ia-ți una, dar bună

Poșete…delicatul subiect al zilelor noastre. De ce? Pentru că bărbații noștri nu ne înțeleg, iar prietenele noastre ne invidiază. Poșete…pentru că niciodată nu sunt suficiente, destule încât să ne satisfacă setea de potrivire impecabilă cu restul ținutei. Poșete…pentru că femeile își schimbă ținutele după starea de spirit, evenimentul la care merg, stilul personal. Își accesorizează ținuta adecvat. Poșete…pentru că femeile cară multe lucruri. Uneori și ce nu trebuie!

Scriu

50 is the new sexy! (P)

Stăteam și eu și mă gândeam la…(știu e absurd și ridicol ce voi spune acum, adică scrie)…mine când voi împlini…nu știu…50 de ani? Dar ce are? Cine se mai gândește la vârsta asta? Toată lumea se gândește la 18, 20, 30, 35 și 40. Cam astea sunt numerele „norocoase”. La ele se gândesc oamenii, cu speranță, sau cu chin. 50-ul poate fi ceva…mișto! Sau nașpa. Poți fi într-o fază de-a …

%d blogeri au apreciat: